Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Bătrânul și Cupa 

Atât că, până la golul de 1-0 al lui Alibec, Astra a jucat mai bine tactic. Intuind că pasele repetate ale adversarilor vor fi cu greu de stăvilit, Costel Enache a căutat antidotul. Și, spre lauda lui, l-a găsit. A […]

...

Sfârșit de drum 

La o primă vedere, lotul pare echilibrat, judicios alcătuit. El cuprinde cam tot ce are mai bun fotbalul tricolor la ora actuală în condițiile în care căpitanul naționalei, Chiricheș, se află în convalescență după o nouă (a câta?) intervenție chirurgicală. […]

...

Lipsă de patriotism?!

Vestea că Răzvan Marin ar putea absenta din echipa lui Rădoi la Europenele U21 de luna viitoare i-a bulversat pe suporteri. În necunoștință de cauză, câțiva s-au grăbit să-l acuze pe fotbalistul respectiv, abia transferat de la Standard Liege la […]

...

Vina lui Teja

Meciul câștigat în fața campioanei, având însă ca miză numai orgoliul și statistica, a fost ultimul în roș-albastru pentru Mihai Teja. Cum n-a reușit să cucerească titlul, obiectivul trecut în contract, antrenorul de 40 de ani a părut împăcat cu […]

...

L-aș păstra pe Teixeira! 

În absența mizei, căci zarurile fuseseră aruncate, combatantele nu s-au omorât cu firea. Totuși, gazdele urmărind să-și ia revanșa, iar oaspeții să încheie play-off-ul neînvinși, ele n-au decepționat. Scăpând de încorsetările tactice, au oferit un fotbal deschis. În majoritatea timpului, […]

...

O demitere cu cântec

Dacă dai pe cineva afară, ca pe Devis Mangia, asumă-ți gestul, nu muta mortul pe Academiei

Permalink to O demitere cu cântec
marți, 16 aprilie 2019, 5:04

Adevărul e că la Craiova se stricase ceva, se rupsese, altfel nu se explică prăbușirea echipei, care și-a compromis în doar o săptămână șansele de a câștiga campionatul sau Cupa României. Le-a compromis ori chiar le-a irosit. Cum trebuia pus piciorul în prag, s-a ales calea cea mai simplă, obișnuită în fotbalul nostru: destituirea antrenorului. A italianului Devis Mangia.

Căutând să justifice această măsură, majoritar dezaprobată de fani, principalul acționar al societății, Mihai Rotaru, a intrat luni seara în direct la Digi Sport și ne-a aiurit complet! Pasămite, Mangia n-a fost demis și nici n-a demisionat, atunci ce?! Deși lăsa impresia c-ar fi stăpân pe situație, MR ne-a băgat pe toți în ceață. A uitat să spună că nimeni nu se dă afară singur, că nu-și face rău cu propria mână.

Campionii ipocriziei

Repet că existau suficiente premise, destule argumente, să se renunțe la Mangia. Iar Rotaru, din poziția lui, avea dreptul să acționeze. Dacă însă a făcut-o, logic și bărbătește era să-și asume decizia, nu să aburească opinia publică. Ori măcar să încerce. Parcă citeam o carte SF de Asimov ori de Lem.

La fel a uitat Rotaru și de comunicatul clubului. Emis câteva zile mai devreme, acesta menționa că „Știința (sâc!) și-a clădit întreaga reconstrucție pe ceea ce am numi RESPECT (subl. originală). Respect pentru suporteri, pentru regiune, pentru colegii noștri, pentru oamenii cu care lucrăm”. Implicit, comunicatul a respins ferm „mașinațiile” presei, care anticipase schimbările din Bănie: „Ca atare, n-am luat nici măcar o secundă în considerare o eventuală schimbare a staff-ului”.

Întrucât staff-ul va fi trimis la plimbare în doi timpi și trei mișcări, comunicatul a apărut pe 9 aprilie, iar Mangia va fi mazilit pe 15, putem vorbi în liniște despre ipocrizie. Despre o lipsă evidentă de respect din partea celor care se laudă cât și cum ridică ei respectul la rang de profesiune de credință, dacă nu chiar de religie. Asemenea oameni sunt falși. Mint.

S-a vândut crema

Întorcându-mă la discursul lui Rotaru, acesta a mai spus, între altele, că „Devis nu s-a plâns niciodată că s-au vândut jucători”. Toate plecările s-ar fi efectuat „cu acordul antrenorului”. Chiar dacă, educat, neconflictual, „fără gagarisme”, cum îl descria un internaut pe site-ul GSP, Mangia n-a provocat o asemenea discuție la TV, recenta lui ripostă, „Eu n-am două echipe ca Hagi!”, ce-a însemnat? Cumva vreo felicitare adresată conducerii ori un reproș ascuns? Sub nicio formă, o felicitare.

Pentru a lămuri, fie și în viteză, acest aspect, să comparăm ce-a dat cu ce-a luat Craiova în ultima vreme. Numai patru dintre jucătorii vânduți au strâns 79 de goluri și 27 de assisturi: A. Ivan 17 goluri și 5 assisturi, Al. Băluță 21/13, Gustavo 16/4, Mitriță 25/5. Dintre achiziții, șapte au adunat doar 26 de goluri și 13 assist-uri: Koljici 13/2, Cicâldău 3/4, Bărbuț 5/4, Fedele 2/0, Rocha 2/0, A. Cristea 1/1, Colli 0/2. Clar că fără Koljici, cel mai izbutit transfer, recolta nou-veniților ar fi fost mai palidă. Derizorie. Rezultă că Mangia n-a avut motive să se plângă, prea i s-au adus jucători de valoare, nu?

Abuz la abuz

La despărțire, printr-un alt comunicat mieros, Craiova l-a salutat pe tehnicianul italian și i-a urat succes. Între altele, pentru că a reușit „să claseze echipa pe podium după 23 de ani de așteptare și să obțină Cupa României după 25”. Fără supărare, care 23 de ani și care 25, din moment ce actuala echipă alb-albastră a fost primită neregulamentar, abuziv, asta-i altă discuție, direct în Liga 2 în 2013?! Mai mult, Curtea de Apel Timișoara a stabilit, printr-o hotărâre definitivă, că CSU nu e continuatoarea Științei și, pe cale de consecință, nu posedă palmaresul acesteia. Și-atunci, ne identificăm cu cine nu suntem, ca să inducem lumea în eroare?! Răspundem unui abuz cu aceeași monedă?!

Eu nu fac aici politică, n-am făcut niciodată, arhiva stă martoră. Deci nu mă deranjează faptul că, plătit de club, crainicul de pe „Oblemenco” a fost announcer la recentul miting PSD de la Craiova. E opțiunea lui, e treaba lui. Cum nu neg nici contribuția incontestabilă a Olguței Vasilescu, mai nou Manda, la dotarea orașului cu stadion modern în Bănie, capabil să atragă ca un magnet publicul. Pe de altă parte, dezaprob decizia de a nu-i permite formației lui Mititelu să evolueze, contra cost, pe „Oblemenco”. Baza s-a construit din banii tuturor craiovenilor, nu doar a simpatizanților CSU, a membrilor PSD.

Succes lui Papură!

Firește că voi fi iarăși acuzat că mă aliez cu Adrian Mititelu, că-i țin partea. Spre enervarea unui băiat de mingi din club, pe care-l cheamă Costeșin ori Costeliv, precizez că n-am vorbit cu Mititelu de vreo 5-6 ani și nici nu văd ce-aș avea de vorbit. Numai că a interzice accesul formației patronate de AM pe stadionul orașului e un act arbitrar. Altfel formulat, nedemocratic.

În rest, îi doresc lui Corneliu Papură vânt din pupa. Alături de Cârțu și cu sprijinul acestuia, poate face lucruri frumoase și duce Craiova sus, acolo unde-i e locul. Dacă le va face, va rămâne. Dacă nu, îl va urma repede pe Mangia.

Comentarii (138)Adaugă comentariu

gabi (28 comentarii)  •  16 aprilie 2019, 21:05

Felicitari Domnule Ioanitoia!Cam tarziu articolul asta ,dar oricum ,perfect adevarat!CSU nu e Stiinta!

Profu07 (1 comentarii)  •  16 aprilie 2019, 21:07

Bre nea' Ovi .. ce naiba bausi de dimineata? Ce te face sa scrii in sfarsit un articol cu simtul realitatii ?

Florin (62 comentarii)  •  16 aprilie 2019, 21:16

Dureros, dar adevarat. Felicitari pentru curajul de a spune adevarul. Dar trebuie sa-l felicitati pe Rotaru ca totusi investeste in fotbal...si sa-l atentionati cand greseste.

de Tracia (18 comentarii)  •  16 aprilie 2019, 21:19

Pentru Ovidiu 03 în oglindă: cum dracu faci de răspunzi tu în numele lui Papură? **** Când dracu te vei crede Olguța ? Că Dacă tot î-o dăm ei, și partidului ei****, ***

Liviu (262 comentarii)  •  16 aprilie 2019, 21:25

@ovidiu3003. Mai Apis, tu sa-l tutuiesti pe frati tu ori pe vara tu nu pe Ovidiu Ioanitoaia care are multi ani si multe biblioteci inaintea ta. *** dar ai depasir orice masura. ***

Andrei F (1275 comentarii)  •  16 aprilie 2019, 21:29

@ 17 Nentori Mi- a placut jocul trecut Costache dar nu sunt fanul lui dar nici nu- i doresc sa fie lovit pe teren...Vad ca ai intrat si tu in corul Craiolguta- PSD- U Craiova.Adica tu afirmi ca e rau PSD dar apoi demonstrezi prin exemplul dat ca PSD nu are forta nici in fotbal ,ceva OK nu?Sau nu intelegi propriul rationament?Ca doar Craiova are destule probleme acum...nu? Cornel Dinu ne- a spus tuturor cine este tare in culise si nu era vorba de Craiova.Te legi de mitingul de la Craiova.La ultimul am fost si eu,am facut rau? De ce ?Despre dominarea Viitorului in meciurile cu oltenii cred ca esti printre singurii care ai vazut asa ceva...Eu am vazut in ambele jocuri pe Craiova care a dominat jocul...Statistica spune acelasi lucru...Cand esti uimit de Viitorul iti amintesti de seria de 7 jocuri fara victorie si de meciul cu Botosani care a stabilit cine intra in play- off?--- Intrebi de ce echipa noastra nu poate sa domine...Pai la fotbal a dominat si Craiova si Viitorul in ultimele meciuri...Eu zic destul de clar...

dragosblue (66 comentarii)  •  16 aprilie 2019, 21:34

Ai spus lucruri stiute de toata lumea, recunoscute, in sinea lor, de toti spectatorii psd-isti. Mai bine mai tîrziu... ***

ovidiu_3003 (1621 comentarii)  •  16 aprilie 2019, 22:19

...Livica minte mica ...s o crezi tu ,ma ca sunt nascut dupa prima ploaie cand am facut eu armata se foloseau pustile ZB numite si tapine nu pistoalele mitraliera AK...tu cati ani ai ?te mai joci cu cercul l?...ce biblioteca ai citit tu ma loaza?...de ce sa te respect pe tine si pe gurul tau ...cand vad ca sunteti paraleli cu fenomenul fotbal ...voi nu vreti ca fotbalul romanesc sa faca performanta voi credeti ca Jiji becali a salvat fotbalul romanesc ...

iaka (7 comentarii)  •  16 aprilie 2019, 22:28

...eu nu cred ca nu intelegi spiritul Stiintei. Il intelegi, dar iti sta-n gat. Forza Stiinta!...

Bogdan (294 comentarii)  •  16 aprilie 2019, 22:38

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

petre petre (79 comentarii)  •  16 aprilie 2019, 22:52

Ajunge sa treci in revista comenturile de aici ca sa iti dai seama cat de putin e iubita clona...Va fi si mai putin pentru ca lumea se va indeparta treptat de un club care are stadion dar nu are echipa. Nici nu va avea pentru ca gasca lui Rotaru a venit sa ia bani nu sa bage bani.

Andru (4 comentarii)  •  16 aprilie 2019, 23:24

Domnule Ioanitoaia, va ascult/citesc de pe vremea procesului etapei si in ultimul timp eram ferm convins ca v-ati mai pierdut din carisma gazetareasca de altadata. Astazi ma contraziceti vehement si nu pot decat sa imi scot palaria. Rotaru este fara doar si poate un netoiu 2.0 iar csu nu este altceva decat o echipa de partid. Oltenia e avida de sport de aici si nr mare de cetateni pe stadion la meciurile ***. Povestea asta s-a repetat si cu polivalenta dupa inaugurare si acum bate vantul, oamenii mergeau si pe depou sa sustina cfr craiova si in parc sa vada extensiv.. Inchei cu un sincer respect Ovidiu Ioanitoaia

Lucian (23 comentarii)  •  17 aprilie 2019, 0:29

Au vândut de 17 mil și au luat liber de contract sau pe câteva sute de mii, specific echipelor românești. Echipa va fi pe locul 3-4 in cel mai bun caz. Echipa asta are zeci de mii de suporteri la fiecare meci, Deci varianta cea mai ușoară e sa schimbi antrenorul.

motanul incaltat (446 comentarii)  •  17 aprilie 2019, 1:28

Csu nu este Universitatea Craiova. Dar nici echipa lui Mititelu nu este Universitatea Craiova..... Eu am crezut ca a fost infintata ca sa fie o alternativa viabila a ce propunea Mititelu...In schimb ea a fost infintata ca un escroc sa sifoneze bani si sa-i trimita la PSD....Eu i-as arata si lui Rotaru o PLACA DE INMATRICULARE DIN SUEDIA... Merita din plin. Ce sper sa faca suporterii craioveni???? Sa stea acasa cind echipa are meci acasa si sa faca ce vor ei. Chiar sa se uite la TV..... Ar fi cea mai buna forma de GREVA.... I-ar arata lui Rotaru si comp cum poate arata falimentul.....

Bogdan (294 comentarii)  •  17 aprilie 2019, 1:49

Admir vigilenta voastra dar nu inteleg de ve cenzurati ideea ***. In loc sa il ajutati ***.

ClaudiuH (15 comentarii)  •  17 aprilie 2019, 2:42

Mangia...un antrenor bun ,poate prea bun pentru fotbalul din Romania...un om finuț si sincer... In rest la Craiova ca la nimeni...cand ceva merge bine...tre sa vina cineva sa dea cu ...chestia aia care curge din nas...direct in fasole (cam asa a fost fotbalul din Craiova mereu) Pacat...cred Mangia era chiar ultimul lucru de schimbat la club...dar asta este viata...acolo nu au rezistat olteni cu nume mare in fotbal...olteni cu suflet mare...dar un italian (simpatic in felul lui)..nu "avu" nici o sansa... Pacat de suporteri...

Alex One (149 comentarii)  •  17 aprilie 2019, 8:05

Ehehe, iata cum a prins "scoala" CFR Cluj la Craiova. Azi te confirma , maine aut ,evident " cu acordul ambelor parti " ! Cel putin acum a durat 6 zile amagirea, la Cluj executia e fulgeratoare tot acordul ambelor parti ! Pai a ramas de antologia ipocriziei,hai sa-i zic doar asa, declaratia lui Muresan care il declara etern pe Miriuta pentru ca a doua zi sa-l anunte antrenor pe Dan Petrescu. Sinceritate tipic ardeleneasca !

Dan (2 comentarii)  •  17 aprilie 2019, 8:38

CSU=FCSB , nu au palmares, nu au suporteri. Amandoua echipele sunt copii de proasta calitate a originalelor Stiinta si Steaua!

Mircea (5 comentarii)  •  17 aprilie 2019, 8:39

Sa mai vina *** !

Cristi.r (1 comentarii)  •  17 aprilie 2019, 9:03

Adevarat ce spuneti,cat despre Papura ce sa faca,unde a antrenat,cica suntem profesionisti.....

Zamby (5 comentarii)  •  17 aprilie 2019, 9:20

In sfarsit domnule Ioanitoaia! In sfarsit un text adevarat! V-ati pastrat 20 de ani pt el :)

gabi (1 comentarii)  •  17 aprilie 2019, 10:05

Echipa recunoscuta de suporteri e Stiinta! Echipa din Liga 1 are brandul (sau aici nu mai conteaza deciziile justitiei?!), are suporterii, are gloriile care au creat Craiova Maxima si palmaresul de care vorbiti, are sustinerea orasului si a Universitatii din Craiova. daca echipa asta nu e Stiinta, atunci care e, aia infiintata in 2017?! pe stadion se permite orice meci de fotbal profesionist, cum sa ceri sa joace toti amatorii? in Dolj sunt ~100 de echipe, unde ajungem daca toate cer sa joace pe "Oblemenco"?

Fc calu voi veni 17 (1 comentarii)  •  17 aprilie 2019, 11:52

L-a lovit logoreea pe nea Ovi. Cand auzi la unii cică "mare gazetar" ...?! "A citit biblioteci..." =)) Cand unii care nu stiu sa scrie il laudă pe unul care stie. Dacă vreți mari gazetari citiți articole muncite din L'equipe sau adevarata Gazetta dello Sport aia după care s-a inspirat comunistul asta putrezit. Cata prostie in tara asta Doamne!

Dilimache (440 comentarii)  •  17 aprilie 2019, 12:10

Cata rautate aici, astia de la Craiova sunt rupti de foame, stau sub papucul aurit la Olgutei si fac scandal, jalnic, jalnic!

marty (45 comentarii)  •  17 aprilie 2019, 13:27

Potec (7 comentarii)  •  17 aprilie 2019, 15:12

Mai nea ioanitoaia ce treaba ai mata cum a fost demis mangia e bucataria interna a clubului putea sa aibe numai victorii daca esti jurnalist consemneaza si gata dar numai esti demult nimic nu asa se face gazetarie cu venin spitalul de psihiatrie te asteapta , in rest ai reusit sa-i aduci in extaz pe mititei desi era un articol despre demiterea lui mangia ai mai cistigat citiva ce crezi? Tu vb de ipocrizie?nu te uiti in oglinda? Ai impachetat articolul cu psd ca sa dea bine ai vazut ca asta merge la cit de fals esti nu m-as mira sa fi votat psd , cit priveste stadionul favoritu mata mititelu sa ajunga intii in liga 1 si apoi sa joace pe central de ce nu ti se pare corect? Apropo despre anii de inactivitate de falimentele lui mititelu de ce nu scrii niciodata?

ovialex23 (7 comentarii)  •  17 aprilie 2019, 15:19

Articolul (foarte bun dealtfel) are o singura greseala. "Baza s-a construit din banii tuturor craiovenilor, nu doar a simpatizanților CSU, a membrilor PSD" De fapt, din banii publici, ai tuturor romanilor. In rest, articolul e foarte bun.

zapacitu’ (621 comentarii)  •  17 aprilie 2019, 18:36

Zic si eu in gura mare, BRAVA nenea Ovidiule, merci de articolul asta minunat pe care-l citii pe nerasuflate!

Alexandru (6 comentarii)  •  17 aprilie 2019, 21:38

Nea Ovi, juridic lucrurile sunt clare...CSU = CSA, iar FCU = FCSB. Ultimele au fost DEPOSEDATE de marca pt inregistrare frauduloasa. Restu-s resturi si macaneli din invidie. Iar daca vorbim de infiintari de echipe, cred ca mai rusinos de cum s-a infiinatat mizeria de CCA/Steaua nu poate exista pe lume. Stam linistiti aici !!

Alexandru (6 comentarii)  •  17 aprilie 2019, 21:41

Alta precizare ff importanta: vedeti ca procesul cu palmaresul NU ESTE INCHEIAT DEFINITIV. El este pe rol la ICCJ. Urmatorul termen - iunie 2019 !! Putina rabdare ...

Colin (2 comentarii)  •  18 aprilie 2019, 15:17

Mai bine mai târziu...Adevărul îl știe toată lumea dar nu vor să îl accepte!!!Respect, dl.Ioanițoaia!!!csu NU e Știința!!!Forza FCU1948!!!

nulaclona (1 comentarii)  •  23 aprilie 2019, 14:22

Ce rautacios esti nea Ovi ai activat si jignit fanii fc mogosoaia,ma intreb daca pic psd-ul( cu siguranta pica) unde duce rotaru clona la bucuresti sau suceava?.

Adrian.o (12 comentarii)  •  17 mai 2019, 23:05

Rușinea fotbalului românesc fără istorie și palmares băgată ilegal direct in liga a doua promovată ilegal la doar opt luni de la înființare așa cum au stabilit definitiv și irevocabil instanțele judecătorești.Asta este adevărul pe care îl știe orice microbist din tara asta și orice cetățean cu minime cunoștințe juridice.

Comentează