Croația a murit frumos

Departe de mine gândul de a contesta în vreun fel victoria Franței în finala cu Croația.

Les Bleus au învins pe merit, chiar dacă n-au oferit un fotbal de lux. Valoroși și vicleni, ei au etalat același stil prudent, de tatonare. Au pândit momentul oportun ca să-și lovească adversarii, dar atunci au făcut-o fără milă.

Duminică, le-au ușurat misiunea și croații. Aceștia au rezistat cam o oră, după care, de la 1-4 încolo, s-au stins ca niște lumânări. S-au consumat. Au vrut, însă n-au mai putut. Golul de 2-4 al lui Mandžukić a fost mai degrabă gafa de amator a lui Lloris, nu creația lor. Pe măsura scurgerii timpului, s-a văzut că băieții lui Dalici disputaseră un meci în plus (câte 30 de minute de prelungiri cu Danemarca, Rusia și Anglia), ba au avut și o zi de odihnă în minus. Asta dacă nu luăm în calcul, deși s-ar cuveni, și oboseala psihică provocată de loteria penalty-urilor din primele două întâlniri. Tensiunea. Stresul. Rezumând, Croația a murit frumos, dar a murit.

Fără să pun sub semnul întrebării izbânda Cocoșului Galic, cea mai realistă echipă a turneului, cea mai constantă, lipsită de sincope, afirm că și arbitrii i-au întins o mână de ajutor. Discretă, dar vizibilă. Asta deoarece Franța a deschis scorul ca urmare a unei greșeli grave: „centralul” Pitana a interpretat drept fault intrarea corectă a lui Brozovici la Griezmann! A fluierat lovitura liberă de la 25 de metri, a bătut același Griezmann, iar Mandžukić a deviat nefericit balonul în proprie poartă. Și nu-i deloc simplu să începi o partidă cu asemenea miză de la 0-1. Parcă-ți toarnă cineva, scuzați clișeul, plumb în picioare.

Nu doar atât. Normal era ca asistentul arbitrului argentinian ori măcar șeful garniturii de analiză video, italianul Irrati, să sesizeze neregularitățile lui Pogba în momentul centrării lui Griezmann. Argumentul că nu Pogba a atins mingea, ci Mandžukić, nu stă în picioare întrucât francezul a participat la fază, n-a refuzat jocul. Totodată, el l-a bruscat clar pe Mandžukić, l-a ținut și l-a împins, de unde și concluzia că, dacă nu s-a dat ofsaid, trebuia să se dea fault! Oricum greu de găsit o explicație plauzibilă pentru faptul că Pitana n-a cerut VAR și nici Irrati et Comp n-au simțit nevoia să-l atenționeze!

Când și-a intrat în rol, la hențul lui Perišić, VAR l-a determinat pe „centralul” sud-american să ia hotărârea justă. Deși croatul n-a avut intenția să respingă cu mâna, el a dus brațul spre minge și și-a mărit suprafața corpului. S-a arătat punctul de la 11 metri, Les Bleus s-au desprins la 2-1 și s-au îndreptat, siguri pe ei, spre izbândă. Una, repet, pe deplin meritată.