Cocoşul şi lupul

Fotografia de alături vorbeşte de la sine şi, fiind grăitoare, clară, îl împiedică pe Teodor Crăciunescu să conteste că n-ar fi făcut ce-a făcut. Pierzîndu-şi cumpătul chiar în ultimul minut al meciului dintre Universitatea Craiova şi Poli Timişoara, tînărul arbitru […]

Fotografia de alături vorbeşte de la sine şi, fiind grăitoare, clară, îl împiedică pe Teodor Crăciunescu să conteste că n-ar fi făcut ce-a făcut. Pierzîndu-şi cumpătul chiar în ultimul minut al meciului dintre Universitatea Craiova şi Poli Timişoara, tînărul arbitru l-a „împuns” pe Velcovici, fără însă să-l lovească. Să zic aşa, un tip recunoscut ca reţinut, dacă nu şi ca timid, a reacţionat prost la protestele craioveanului. A răbufnit. L-a apucat. S-a dat cocoş. Deşi s-a oprit la vreme, ieşirea lui rămîne însă imposibil de justificat, dovadă că pînă şi Crăciunescu senior s-a grăbit s-o dezaprobe. Cu toate că nimănui nu-i pică bine să-şi acuze propriul copil, reputatul arbitru de altădată, clasat al doilea în ierarhia mondială pe 1995, a numit gestul băiatului său „condamnabil şi necontrolat”. Corect, aşa au stat lucrurile, Teodor Crăciunescu a greşit şi e normal să fie tras la răspundere. Să plătească.

Mai departe însă, ca în orice judecată, trebuie păstrată măsura lucrurilor. Imaginea reprodusă atestă că Teodor Crăciunescu nu l-a bruscat pe Velcovici, doar şi-a apropiat ameninţător fruntea de a acestuia. De aici şi concluzia că au exagerat cei care au pretins, îngroşînd nuanţele, că arbitrul i-ar fi aplicat un cap în gură fundaşului craiovean! Deoarece abia l-a atins, nu serveşte nimănui, şi cu atît mai puţin foloseşte adevărului, să-l considerăm pe Crăciunescu junior mai vinovat decît a fost. Altfel spus, să confundăm cocoşul cu lupul. Şi-ar mai rămîne ceva de lămurit, legat de reproşul adus „centralului” vîlcean cum că n-a fluierat penalty în favoarea echipei oltene într-un moment, petrecut în minutul 18 al partidei amintite, în care Torje l-ar fi faultat în careu pe Fl. Costea. Reproş gratuit. Am văzut şi revăzut faza, timişoreanul a jucat primul balonul, aşa că nu se impunea acordarea unei lovituri de la 11 metri. În final, aş îndrăzni o întrebare: dacă Teodor n-ar fi fiul lui Ion, socotit inamicul public numărul 1 de către conducerea FRF şi a CCA, s-ar mai fi iscat atîta tevatură, atîta agitaţie? Ar mai fi făcut unii din ţînţar armăsar? Răspunsul e, din păcate, un fel de ghici, ciupercă, ce-i!