Hugo și Lloris

Se poate spune că a 21-a ediție a Cupei Mondiale a constituit o reușită. Stadioane frumoase și arhipline, fotbal de calitate, deși nu totdeauna sclipitor, arbitraje decente și, pentru că sportivitatea din tribune molipsește, mult fair-play. Au lipsit incidentele majore […]

Se poate spune că a 21-a ediție a Cupei Mondiale a constituit o reușită. Stadioane frumoase și arhipline, fotbal de calitate, deși nu totdeauna sclipitor, arbitraje decente și, pentru că sportivitatea din tribune molipsește, mult fair-play. Au lipsit incidentele majore pe teren și în afara acestuia. Iată, s-au acordat 219 cartonașe galbene și 4 roșii în 64 de meciuri, o medie a avertismentelor de 3,2. Spre edificare, în 268 de partide ale campionatului nostru numărul cartonașelor roșii s-a ridicat la 80 și al celor galbene la 1.327, medie de aproape 5! Cu excepția ploii torențiale din ziua finalei, și vremea a ținut cu marele rendez-vous.

Țarul Putin nu s-a uitat la cheltuieli. Poate că n-a investit, cum pretind unii, 20 de miliarde de dolari, dar și-a propus să demonstreze că e unul dintre liderii planetei, autoritar, stăpân pe el și pe poporul său. Iar Maica Rusia o țară modernă, deschisă, primitoare. Și-a atins ambele scopuri. Una dintre dovezi ar fi aceea că, cifră neoficială, au venit special pentru CM peste un milion de străini.

Sub aspect competițional, întrecerea a marcat triumful Europei, Bătrânul Continent oferind toate cele 4 semifinaliste. Asta a însemnat un plus de seriozitate, de organizare, de rigoare și (nu mă încântă acest cuvânt) de pragmatism. Din păcate, de acord cu Mircea Lucescu, eliminarea prematură a formațiilor din Sud-America a răpit din fantezie, din exuberanță. Dacă vreți, din poezie. Am asistat la o încleștare atractivă, cu unele accente de eroism, datorate mai ales croaților, dar mai rar entuziasmantă. Ea n-a dezamăgit, dar nici n-a sedus.

Tactic, Rusia a consemnat amurgul posesiei. Poate chiar moartea acesteia, probă că Spania (69%), Germania (65) și Argentina (61) au plecat acasă repede și pe ușa din dos! În ciuda posesiei de 61 la sută în finala cu Franța, Croația a pierdut, de aici și judecata că nu mai câștigă cine joacă mai mult, ci cine joacă mai bine.

Să mai notăm că turneul a mai adus o noutate și ca atitudine. Privind distribuirea rolurilor. Nu se mai subordonează echipa unei vedete, ca pe vremea lui Pele și Maradona, s-a întors roata și vedeta se pune necondiționat în slujba echipei. O servește necondiționat. Franța a cucerit trofeul deoarece s-a arătat, grație valorii fotbaliștilor și iscusinței lui Deschamps, mai constantă, mai realistă. A știut ce face și a făcut ce știa. Deși n-a captivat, a învins pe merit.

În sfârșit, dacă am găsit inspirat titlul italienilor de la Corriere dello Sport, Deschamps Elysees, ideea de a schimba fie și temporar numele unor stații din metroul parizian m-a contrariat. Întrucât stația Victor Hugo a devenit Victor Hugo Lloris, mi s-a părut cam mult alăturarea celui care a scris capodopera Mizerabilii de portarul care a gafat copilărește pe Lujniki. O exagerare, dacă nu chiar o impietate.