Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Bătrânul și Cupa 

Atât că, până la golul de 1-0 al lui Alibec, Astra a jucat mai bine tactic. Intuind că pasele repetate ale adversarilor vor fi cu greu de stăvilit, Costel Enache a căutat antidotul. Și, spre lauda lui, l-a găsit. A […]

...

Sfârșit de drum 

La o primă vedere, lotul pare echilibrat, judicios alcătuit. El cuprinde cam tot ce are mai bun fotbalul tricolor la ora actuală în condițiile în care căpitanul naționalei, Chiricheș, se află în convalescență după o nouă (a câta?) intervenție chirurgicală. […]

...

Lipsă de patriotism?!

Vestea că Răzvan Marin ar putea absenta din echipa lui Rădoi la Europenele U21 de luna viitoare i-a bulversat pe suporteri. În necunoștință de cauză, câțiva s-au grăbit să-l acuze pe fotbalistul respectiv, abia transferat de la Standard Liege la […]

...

Vina lui Teja

Meciul câștigat în fața campioanei, având însă ca miză numai orgoliul și statistica, a fost ultimul în roș-albastru pentru Mihai Teja. Cum n-a reușit să cucerească titlul, obiectivul trecut în contract, antrenorul de 40 de ani a părut împăcat cu […]

...

L-aș păstra pe Teixeira! 

În absența mizei, căci zarurile fuseseră aruncate, combatantele nu s-au omorât cu firea. Totuși, gazdele urmărind să-și ia revanșa, iar oaspeții să încheie play-off-ul neînvinși, ele n-au decepționat. Scăpând de încorsetările tactice, au oferit un fotbal deschis. În majoritatea timpului, […]

...

Gâlceava gloriilor

Memoriul înaintat de Craiova împotriva FCSB după victoria de salon obținută de vicecampioană la Giurgiu și tensiunea dinaintea meciului direct de duminică a întărâtat spiritele atât la București, cât și în Bănie. Surprinzător, după ce s-au înțepat șefii supremi, Gigi […]

Permalink to Gâlceava gloriilor
marți, 2 aprilie 2019, 4:27

Memoriul înaintat de Craiova împotriva FCSB după victoria de salon obținută de vicecampioană la Giurgiu și tensiunea dinaintea meciului direct de duminică a întărâtat spiritele atât la București, cât și în Bănie. Surprinzător, după ce s-au înțepat șefii supremi, Gigi Becali și Mihai Rotaru, s-au luat la harță și două dintre simbolurile cluburilor în discuție, Helmuth Duckadam și Gică Craioveanu.

Personalități de prestigiu, onorabile, cei doi au simțit nevoia să sară în apărarea formațiilor de care și-au legat parte a carierelor. Sigur au făcut-o din devotament și din nostalgie. Dar și în ideea că sunt plătiți pentru funcțiile mai degrabă onorifice ce li s-au dat tocmai ca să se identifice cu trecutul echipelor menționate. Ca președinte de imagine la FCSB, Duckadam ar primi 2.500 de euro lunar ca să apere în aparițiile publice, mai ales la TV, interesele roș-albastre. În paralel, Craioveanu ar fi recompensat de CSU cu dublul sumei de mai sus, cu toate că, prezentat ca director de imagine (sesizați diferența!), el domiciliază în Spania, lângă Madrid. Vine însă des în țară.

Cel care a aruncat piatra a fost unicul portar de la Sevilla 1986, Duckadam întrebând ironic, la Pro X, „Cine e Craiova, până la urmă?!”. Evident, știa, însă a urmărit să provoace. Și-a atins scopul. Craioveanu n-a rămas dator: „Legendo, vă respectăm, dar noi am pus România pe harta fotbalului din Europa!”. Ripostă cu trimitere clară la isprava Craiovei Maxima, cea dintâi echipă tricoloră calificată în semifinalele Cupei UEFA, ediția 1982-1983.

Aici mi-aș permite o paranteză. Dacă Duckadam n-are cum fi rupt de izbânda Stelei din CCE, el intrând în Cartea Recordurilor ca primul portar din istorie care a parat patru lovituri de la 11 metri într-o partidă importantă, în privința lui Craioveanu lucrurile-s mai complicate.

Acesta n-a făcut parte din Craiova Maxima, iar la câștigarea eventului Universității din 1991, cu Cârțu pe bancă, a contribuit foarte puțin. Titulari în atacul acelei formații erau Neagoe și Pigulea, iar Gică rareori prindea pe gazon mai mult de 20-25 de minute. Din care motiv, galeria FCSB nu l-a iertat duminică: a scris pe un banner „Grande (n.a vorba dragă lui Craioveanu), ești prea mic pentru Duckadam!”.

Adevărat, Gică a fost golgeterul campionatelor în 1994 și 1995, ceea ce nu-l recomandă însă drept unul dintre marile simboluri ale fotbalului alb-albastru. Ca să nu mai spun, evitând să inflamez atmosfera, că echipa aflată azi pe locul 3 în Liga 1 (înscrisă direct în eșalonul secund!) nu-i descendenta Craiovei Maxima. Cum nu pare a fi nici U Craiova 1948 a lui Mititelu, dar nu insist. Evit să pun degetul pe o rană ce nu se va cicatriza niciodată. La rându-i, nici FCSB nu se trage nemijlocit din Steaua 1986, așa că situația celor două rivale, ingrată, se aseamănă.

În măsura în care Craiova a reușit, cronologic, prima calificare românească într-o semifinală europeană în 1983, cea mai mare performanță consemnată înainte de triumful Stelei din 1986 i-a aparținut totuși lui Dinamo, semifinalistă în Cupa Campionilor în 1984, învinsă greu de Liverpool, după ce o eliminase pe Hamburg, deținătoarea trofeului! Deci chestia cu pusul pe hartă nu-i nici ea floare la ureche.

În fine, dincolo de stima pe care le-o port și pe care o merită cu prisosință, Duckadam și Craioveanu făceau mai bine dacă tăceau. Filozofi rămâneau.

Comentarii (44)Adaugă comentariu

Manu (97 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 16:31

Aveti dreptate insa trebuie sa faca si ei ceva pentru lefurile babane pe care le iau degeaba. Ducadam e tare ca ia bani de la Becali dar si de la Digi ca sa repete pe micul ecran ce ii cere patronul Gigi cel plin de intelepciune.

John (506 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 16:35

Nu va stiam de dinamovist chiarcredeam ca sunteti anti...Precizarea din final e corecta si va onoreaza. Apreciez ca va doare in cot de fanatici. Treaba cu istoria Craiovei va atrage un nimar mare de dusmanii din tabara lui Rotaru dar si din a lui Mititelu.

militari (91 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 16:39

Nea Ovi, nu am inteles ce amestec are Dinamo in toata afacerea asta... Ce te-ai gandit matale ca daca te injura unii stelisti si toti craiovenii macar putinii suporteri ai echipei din play out sa fie de partea dumitale. Gresesti, fanii lui Dinamo stiu decat sa injure.

George (123 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 16:45

Acest articol nu urmareste altceva decit sa toarne gaz peste foc. Treaba presei de azi si a Gazetei Sporturilor in mod special e sa popularizeze scandalul si persoanele legate de el. A propos de ce nu a-ti trimis doi trei redactori si fotoreporteri sa scrie despre ce a patit Tamas in Israel.

Ionnis (105 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 16:50

Craioveanu făceau mai bine decât tăceau. Filozofi rămâneau. Ceva gresit aici?

dan65 (25 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 16:56

articol plin de inadvertente.incepand cu titlul(de unde si pana unde e glorie Craioveanu),continuand cu insinuarile ca echipa lui Mititelu nu ar fi continuatoarea Universitatii Craiova,sau ca FCSB nu este de fapt Steaua.dincolo de stima pe care v-o port si o meritati cu prisosinta,va rog maestre sa va retrageti din publicistica inainte de a va face de ras mai mult decat v-o pot tolera chiar si cei mai inversunati fani.

dan (113 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 16:58

"Ioanițoaia îi pune la punct...." - nefericita alegere de cuvinte, nu credeti ?

Kyro (43 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 17:04

Ce treaba are CSU PSD cu Craiova de care vorbiti in articol?:)))))))))))) Daca o instanta din ROmania sa pronuntat pe o speta ssportiva nu inseamna ca UEFA a tinut cont... puteti cauta si singur de cand exista echipa asta care se tine Universitatea...

nick (19 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 17:06

Ce v-a apucat sa laudati pe Dinamo?! As fi zis da daca ar fi meritat dar echipa e astazi mai jos decit a fost vreodata. Si se chinuieste la subsolul clasamentului de multi ani.

Kyro (43 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 17:06

Iar legat de FCSB va raspunde tot UEFA https://www.uefa.com/teamsandplayers/teams/club=50065/profile/

Remus (22 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 17:10

@dan65. Auzi destepul pamantului daca aceasta clona numita FCSB e Steaua atunci Steaua lui Lacatus ce e? Ia pune mana pe carte si fa mai putin pe desteptul. Sau pentru tine deciziile justitiei nu au nici o valoare ca esti tu dan65...

Liviu (262 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 17:13

@George. Nu e asa ca ai vrut sa scrii bietul Tamas? Acest baiat sensibil care a cazut victima statului Israel care e mai paralel decat e statul nostru cel minunat.

gerularupeimana (19 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 17:14

Acest articol merita citit de mai multe ori, pentru ca este scris de catre cel mai titrat jurnalist sportiv in viata care a fost si un sustinator al Universitatii Craiova. "Ca să nu mai spun, evitând să inflamez atmosfera, că echipa aflată azi pe locul 3 în Liga 1 (înscrisă direct în eșalonul secund!) nu-i descendenta Craiovei Maxima. Cum nu pare a fi nici U Craiova 1948 a lui Mititelu, dar nu insist. Evit să pun degetul pe o rană ce nu se va cicatriza niciodată." Mai clar de atat nu se poate, respect Corneliu Ioanitoaia pentru recunoasterea acestor adevaruri incomode pentru orice sustinator al Craiovei.

bogdan (6 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 17:14

Domnule Ioanitoaia...dumneavoastra chiar NU stiti care este PRIMA echipa din Romania calificata intr-o finala europeana?!?!

Andrei F (1275 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 17:19

Pai si dumneata era mai bine daca taceai! Nu ca filozof...Dukadam in primul rand a spus ca cine este Craiova de trebuie sa puna ea arbitrii...Si uite ca cea mai ajutata echipa a mai primit inca un ajutor...Pai daca sunt ajutati odata la doua meciuri?!Vi se pare normal???Si puteti sa va argumentati spusele cum ca Dukadam este pus ca sa apere interesele Stelei?Altfel sunteti ...cel care pacaleste...ca sa nu fiu cenzurat....Eu am vazut declaratii neutre ale lui Dukadam...Cand era de criticat a criticat stelisti ,cand era de laudat a laudat...

adi_stelistul (305 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 17:26

Mi se pare interesant ca relativizati succesul din 1983 al Craiovei. M-am gandit si eu cand a spus Craioveanu chestia cu pusul pe harta cat de mult adevar era in spusa lui. In 1983 in competitiile UEFA inter-cluburi participau 33 de federatii intre care una, Tara Galilor, juca doar in Cupa Cupelor. Ei bine, la acel moment 22 dintre ele (fix 2 treimi) aveau cel putin o semifinala de cupa europeana jucata. 19 dintre ele chiar in Cupa Campionilor. Ca ne place sa ne comparam cu bulgarii, acestia aveau 2 deja in competitia suprema, prin TSKA. Ultima chiar in sezonul anterior celui in care Craiova a jucat semifinala, cand bulgarii au eliminat Liverpool (detinatoarea trofeului si cea mai buna echipa europeana) si campioana Spaniei, Real Sociedad. Din estul Europei doar 3 tari nu aveau la acel moment nicio calificare in penultimul act european: Cipru, Albania si... Romania. Asa ca, dupa umila mea parere, performanta Craiovei (indiscutabila, nu performanta in sine o pun in discutie, ci semnificatia ei), care ne-a facut sa fim a 23-a echipa din 33 cu o anumita reusita, a putut, in cel mai bun caz, sa ne scoata de pe o lista rusinoasa. La fel, chiar si cea a lui Dinamo, care ne-a facut sa fim a 20-a tara cu echipa in semifinalele CCE. Numiti-ma subiectiv, dar abia victoria de la Sevilla, care ne-a pus pe lista celor (doar) 8 tari - la acel moment - cu trofeu suprem european "ne-a pus pe harta fotbalului". Altfel, daca n-ar fi asa, si o echipa mica-mica, precum Goztepe Izmir (ei, bine, da!) ar putea pretinde ca a pus fotbalul turc pe harta pentru ca, n-o sa va vina sa credeti, este prima echipa turca ajunsa in semifinale unei competitii europene. Inca din 1969! (ca sa ne lamurim si in ce stadiu eram noi, reusind acelasi lucru abia 14 ani mai tarziu). Revenind la turci, cred ca e destul de clar ca daca echipa din Izmir ar avea pretentia asta ar fi destul de ridiculizata, ca sa zic asa. Ma rog, e furtuna intr-un pahar cu apa, dar unele legende se umfla foarte mult cu timpul.

Misake2 (5 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 17:27

"Ar fi trebuit sa taca", este si sfatul meu pentru venerabilul domn Ioanitoaia.

anton (20 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 17:48

1. Craioveanu este la ani lumina de Dukadam, ca performante, valoare, faima, deci nu pot fi comparati in niciun fel. 2. Craioveanu nu este o legenda, nu are performante interne, externe sau la nationala. 3. Craioveanu reprezinta o echipa introdusa abuziv in fotbalul romanesc, o facatura de partid si de stat, fara traditie, istorie si palmares, doar cu un prezent tulbure, sulfuros. 4. Nu se intelege ce pozitie apara acest prea vocal angajat al craiolgutei, sustinand ca a pus Romania pe harta!!! Ce fel de harta, a culegatorilor de capsuni sau de praz din Spania!!! pentru ca in 1983 craiolguta nu avea cum sa existe, fiind inventata abuziv si ilegal prin 2011-2012! Mai multa decenta craiolgutule cand vorbesti de un fotbalist adevarat precum Dukadam!

Gigi Becali (5 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 17:49

@Remus : cum adica " daca FCSB este Steaua atunci echipa lui Lăcătuș cine este " ??? Pai scrie pe tricouri si peste tot : Clubul sportiv al Armatei !

Gary (1 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 17:58

Tot ce e anti Ioanitoaia se cenzureaza? Bietul tataie;ce mai ramane din GSP *** dupa matale?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Marcel (135 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 18:53

@Andrei F. Esti prost sau te prefaci? Ioanitoaia a fost baiat bun cu Duckadam. Care este *** si portavocea lui Becali. Nu iese din cuvantul lui ca sa isi ia banii iar chestia cu arbitrajul este reala dar fara legatura cu declaratia invocata.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ovidiu_3003 (1621 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 18:55

...nea Ovi...matale care iei 20 000 de Euroi de la gsp iti convine sa razi de salarile lui Craioveanu si Duckadam...

Fane (36 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 19:10

Marea problema a lui Craioveanu Gica nu este ca i-a raspuns lui Duckadam, e ca nu s-a maturizat pina la 50 de ani. Seamana sub acest aspect cu Raducioiu. Repeta Grande la fiecare 5 cuvinte si gindeste ca un pusti de 16 ani caruia inca nu i-aucrescut tuleiele.

zapacitu’ (621 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 19:13

Imi placu mult la citit articolul de fata al lui nenea Ovidiu. Zice bine ca aceste FCSB respectiv Craiova (PSD) nu au nici o legatura cu legendele anilor 80-90 prezentate aici in detaliu. Nea Ovidiu se ia de baietii astia pusi pe galceava in presa pe buna dreptate, dar ce nu intelege domnia sa este ca n-au cum sa taca, pentru ca tacerea e pe banii lor, galceava pe banii actualilor patroni, anume Gigi Becali respectiv PSD Craiova (indirect).

Cita (1738 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 19:21

Va rog frumos sa nu imi aduceti aminte de acele minunate echipe romanesti ale secolului XX, cu baieti in primul rand muncitori, seriosi, dar mai ales talentati. Ei au uimit Europa fotbalistica la acea vreme, exact cum au facut Nadia si Ilie in gimnastica si tenis la vremea lor. Sa platesti un simbol al adevaratei Steaua in plina glorie si erou la Sevilla in 1986 ca sa-ti faca o coampanie de imagine FCSB-ului in zilele noastre e dovada de "hai ca am bani si n-am ce face cu ei" - dar asta nu-i o pledoarie pentru a nu-l recompensa pe Duckadam, ca merita. E o trista recunoastere a kitch-ului care domina, din pacate, inclusiv lumea marketingului sportiv romanesc actual.

virgil (77 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 19:25

Tare ii mai doare pe unii cand li se spune adevarul in fata. Si despre clona FCSB si despre clona Craiova, prostii turbeaza si in loc sa accepte realitatea gasesc pete in soare ori injura direct ca este cel mai simplu. Ioanitoaia a tinut cu Craiova Maxima si nu poate sa tina si cu facatura de azi manevrata de Rotaru si cantata de Craioveanu. Ce nu este clar?

Kunta Kinte (428 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 19:28

Comentatorii de aici inca nu invatara despre fotbal la ora de istorie, cred ca nu se da la BAC si de-aia au omis sa citeasca putin despre ce a insemnat fotbalul romanesc in anii 80..... inclusiv Dinamo, asa hulita cum era ca vezi doamne e echipa procuraturii, militiei si securitatii, a jucat impecabil in acele meciuri si ne ridica des din fotoliu desi nu tineam cu ei. Meritele insa nu putem sa nu le recunoastem, am fi considerati ignoranti si zapaciti total.

Nica fără frica (224 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 22:08

Când Duckadam a întrebat cine e Craiova, a făcut referire la actuala echipă care nu are nicio legătură cu.....Craiova maxima!!! Iar Craioveanu a dat exemplu echipa universității din Craiova care nu are nici cea mai mică legătură cu actuala echipă a Craiovei care joacă în prima ligă!!! Plus că oricum ai pune-o performantele Craiovei nu se compara cu performanțele Stelei nici pe plan intern și nici European! Așa că Craioveanu mai bine tăcea!!!

Craiova_For_Ever (26 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 22:26

Domnule Ioanitoaia, Pentru prima data in viata mea sunt dezamagit de dumneavoastra, nu ca ziarist ci ca suporter declarat al Craiovei si am sa va spun de ce: In primul rand pentru ca ati spus ca aceaasta echipa a Craiovei nu este adevarata Craiova si am sa contra argumentez retoric pentru dumneavoastra chiar nu conteaza ca domnul Corneliu Andrei Stroe este omul care a sprijinit acest proiect al CSU si tot odata omul care a creat marea echipa a Craiovei Maxima. Spun asta cu referire la argumentul privind legitimitatea acestei echipe. De ce alta legitimitate aveti nevoie din moment ce dansul a sprijinit acest proiect. Poate nu sunteti de aceeasi parere fiind totusi giurgiuvean si nu oltean traitor pe aici pe aceste meleaguri pentru a sti cum gandesc oltenii, dar va spun eu. Nici unul daca va fi intrebat cine este mai mare intre Corneliu Andrei Stroie si Adrian Mititelu nici unul nu va spune Adrian Mititelu decat poate Adrian Mititelu insusi pentru ca si-a permis dupa moartea lui Cornelui Andrei Stroie in modul cel mai las posibil sa conteste valoarea acestuia dupa ce a trecut in nefiinta spunand ca a adus prin matrapazlacuri anumiti jucatori ai Craiovei Maxima la echipa? CHIAR CASTIGASE ADRIAN MITITELU CHAMPIONS LEAGUE SI NU AM VAZUT NICI NOI NICI DUMNEAVOASTRA ACEST LUCRU?CUM NE-A SCAPAT ACEST LUCRU? DOAR ATUNCI AR FI FOST INDREPTATIT SA IL CONTESTE PE CORNELIU ANDREI STROE DUPA UMILA MEA PARERE. IN ALTA ORDINE DE IDEI, COMPARAREA LEGITIMITATII CELOR DOUA ECHIPE REPREZINTA UN PARADOX NEFERICIT SI NEDORIT. FOLISINDU-MA DE O FIGURA DE STIL, ESTE CA SI CUM L-AI COMPARA PE EMINESCU(ADMITAND CA IN ACEST CAZ EMINESCU ESTE REPREZENTAT DE STROE) SI OPRA SA REPREZENTATA DE CEL CARE SE DECLARA SINGUR DETINATORUL EI FARA AI ADAUGA O VIRGULA IN PLUS. MERGAND IN CONTINUARE PE FIRUL ACESTEI FIGURI DE STIL, DACA ASTAZI AR FI UN INCENDIU SI EMINESCU AR FI IN VIATA ATAT CEL REAL CAT SI CEL REPREZENTAT IN MOD SIMBOLIC PRIN FIGURA DE STIL UTILIZATA, L-AS SALVA CU PRIORITATE DIN FOC PE EMINESCU SI NU OPERA LUI PE CONSIDERENTUL CA DACA UN GENIUL ESTE IN VIATA POATE ORICAND SA CREEZE DE TREI ORI MAI MULT. NU NOI SUPORTERII AM VRUT SA EXISTE ACEST PARADOX NICI EMINESCU NU A VRUT CA NOI SA AVEM DE ALES INTRE EL SI OPRA LUI, DAR FAPTUL CA EMINESCU ZILELOR NOASTRE LA CARE MA REFER IN MOD SIMBOLIC A ALES BINE SE VEDE DACA COMPARAM SITUATIA CELOR 2 ECHIPE. MERRGAND CU COMPARATIA MAI DEPARTE DACA EMINESCU INSUSI AR FI AVUT INCREDERE IN CEL CARE ASTAZI II DETINE IN MOD PREZUMTIV OPERA(PALMARESUL)AR FI FOST ALATURI DE EL PANA IN ZIUA MORTII SALE. DAR ZIUA MORTII SALE L-A GASIT IMPLICAT IN ALT PROIECT. CE VA SPUNE ACEST LUCRU DESPRE LEGITIMITATE? MIE IMI SPUNE CA UNIVERSITATEA CRAIOVA ADEVARATA ESTE ACOLO UNDE A FOST CORNELIU ANDREI STROIE PANA IN ZIUA MORTII SALE PENTRU CA DANSUL ESTE CREATORUL "CAMPIONEI UNEI MARI IUBIRI" NU ADRIAN MITITELU. PANA IN ZIUA DE ASTAZI ADRIAN MITITELU INCA MAI INCEARCA SA CREEZE CEVA DIN PUCT DE VEDERE FOTBALISTIC, PE CAND CS UNIVERSITATEA CRAIOVA A CREEAT INCA O CUPA A ROMANIEI. NICI ASTA NU VA SPUNE NIMIC? REVENIND LA CONFLICTL DINTRE DUCKADAM SI CRAIOVEANU CHIAR DACA DUMNEAVOASTRA ZICETI CA ACESTA NU ESTE O LEGENDA A CRAIOVEI DESI A FOST IUBIT SI ADULAT DE PUBLIC LA VREMEA LUI DESTUL DE MULT PENTRU CA ADULATIA PUBICULUI ESTE CEA CRE LE DA O AURA SPECIALA LEGENDELOR SI DOMNUL DUCKADAM A INCETAT SA FIE O LEGENDA CEL PUTIN PENTRU MINE PENTRU CA NU MAI POT ADULA UN PERSONAJ CARE NU ARE NICI SPORTIVITATEA NICI BARBATIA DE-A RECUNOASTE CA FARA IOVAN SI BUMBESCU IN APARARE SI PITURCA IN ATAC(CARE DIN INTAMPLARE TOTI FACUSERA JUNIORATUL LA UNIVERSITATEA CRAIOVA DANSUL NU S-AR FI BUCURAT DE ACELE MOMENTE CARE L-AU TRANSFORMAT ATAT PE DUMNEALUI CAT SI PE STEAUA INTR-O LEGENDA. DACA ERAM DUCKADAM N-AS FI UITAT ACEST LUCRU DOAR PENTRU A AGITA SPIRITELE INAINTEA UNUI MECI DE CAMPIONAT. SCOPUL PENTRU CARE A FACUT-O, NU IMI INDICA FAPTUL CA DOMUL DUCKADAM TINE FOARTE MULT LA STATUTUL DE LEGENDA SAU DE CAMPION! DACA DUMNEAVOASTRA CA ZIARIST SI CA SUPORTER AL CRAIOVEI NU LE-ATI SPUS CELOR DE LA FCSB CA INAINTE DE A VORBI DE CRAIOVA PEIORATIV TREBUIE SA LE FACA STATUIE TUTUROR JUCATORILOR DE LA CRAIOVA CARE AU JUCAT ACOLO(LA FEL PUTAND FACE SI CEI DE LA DINAMO SAU RAPID) O SA IMI PERMIT EU SA FIU MAI PUTIN PRETENTIOS DAR O SA CER TOTUSI UN COVOR ROSU DE CATE ORI VINE UNIVERSIITATEA CRAIOVA IN BUCURESTI! VA PLACE IDEEA ASTA?

Vio (122 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 22:35

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Lestie (72 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 22:44

Domnule Ioanitoaia, sunt surprins, stupefiat chiar, de ceea ce spuneti, pentru ca chiar si floraresele din Piata Obor stiu ca echipa lui Mititelu e Craiova Maxima, iar FCSB e Steaua. Faceti apel la logica, va rog! FCSB nu putea sa apara de nicaieiri in prima Liga. Va luati dupa Talpan? Aveti obligatia morala de a apara doua glorii ale sportului romanesc, care sunt calcate in picioare de forurile diriguitoare ale fotbaului de la noi, precum si de institutii ale statului, pentru simplul motiv ca Becali si Mititelu spun vrute si nevrute. Daca nu o faceti dv., cine sa o faca? Cei ce va calca pe urme? Pai astia nu stiu decat sa toarne gaz pe foc.

Șerban (150 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 22:47

Aveam cam 10 ani când tata m-a prezentat lui Peniță Moldoveanu, pe atunci jucător la CCA. De atunci simpatizez această echipă (concomitent cu Progresul Finanțe Bănci, adică de la Ozon și Mateianu până la Dună ). Am făcut această precizare privind vechimea de simpatizant, cam 65 de ani, pentru că, ne fiind niciodată în galerie și nici foarte des prezent în tribună, vreu totuși să dau greutate celor ce urmează. În primul rând vreau să afirm că am un dispreț total față de Ministerul Apărării Naționale și, în egală măsură, față de Justiția din România! Obligativitatea ieșirii sportului profesionist din sistemul finanțat de la Bugetul de Stat, a cuprins trei echipe de fotbal din prima divizie – Steaua, Dinamo, Rapid. Ani de zile Steaua a fost echipa care plătea bani grei clubului de bază și nu i s-au scăzut din chirie investițiile făcute în modernizarea stadionului ( la Rapid modernizarea stadionului s-a făcut din banii Ministerului Transporturilor!). Pretențiile financiare ale CSA Steaua au crescut mereu asfel că, sătul să mai finanțeze el celelelte scții ale CSA, patronul echipei de fotbal a renunțat la baza sportivă închiriată de la Armată.

Șerban (150 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 22:47

(continuare 1) Disperați după bani militarii au început să hărțuiască echipa de fotbal, iar Justiția le face jocul, că, de, este vorba de un milionar! Explicația publică a lui talpan, caricatura de jurist în cizme, relevă josnicia celor ce conduc sportul militar - „Ce să le fac eu dacă n-au fost atenți ce semnează?!”. Adică ARMATA A FOST VÂNZĂTOR DE REA CREDINȚĂ și Instanțele de la toate nivelele se fac că nu observă acest fapt!!! Sunt curios ce se va întâmpla când recent reînființata secție de fotbal a CSA, va ajunge cu echipa la promovare în Liga profesionistă? Ce vor vinde – locul ? De câte ori se va repeta schema înființării și vinderii?!? Cum – necum patronul echipei de fotbal vândute de armată este singurul care n-a avut niciodată probleme financiare la echipă, ba chiar este pe plus, când ceilalți au fost sau sunt încă în stadiul de insolvență! Ce a rezultat de aici? Păi, toată lumea din fotbal trage în echipă și patronul el. Unii pentru că și-au dat seama că discrepanța situației financiare a echipei lor și cea a echipei Steaua (zisă FCSB pentru că vînzătorul este excroc cu acte în regulă, după verdictele din instanțele de judecată) a fost un motiv de cercetare din partea procurorilor, care i-au trimis la Pușcărie!

Șerban (150 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 22:48

(continuare 2) Alții pentru că sunt nevolnici și vor să ciupească un ban. Alții pentru că sunt invidioși din fire și nu suportă succesul altora și au ideea: „Mai dă-l în mă-sa, să dea cu banu, că d’aia-i milionar!” De ani de zile, chiar și cu date incomplete, Steaua este în fruntea listei echipelor defavorizate de arbitraj, dar presa (sunt convins că-i stimulată de foarte multe ori!) acceptă să fie complice - personal chiar am convingerea că sunt mulți pomanagii și-n presă! Dacă în presa scrisă mai sunt ziariști cu respect de sine, comentatorii TV, mai ales cei de la Digi, sunt de tot *** – la meciul de duminecă Man a fost călcat pe gleznă fără intenție atât de Bancu cât și de Pigliacelli! Detest cum se comportă Gh. Becali cu jucătorii, antrenorii și ceilalți din club. Dar aroganța și mitocănia lui nu mă determină ca și eu, un simpatizant oarecare, să accept ca față fiecare jucător și față de echipă cu toată istoria ei, să existe un tratament discriminatoriu din partea așazișilor „oameni de fotbal”, pentru că au ce au cu Gigi Becali, de multe ori chiar pe bună dreptate.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

keepcalm (63 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 22:59

Atacul clonelor? Asa s-ar spune, pacat de cele doua nume care se balacaresc si fac, cancan in presa de cancan din romanica, daca la “legendo” e de inteles, saracia il impinge sa stea la mila oierui(daca si-ar fi dat silinta sigur ar fi gasit si altceva decat reprezentantul unei clone si a unui fost puscarias in presa de cancan), celallt nu cred ca are nevoie de bani lui rotaru, si sigur nu o face sa nu il uite lumea, digi se servesc de comentariile lui despre fotbalul dim spania, intrebarea e de ce o fac, de ce fac, cancanului placere? Pt ca le place si lor, pt ca fac parte si ei din cancan? Cred ca ambele, sau cine stie ...

Liviu (11 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 23:02

Craioveanu ***,pai cum se compara el cu portarul de la Sevilla? Chestia cu pusul pe harta trebuie bine analizata,sa nu uitam de participarea la primul cm de fotbal in 1930 si apoi alte turnee finale 34,70,de Petrolul-Liverpool,UTA-Feyenord,samd.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dtru (251 comentarii)  •  2 aprilie 2019, 23:58

Hai lasati, lasati, un om poate face multe prostii pentru o pleasca de 5 000 de euroi pe luna nemunciti. Eu recunosc cavas face si pentru mai putin...

Sorin (87 comentarii)  •  3 aprilie 2019, 0:01

@Lestie. Dl Ioanitoaia nu se ia dupa Talpan ca nu botul la orice smenuiala Se ia dupa o hotarare judecatoreasca si chiar dupa mai multe care nu i-au dat niciodata dreptate lui Becali.

MZM (295 comentarii)  •  3 aprilie 2019, 10:33

Domnule Ioanitoaia, spuneti ca „nici FCSB nu se trage nemijlocit din Steaua 1986”? Pai, atunci de ce la fiecare meci din campionat intre FCSB si Dinamo toti marii ziaristi ai GSP, in frunte cu dv., strigati cat va tin puterile si vorbiti peste tot despre „marile rivale”, „marele derby”, „derby de traditie”, „derby de Romania”? Procedati astfel doar pentru a-i face onoare... rudei sarace (Dinamo)? Sau, in acele momente va puteti permite luxul (deontologic) de a uita ca „nici FCSB nu se trage nemijlocit din Steaua 1986”? Mai multa consecventa, v-ar aduce mai multa credibilitate, domnilor ziaristi!

Șerban (150 comentarii)  •  3 aprilie 2019, 11:34

Nu știu de ce, dar am scris ceva ce n-a mai încăput. De ani de zile se joacă hoțește împotriva Stelei – cu largul sprijin al arbitrilor adversarii intră provocator și dur, dar se aruncă și se tăvălesc aiurea când pierd balonul. W. Zenga a și spus-o răspicat. Știu că exact în acest mod a câștigat Chelsea în fața Barcelonei, furând o Cupa Campionilor, cu Drogba în rolul principal, dar UEFA nu-și poate permite permanetizarea unor asemenea practici. La noi se închid ochii, mai ales dacă-i vorba de Dinamo (Schema murdară cu Moți pentru eliminarea lui Cyril Théréau) sau de Rapid (Campionat câștigat prin mituirera lui ionică serea, care a anulat gol valabil al Stelei), dar beneficiare ale jocurilor de culise sunt și CFR sau Astra sau Viitorul (ieșirea de azi a lui Hagi privind aducerea arbitrilor străini îl declasează în ierarhia onestității).

Cita (1738 comentarii)  •  3 aprilie 2019, 14:32

Scrieri precum foiletonul lui @Serban de mai sus imi intaresc convingerea ca cel mai important lucru in fotbal este frumusetea spectacolului de pe teren, minim cele 90 min. de joc. Restul, dupa cum bine afirma @Serban aici, sunt afaceri ale Statului si Particularilor, sustinute de noi fanii diverselor cluburi pe de o parte, precum si de noi cei ce ne bucuram simplu de fenomenul numit jocul de fotbal, pe de alta.

zapacitu’ (621 comentarii)  •  3 aprilie 2019, 16:24

@Cita, si mai e o categorie de sustinatori, pe care o omisesi din lista: cei ce joaca la pariuri intr-o veselie zi si noapte, sperand ca intr-o buna zi sa se pricopseasca fara sa munceasca deloc, asa cum isi inchipuie ei ca au facut alde Gigi Becali de-au devenit bogati. :)

Comentează