Noduri în papură

Se apropie barajul cu Islanda, programat pe 26 martie la Reykjavik, iar știrile de-afară sunt mai degrabă neliniștitoare.

Răzvan Marin continuă să fie rezervă la Ajax, Fl. Andone încă n-a reintrat la Galata, R. Benzar e trimis de Lecce la Perugia, Pușcaș contestat de fanii lui Reading, care cer renunțarea la el etc, etc. Numai Mirel Rădoi să nu te numești într-un asemenea moment, crucial pentru prezentul și viitorul fotbalului tricolor!

Între atâtea vești menite să ne pună pe gânduri, una ne-a mai descrețit frunțile. La debutul ca titular la Glasgow Rangers, unde a ajuns împrumutat de Genk, Ianis Hagi a înscris golul decisiv în meciul de 2-1 cu Hibernian. Încă mai mult, a fost desemnat MVP-ul întâlnirii. „Prestația lui din repriza secundă ne-a adus victoria. S-a comportat extraordinar”, a ținut să precizeze Steven Gerrard, antrenorul lui GR, unul ce trebuie ascultat întrucât a îmbrăcat de 114 ori tricoul reprezentativei Angliei.

Să rămânem însă cu picioarele pe pământ, adică să realizăm că, deși i-a contrazis pe adepții ideii că avântatul stil scoțian nu i se potrivește, Ianis n-a câștigat mai nimic. Poate totuși o bătălie, dar nu războiul. Remarcabilă, prestația lui din confruntarea cu Hibernian nu înseamnă că va fi titular la Rangers meci de meci.

Cu atât mai puțin, că va prinde naționala la Reykjavik. Pe de altă parte însă, dacă presa, inclusiv cea română, l-a urecheat de câte ori a jucat slab, consemnând că nu și-a găsit loc nici la Fiorentina, nici la Genk, pare absolut normal să-l elogieze atunci când, precum miercuri, a avut o prestație de excepție.

Totuși, sunt destui cei care s-au grăbit să strâmbe din nas, aflând despre evoluția excelentă a lui Ianis. Pasămite, fiul lui Gică Hagi, condiție privită de unii ca defect!, a marcat în minutul 84 golul de 2-1 deoarece a greșit defensiva oaspete, care i-a permis să șuteze. „Gaură apocaliptică din apărarea Hibernian”, nota parcă satisfăcut un coleg, ignorând că majoritatea golurilor se marchează, pe toate stadioanele lumii, în urma greșelilor comise de adversar.

Și nu doar atât. În loc să-l felicite pe Hagi jr., măcar o dată și măcar acum, mulți s-au îmbulzit pe net să-l facă cu ou și cu oțet. Că nu va juca niciodată la o echipă de top. Că-i umflat de tatăl lui și de prietenii acestuia. Că are valoare de divizia a treia și așa mai departe. Răutăți gratuite în cazul unui fotbalist care a împlinit recent 21 de ani și care, evident, mai poate crește. Fără ca eventuala lui ascensiune să fie o garanție că va atinge vreodată nivelul tatălui său.

Personal, mă îndoiesc că se va întâmpla asta, căci se urcă greu și rar pe Everest, ceea ce nu exclude varianta că Ianis va putea deveni un jucător apreciat. Gen Jordi Cruyff, de pildă, care nu l-a egalat însă niciodată pe ilustrul său părinte.

Firește că a contat că pe Ianis îl cheamă Hagi, vă imaginați că la Justin Kluivert sau la Enzo sau Luca Zidane n-a contat? Ba da, însă numai până la un punct. După care fiecare dintre fiii unor tați celebri a trebuit să se descurce singur. Unora le-a ieșit, altora nu. În privința lui Ianis urmează să vedem. Să ne lămurim.

Sper să mă fi făcut bine înțeles. Nu-s avocatul nimănui și, ca atare, nu-mi trece prin minte să-l ridic în slăvi pe Ianis. Are drum lung înainte, atâtea și atâtea de învățat. Dar nici nu consider în regulă, chiar deloc, să-l ponegrim și să-i căutăm cu lupa cusururi, noduri în papură, când realitatea ne îndeamnă să-l lăudăm. Pentru că exigența e una, iar lipsa de măsură, implicit și de maniere, alta.