Prețul real

Remiza albă consemnată între FCSB și Clinceni, meci pe teren propriu pentru prima formație, l-a readus cu picioarele pe pământ pe Gigi Becali.

Obișnuit să-și ridice în slăvi jucătorii, să-i compare cu Messi, cu Lampard și cu mai știu eu ce superstar, latifundiarul a coborât tonul luni seara. Deranjat de atitudinea băieților, care au așteptat unul de la celălalt, Becali s-a trezit la realitate. A admis că „Dacă nu câștigi cu Clinceni acasă, nu poți să te gândești la campionat. Trebuie schimbat tot jocul”.

În sfârșit, o declarație lucidă. Deosebită de cea, de-a dreptul ridicolă, dată de antrenorul Vintilă, că „poate acest punct ne va face campioni”! Oricât te-ai strădui să vezi numai partea plină a paharului, logic e să regreți cele două puncte pierdute, nu să-l lauzi pe cel obținut. Să le regreți cu atât mai tare cu cât le-ai cedat unei nou-promovate, care mai ocupă și penultimul loc în clasament!

Adevărul e că FCSB a dominat copios. Chiar dacă, paradoxal, cea mai mare ocazie a aparținut adversarului, șutul lui Dobrescu în transversală, majoritatea timpului s-a jucat într-o singură direcție, în jumătatea de gazon a ilfovenilor. Portughezul Santos a scăpat însă fără gol din două considerente.

Pentru că, organizată și devotată, pe alocuri eroică, apărarea sa a blocat toate spațiile, dar și pentru că roș-albaștrii, siguri pe ei, convinși că meciul e dinainte câștigat, nu s-au omorât cu firea. Au tras pe dreapta, comozi, parcă incapabili să înțeleagă că o echipă mică, aflată la retrogradare, se încăpățânează și nu se predă.

Cu excepțiile numite Man, Moruțan și Ad. Popa, a cărui introducere (de ce așa târzie?!) a dinamizat banda stângă a atacului bucureștean, ceilalți au dezamăgit in corpore. Oaidă, I. Filip, Olaru, Fl. Tănase și Fl. Coman, notați cu 4 în Gazetă, au arătat că nu pot. Dar și, mai grav, că nu vor. Că le e indiferent cum se termină partida, că doar n-o să transpire ei abundent și-o să pună osul într-un meci când, nu-i așa?, mai urmează atâtea!

Apatia lor, lipsa de determinare, de angajament, a readus în prim-plan discuția despre valorile de la FCSB. Cu cap de listă Florinel Coman, pe care patronul l-a recomandat drept „cel mai talentat fotbalist român după Hagi, peste Mutu”! În consecință, i-a fixat o clauză de eliberare astronomică, 100 de milioane de euro, ba ar fi și refuzat, permiteți-mi să mă îndoiesc!, o ofertă de 20 de milioane pentru el. Ar fi pretins 30.

Greu de închipuit, dacă nu imposibil, că va lua o sumă atât de mare pe un fotbalist evaluat de transfermarkt la doar 5,5 milioane. Să zicem că poate primi dublu ori chiar triplu, dar să-și imagineze că suma respectivă va fi de 5 sau 6 ori mai mare pare de domeniul utopiei. Deoarece jucătorii români nu mai sunt curtați ca în perioada Generației de Aur, le-au scăzut automat cota și prețul. Numai noi, mai exact, unii dintre noi, îi mai credem vulturi. În ochii străinilor, majoritatea lor sunt, îmi cer iertare, niște claponi.

De acord că, tânăr și talentat, Fl. Coman e de perspectivă. Interesează. Asemenea lui Moruțan și altora. Atât că un club care se respectă nu va achiziționa niciodată un fotbalist care joacă un meci bine și pe următoarele două prost. Când va căpăta continuitate și va fi constant în evoluții, Fl. Coman va avea nu numai căutare, ci și preț. Altminteri, nu.