Comisiile ruşinii

Nu mai aştept verdictul în cazul bricheta din considerentul că, indiferent cum va suna acesta, datele problemei nu se schimbă. Mă voi referi la comisiile federale, care nu-s în regulă şi de aceea au ajuns să se facă de rîs. […]

Nu mai aştept verdictul în cazul bricheta din considerentul că, indiferent cum va suna acesta, datele problemei nu se schimbă. Mă voi referi la comisiile federale, care nu-s în regulă şi de aceea au ajuns să se facă de rîs. Cînd una, cînd alta. A deschis drumul ruşinii Comisia de Apel, care a analizat o speţă, memoriul Oţelului Galaţi, fără să aibă dreptul. Sesizînd încălcarea regulamentului, căci o suspendare mai mică de două etape nici măcar nu trebuie discutată în CA, a intervenit chiar şeful FRF pentru a pune lucrurile la punct. Mai întîi, Mircea Sandu l-a împins pe preşedintele Mugur Filipescu să demisioneze, apoi a dizolvat întreaga comisie. A procedat corect, dar urmează să vedem în ce măsură, numindu-l pe Doru Viorel Ursu în locul lui Filipescu, a ales soluţia cea mai fericită. În prezent avocat, fostul ministru de interne a condus o vreme Comisia de Disciplină şi n-a lăsat o impresie prea bună.

Deunăzi, a venit rîndul amintitei Comisii de Disciplină să dea cu oiştea-n gard. Deşi dispunea de toate elementele necesare ca să se pronunţe în cazul bricheta, forul prezidat de Daniel Cernat s-a eschivat. Evitînd să-şi asume responsabilitatea, a cerut în scris opinia Comisiei Centrale a Arbitrilor. Evident că n-avea nici un motiv să recurgă la un asemenea subterfugiu din moment ce ROAF nu admite interpretări la capitolul respectiv. Dacă Deaconu a oprit derbyul Rapid – Steaua din pricină că, fiind lovit, nu-l mai putea duce pînă la capăt, vinovăţia aparţine exclusiv clubului organizator. Ca atare, Rapid suportă consecinţele, inclusiv pierderea meciului la „masa verde”, 0-3. Dacă însă „centralul” a fluierat finalul înainte de termen pentru că se arunca din tribună cu diverse obiecte, cum a notat el însuşi în raportul de arbitraj, atunci Deaconu s-a pripit şi are partea lui de culpă. Deoarece era obligat de regulament să arate 3 minute, pe durata cărora lucrurile ar fi reintrat, ori nu, în normal.

La întrebarea ce i-a împiedicat pe membrii Comisiei de Disciplină, majoritatea jurişti, să hotărască fără să mai fi solicitat punctul de vedere al CCA?, răspunsul e simplu. Nimic. Situaţia era atît de limpede, albă sau neagră, încît CD n-avea nevoie de lămuriri suplimentare. Era vorba despre o chestiune strict juridică, nicidecum tehnică, aşa că onor CD putea şi trebuia să decidă singură. Întrucît n-a făcut-o, reiese că a căutat să se acopere, să fugă de răspundere, ca în bancul cu miliţienii care au mutat mortul de pe Edgar Quinet pe Academiei. Tocmai de aceea, indiferent care va fi verdictul CD, s-ar cuveni ca Mircea Sandu să trateze Comisia de Disciplină la fel ca pe cea de Apel. Adică s-o desfiinţeze!