A doua șansă

Nu pretind că Gică n-a greșit. A greșit, de acord. Întrucât a pătimit din plin pentru această greșeală, inclusiv prin aceea că tatăl i s-a prăpădit de inimă rea, consider că și-a câștigat dreptul la o nouă șansă.

Mihai Tudose l-a numit pe Gică Popescu consilierul său pe sport și i-a trasat ca sarcină imediată să se ocupe de pregătirea CE 2020, competiție în cadrul căreia Bucureștiul ar urma să găzduiască 4 meciuri. „Pentru că nu ne pricepem la fotbal, am zis să găsim un bun manager de proiect. Pe cineva care știe unde e UEFA”, a explicat șeful Executivului decizia.

Una surprinzătoare pentru că a venit de niciunde. Până s-o comentăm, să reținem însă că fostul căpitan al Barcelonei, cea mai mare onoare acordată vreodată unui jucător român, îl va asista direct pe actualul prim-ministru. În cazul în care Tudose va fi schimbat, Gică Popescu va rămâne pe liber. Iar asta s-ar putea întâmpla foarte repede deoarece guvernele cad la București mai des decât MIG-urile 21.

Altminteri, nu mă pronunț dacă și în ce procent desemnarea lui Gică Popescu, dușman ireductibil al președintelui FRF, reprezintă un semn că politicul l-a lăsat din brațe pe Răzvan Burleanu. Implicit, un avertisment pentru acesta în perspectiva scrutinului federal din mai. Greu de spus, să mai vedem.

Cum era de așteptat, numirea „Baciului”, eliberat în noiembrie 2015 după ce a efectuat 20 de luni de detenție dintr-o condamnare de 3 ani, o lună și 10 zile, a împărțit opinia publică în două tabere. Care sunt gata să se ia de gât una pe cealaltă. Cei mai mulți au criticat hotărârea premierului, adesea cu vehemență, chiar cu ură. Unii l-au făcut pe Gică Popescu cum le-a venit la gură, pușcăriaș și infractor, lupul paznic la oi, individ care a furat statul etc. Personal, întrucât nu-mi propun să fiu popular, îi voi lua apărarea. Faptul că îl susțin nu mă împiedică să recunosc că numărul celor care-l pun la zid pe internaționalul cu 115 selecții, uneori cu mânie proletară, e sensibil mai mare.

Nu mă miră această pornire. E stilul casei, tipic românesc, de a judeca drastic erorile altora, fără pic de înțelegere, dar de a fi permisivi cu propriile erori, îngăduitori.

Procedând astfel, uităm că, dincolo de nerespectarea legii când n-a declarat întreaga sumă primită din transferul lui Bratu de la Rapid la Galata, Popescu a plătit impozitul legal înainte să-i fi cerut justiția. Ca atare, prima instanță l-a achitat.

Nu pretind că Gică n-a greșit. A greșit, de acord. Întrucât a pătimit din plin pentru această greșeală, inclusiv prin aceea că tatăl i s-a prăpădit de inimă rea, consider că și-a câștigat dreptul la o nouă șansă. Nu ca ex-căpitan al „naționalei” și al Barcelonei, ci ca simplu cetățean.

Probă că noi suntem mai catolici decât Papa când e să privim la paiul din ochiul vecinului, nu la bârna din al nostru, să ne reamintim că la un an de la ieșirea de după gratii, unde a ajuns condamnat fiind la 3 ani și jumătate pentru evaziune fiscală de 28,5 milioane de euro, Uli Hoeness a fost reales președintele lui Bayern Munchen cu o majoritate zdrobitoare.

Adică la nemți, eternul exemplu în materie de ordine, de disciplină și de seriozitate, s-a putut, dar nu și la români! Pe noi ne indignează sincer încercarea de a reabilita pe cineva. Fie el și Gică Popescu, care a plătit integral prejudiciul.

După JO de la Sydney 2000, am polemizat public cu legendarul Ion Țiriac, președinte al COR care solicita ca unui sportiv prins dopat o dată să i se interzică definitiv, pe viață, participarea la Jocurile Olimpice. Așa cum am pledat atunci pentru a doua șansă, pledez și acum. Vorba cuiva, dacă iartă Dumnezeu, de ce n-am ierta și noi, muritorii de rând?!