Al doilea Stanciu
Nu acel neverosimil 6-2 al Salzburgului cu Genk a constituit surpriza primei zile a grupelor de Champions League, ci egalul obținut de Slavia Praga la Milano în fața Interului și a 50.000 de spectatori.
Un 1-1 cu atât mai meritat cu cât formația italiană a reușit să egaleze abia în prelungiri, în minutul 90+2. Într-adevăr, Interul putea să și câștige. Numai că, după golul înscris de Barella, Kolar a deviat miraculos peste poartă „capul” lui Lukaku. Ar fi fost însă o victorie falsă, mincinoasă. Deoarece nerazzurrii, în ciuda posesiei de 56 la sută, n-au jucat mai bine.
Motorul Slaviei, executantul loviturilor libere, una dintre ele aproape de gol, s-a numit Nicolae Stanciu. Românul a condus jocul campioanei pragheze, a alergat mult și cu folos. Mi-a plăcut în mod deosebit, de aceea m-am și întrebat, ușor nedumerit, de ce n-o fi la fel de activ și în tricoul naționalei, la fel de eficient?! Tricou în care, din păcate, s-a remarcat mai puțin spre deloc în ultima vreme.
Nu pretind că am găsit răspunsul la întrebare. Posibil, mi-am zis în sinea mea, că e lăsat mai liber la Slavia. Nu-i obligat să vină permanent în apărare, deși vine!, i se permite să ia singur deciziile. Nu i se cere să-și consume energia și inspirația în încleștări inutile, căci toți ceilalți coechipieri sunt învățați și obișnuiți să lupte. Fără pauze, fără menajamente. Sau, reversul medaliei, Nicușor e mai harnic și mai disciplinat la club. Mai responsabil. Repet că n-am răspunsul.
Prioritar, la Slavia m-a impresionat atitudinea. Lipsa oricărui complex. Refuzul fricii. Amănuntul că, deși apărea în postura de outsider, cu șanse minime, nu s-a temut nicio clipă. Dimpotrivă, urcând liniile din start, a executat un presing ce i-a împiedicat pe italieni să construiască. Ba i-a și împins în spate, silindu-i să accepte că postura de gazdă nu le acordă automat privilegiul de a stăpâni centrul terenului. Atenție, mă refer la un grup plecat ca din pușcă în Serie A, care a scos 9 puncte din 9 posibile.
Mi-am închipuit cam ce s-ar fi întâmplat dacă o echipă românească, poate cu excepția lui CFR Cluj, ar fi venit să se măsoare cu Inter pe „Meazza”. Nu cred că s-ar fi terminat OK pentru ea din simplul motiv că n-ar fi început așa. Practic, ai noștri ar fi pierdut meciul încă de la vestiare. Le-ar fi tremurat picioarele numai auzind că vor da piept cu De Vrij și cu Lukaku, cu Candreva și cu Asamoah, cu Lautaro Martinez și cu alții de la ei, ridicați artificial la rangul de superstaruri.
Că aceștia nu-s niște zmei le-a demonstrat-o Jindrich Trpisovski, antrenor de 43 de ani, de care n-am fi auzit dacă Slavia n-ar fi întâlnit-o recent pe CFR. Tânărul tehnician, fără CV de fotbalist!, a ținut-o în șah pe Inter titularizând la Milano 8 jucători autohtoni și numai 3 străini, românul Stanciu, ivorianul B. Traore și nigerianul Olayinka! Doar pe Nicușor l-a folosit întreg meciul. Pe ceilalți doi i-a schimbat, ce să vezi!, tot cu cehi.
Nu ne rămâne decât să sperăm, vechiul și adesea păgubosul nostru exercițiu, că acest al doilea Stanciu va juca la fel de sigur, de dezinvolt, și pentru România în partidele cruciale cu Norvegia și Suedia. A dovedit că poate, să continue pe același drum!