Steaua fără noroc
La capătul acestui 1-1 cu CFR de pe Național Arena, Steaua se poate plînge că a avut ghinion, neșansă. Într-adevăr, a făcut unul dintre cele mai bune meciuri din actualul sezon: a dominat categoric, a trimis de 3 ori mingea […]
La capătul acestui 1-1 cu CFR de pe Național Arena, Steaua se poate plînge că a avut ghinion, neșansă. Într-adevăr, a făcut unul dintre cele mai bune meciuri din actualul sezon: a dominat categoric, a trimis de 3 ori mingea în barele porții lui Beto și a irosit o sumedenie de ocazii, 10 față de 3 ale adversarului. Dacă s-ar fi punctat ca la box, cu siguranță că judecătorii ar fi declarat-o la unison învingătoare pe Steaua.
Mai mobilizate ca oricînd, gazdele au fost vioara-întîi, în vreme ce oaspeții s-au mărginit să apere cu dinții golul lui Kapetanos, altfel foarte frumos, din minutul 16. Se sconta că fotbaliștii CFR-ului, superiori ca valoare individuală, vor oferi o replică mai consistentă, însă nu s-a întîmplat așa. În măsura în care rezultatul primează impresiei artistice, el e singurul menit să-i mulțu meas că pe clujeni. În rest, prestația lor modestă, la ciupeală, a decepționat.
Repet că bucureștenii meritau victoria. Numai că n-ajunge să domini, trebuie să mai și marchezi, iar Steaua a izbutit asta abia tîrziu, după ce Ilie Stan, adus în pragul disperării de atîtea și atîtea ratări, l-a introdus pe Mihai Costea. Deși întîmpinat cu huiduieli, ex-craioveanul a restabilit egalitatea printr-o “foarfecă” spectaculoasă, dîndu-le astfel cu tifla celor ce s-au grăbit să aprecieze că Steaua ar reprezenta o căciulă prea mare pentru el! Că, risipitor și cu capul în nori, trebuie să mai aștepte pentru a îmbrăca tricoul roș-albastru, dacă nu cumva s-ar cere chiar să-și ia adio de la el! Cum am insistat că Mihai Costea are nevoie de timp pentru acomodare, evoluția lui de sîmbătă mi-a întărit convingerea că i se cuvine înțelegere și răbdare. Tinerii trebuie crescuți, nu zoriți.
În privința arbitrajului, părerea mea diferă, ca de obicei, de cea a lui Gigi Becali, care nu doar l-a criticat pe Cristi Balaj, ci și-a permis să-l și jignească! Băimăreanul a comis și unele erori, însă mici, mărunte. În general, s-a achitat cu brio de o misiune dificilă. N-a fragmentat jocul și, mai important, n-a tras cu nici una dintre formații. Refuz să comentez aberația că i-a arătat lui Cadu două cartonașe galbene și l-a lăsat în teren! Acuză inventată deoarece îl avertizase în minutul 18 pe Peralta, nicidecum pe Cadu, fapt confirmat atît de observatorul partidei, cît și de supervizorul ei.
I s-a mai imputat lui Balaj că nu l-a eliminat pe Mureșan mai repede, atunci cînd l-a lovit cu cotul pe Cr. Tănase și i-a umflat un ochi. Fază interpretabilă, greu de cîntărit, în condițiile în care amîndoi jucătorii au sărit cu brațele desfăcute și nu s-a sesizat vreo intenție a clujeanului de a-și brusca adversarul. De presupus că Mureșan nu l-a văzut pe Tănase venind din spate. Analiza video îi ține partea “centralului”.
Firește că Steaua are motive să reclame scorul final, nedrept în raport cu desfășurarea întîlnirii. Nu-i însă corect să-l învinovățească pe arbitru de ceea ce, lipsită de noroc, n-a reușit ea însăși. E mult să susții că Steaua n-a cîștigat din pricina lui Balaj. E o exagerare, adică un neadevăr.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele