Cu cuțitul în dinți

Învingătoare cu 1-0 la Madrid, Atletico era condusă cu 2-0 în prelungirile returului cu Liverpool și șansa de a prinde "sferturile" Ligii Campionilor părea egală cu zero.

Mă uitam la meci și-l comentam pe WhatsApp cu Vladimir Moraru. Cel care, dacă n-ar fi cerut azilul politic în SUA cu prilejul JO din 1984, ar fi ajuns cel mai mare ziarist de sport, concurentul lui Ioan Chirilă.

Ne miram amândoi că Diego Simeone, supranumit Cholo, a traversat Canalul Mânecii numai și numai ca să se apere. „Privește-l cum și-a așezat toți jucătorii pe marginea careului lui Oblak ca niște handbaliști pe semicerc, e nebun!” și „Așa n-o să câștige niciodată!”, aproape că se enerva din California Moraru, familiarizat cu LaLiga în calitate de fan aprins al Barcelonei și al lui Messi.

În clipa aceea, în minutul 97, a început miracolul. Introdus providențial după pauză, Marcos Llorente, ex-Real, a înscris golul 1 pentru spanioli, a recidivat în 105+1, pentru ca A. Morata s-o îngroape pe Liverpool în 120+1! Consfințind eliminarea campioanei europene și mondiale, neașteptatul succes obținut de Atletico a uluit asistența de pe Anfield și l-a lăsat fără grai pe neamțul Klopp, antrenorul gazdelor. Succes de-a dreptul neverosimil deoarece „cormoranii” au fost net superiori pe linie: 72 la sută posesie, 34-10 la șuturi, 854-363 la pase etc, diferențe zdrobitoare la toate capitolele! Așadar, o izbândă mai degrabă nemeritată. Atât că, de acord cu locul comun?, fanfara cântă doar pentru câștigători.

Conform specialiștilor, victoria și calificarea s-au datorat preponderent lui Simeone, fostul mijlocaș cu 106 selecții pentru Argentina. Venit pe banca lui Atleti în decembrie 2011, acesta e o figură specială. Un personaj. Trăiește fiecare meci ca și când ar fi cel din urmă, cu o intensitate extraordinară, ca un apucat. Elevii lui parcă nu alcătuiesc o echipă de fotbal, ci o trupă de comando. De pușcași marini dispuși oricând să-și dea viața pentru șeful lor. Ei înșiși niște apucați, gata să pună capul în gheata adversarului în fiece moment. „Orice i se poate imputa lui Atletico, niciodată însă că nu se dăruiește până la ultima suflare”, a completat Moraru.

E filosofia lui Simeone ca formația lui să țintească rezultatul și pentru el să sacrifice spectacolul. Nu-l preocupă să placă. La fel gândește și procedează la noi, păstrând proporțiile, Dan Petrescu. În consecință, precum pe Anfield Road, Atleti joacă urât, închis, posac. Reduce fotbalul, îl omoară uneori. Iată de ce cred că au dreptate cei ce susțin că dacă multe alte echipe ar juca așa, puțini s-ar mai duce la stadion ori ar mai deschide televizoarele. Atletico afișează câteodată un cinism greu de suportat.

Numai că scopul scuză de regulă mijloacele. Dovadă că, în ciuda unui stil contestat de unii și dezavuat de alții, Simeone a reușit s-o transforme pe Atleti în al treilea Grande de Espana chiar și atunci când a avut, și are, un buget de circa 3 ori mai mic decât Real ori Barca! Ba a și cucerit 7 trofee, între care UEFA Europa League de două ori. Plus că a pierdut și două finale de Champions League, palmares de invidiat.

Altfel, nu prea se știe cine și de ce l-a poreclit Cholo. Circulă variante. Nu-i foarte clar nici ce înseamnă acest cuvânt în limba spaniolă. S-ar traduce, pretindea Moraru, și prin gangster, termen care nu l-ar deranja din cale-afară pe Simeone. Doar el s-a recomandat că a jucat și antrenează „cu cuțitul în dinți”. Iar Liverpool nu-i prima statuie pe care o demolează. Va mai dărâma și altele, căci Cholo n-are nici 50 de ani. Îi va împlini pe 28 aprilie.