Dezmințirea
O avea Gigi Becali bubele lui, iată că a ajuns să stabilească până și meniul roș-albaștrilor!, dar nu s-a uitat la bani când a fost vorba să investească în FCSB.

Așa s-a făcut că, băgând adânc mâna în buzunar, a adunat un lot valoros. Probabil cel mai valoros din Liga 1, bijuteriile lui fiind Florin Coman și Dennis Man. La 21 de ani, ambii sunt reputați internaționali de tineret, ba și cu selecții în prima reprezentativă. Trei, respectiv patru.
Cum pentru Becali fotbalul înseamnă pasiune, dar și, mai presus de sentimente, o afacere, evident că latifundiarul speră că-i va vinde pe cei doi, ori măcar pe unul dintre ei imediat, pe multe milioane de euro. Pe foarte multe. De pildă, calculează că-l va da pe Man pe minimum 30 de milioane, ba chiar pe 50, moment în care va cădea recordul istoric pentru un jucător luat din România: 9,8 milioane de euro, cât a plătit Anderlecht în august 2016 transferul lui Nicolae Stanciu de la FCSB.
Personal, dacă îngăduiți, mă îndoiesc însă că va încasa vreodată o asemenea sumă, deși mi-ar plăcea să greșesc. Din păcate, în ciuda calităților lor, tricolorii nu se mai bucură pe plan internațional de trecerea din vremea în care se remarcau pe continent reprezentanții așa-numitei Generații de Aur. Hagi, Gică Popescu, Belodedici, Răducioiu, ceilalți. Să convenim, românii nu mai au astăzi căutarea de altădată.
Între atâtea și atâtea altele, dovadă că nici măcar Stanciu nu s-a impus la Anderlecht, care s-a dispensat de el. Ca și, alte exemple, Tottenham și Napoli de Chiricheș, la ora aceea însuși căpitanul „naționalei”. Listă a „indezirabililor” pe care figurează și numeroși jucători din noul val, precum Răzvan Marin, Ianis Hagi sau Tudor Băluță, eterne rezerve la cluburile lor.
În consecință, recunosc că n-am crezut știrea, lansată de presa de dincolo de Canalul Mânecii, că Becali a refuzat o ofertă de 10 milioane de euro. Pasămite, venită din liga secundă engleză. De la Birmingham City, care ocupă în prezent, după ce a învins-o în deplasare pe „lanterna roșie” Luton Town în etapa 27, locul 18 din 24 în Championship. Mi-am spus în sinea mea că 10 milioane de euro nu-s bani puțini și că, dacă ar fi avut ocazia să pună mâna pe ei, Gigi n-ar fi zis nu. N-ar fi făcut fasoane. Deoarece, oricât de bună e marfa, riști să rămâi cu ea pe raft în cazul în care tot mărești prețul și te agăți cu disperare de el.
Degeaba îi fixezi lui Man clauză de reziliere de 100 de milioane când transfermarkt ți-l cotează la 5,5 milioane. Poate sare cineva și dă dublu, dă de trei ori, de patru ori mai mult, însă e greu de imaginat, spre imposibil, că se va arunca la un preț de 20 de ori mai mare! Posibil în teorie, nu și în practică, în viața de zi cu zi.
O săptămână mai târziu a sosit din Anglia și dezmințirea. Managerul lui Birmingham, spaniolul de 42 de ani Josep (Pep) Clotet Ruiz, mai cunoscut pentru rubrica deținută în cotidianul Marca decât pentru echipele antrenate, a declarat că nu i s-a vorbit despre Dennis Man! Că nu i l-a propus nimeni, că numele românului nu-i spune nimic! „Dintre toate pozițiile pe care am avea nevoie de întăriri, cea de aripă (n.a pe care evoluează de preferință Man) e ultima”, a precizat Clotet și, cu asta, a închis discuția.
Concluzia? Dennis continuă la FCSB până la apariția unei oferte reale.