Pro şi contra Olăroiu
Ovidiu Ioaniţoaia consideră că, dacă Steaua nu-şi va reveni imediat, antrenorul se va retrage sau va fi demis
Dacă tensiunea de la Dinamo, la care m-am referit ieri, nu are justificări, cea din Ghencea se explică. Eliminată din 16-imile Cupei […]
Ovidiu Ioaniţoaia consideră că, dacă Steaua nu-şi va reveni imediat, antrenorul se va retrage sau va fi demis
Dacă tensiunea de la Dinamo, la care m-am referit ieri, nu are justificări, cea din Ghencea se explică. Eliminată din 16-imile Cupei UEFA, ba şi fără să fi înscris gol, Steaua n-a izbutit s-o bată nici pe UTA, proaspăt promovată, remiza consemnată duminică la Oradea ridicîndu-le contestatarilor lui Olăroiu mingea la fileu. Nu numai suporterii şi-au manifestat nemulţumirea, dar de data asta a răbufnit chiar şi Gigi Becali. Obişnuit să-şi apere “familia” şi să-i găsească totdeauna scuze, patronul a recunoscut că “echipa nu joacă nimic”, cuvinte pe care destui le-au interpretat ca pe o ameninţare la adresa antrenorului. Iar de aici, logică, ipoteza că zilele lui Olăroiu ar fi numărate, în ciuda faptului că s-a bucurat şi se bucură de susţinerea necondiţionată a lui Mihai Stoica, al doilea în ierarhia clubului. Şef al actualului tehnician, mai mult, prieten şi confident al acestuia, managerul general n-a ezitat să-şi exprime solidaritatea cu Olăroiu. Nu doar pentru că-l socoteşte un profesionist serios, de anvergură, ci şi pentru că a sesizat că eventuala îndepărtare a antrenorului l-ar expune şi pe el. În ideea că un nou venit, fie Hagi, despre care se vorbeşte din ce în ce mai insistent, fie altul, ar putea să nu-i mai accepte colaborarea. Sigur, pare puţin probabil să se întîmple aşa, nu însă şi exclus.
Suporterii care cer sau măcar sugerează mazilirea lui Olăroiu nu încetează să-l compare cu Zenga şi cu Protasov. Îl compară, cred ei, ca să-l pună într-o poziţie delicată, pe considerentul că sub bagheta italianului roş-albaştrii jucau mai pragmatic, iar sub a ucraineanului mai spectaculos. Observaţie corectă. Respectivii uită însă, intenţionat ori nu, că bilanţul lui Olăroiu e totuşi peste cel al predecesorilor. A scos-o pe Steaua campioană, a calificat-o în semifinalele Cupei UEFA şi a dus-o pînă în grupele Champions League, prima prezenţă românească la asemenea nivel după un deceniu. Cei cărora nu prea le plac ochii lui Olăroiu n-au cum să ignore realizările de mai sus. Ca şi faptul că, sub comanda acestuia, Steaua a disputat un număr record de partide în cupele continentale, 20. Drept e că Olăroiu i-a moştenit pe Zenga şi pe Protasov. Dar nuse poate spune, chit că Rădoi şi compania trec printr-un moment dificil, că el a risipit zestrea primită. Dimpotrivă, a îmbogăţit-o.
Într-o conjunctură nefavorabilă băncii tehnice din pricină că Steaua şi-a compromis şansele la titlu şi a luat un start de primăvară poticnit, un lucru e cert. Că Olăroiu trebuie să învingă pentru a-şi păstra postul. Întrucît în vocabularul din Ghencea nu figurează cuvîntul eşec, el are obligaţia să obţină victorii, victorii şi iar victorii. Dacă însă Steaua va continua evoluţiile slabe, va fi în mare pericol, urmînd să fie dat afară ori silit să demisioneze. Iar asta dintr-un motiv la îndemîna oricui, pentru că rezultatele sînt cele care, în fotbalul nostru şi de pretutindeni, menţin în funcţie un antrenor sau îl trimit la plimbare. În cazul în care nu va reuşi să revigoreze echipa şi să cîştige următoarele meciuri, nimeni nu-l va mai putea salva pe Olăroiu. Nici măcar Mihai Stoica.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele