Ultimul meci?

După evoluţii şi clasări dezamăgitoare în campionat, Poli Timişoara şi Steaua au încercat aseară să se scoată în Cupă, fiecare dintre ele visînd să prindă finala. Miza salvării unui întreg sezon într-un singur meci şi-a pus pecetea asupra prestaţiei lor […]

După evoluţii şi clasări dezamăgitoare în campionat, Poli Timişoara şi Steaua au încercat aseară să se scoată în Cupă, fiecare dintre ele visînd să prindă finala. Miza salvării unui întreg sezon într-un singur meci şi-a pus pecetea asupra prestaţiei lor din prima repriză, care a oferit fotbal cu pipeta. S-a jucat cu ambiţie, angajat, dar nu mai mult, ca încă o dovadă că una e să vrei şi alta e să poţi. Probînd că ambele combatante, e drept, afectate de numeroase absenţe, nu justifică entuziasmul suporterilor şi, cu atît mai puţin, generozitatea patronilor. Pînă la prelungirile mitanului, cînd McKain a deschis scorul în urma unui corner executat de Karamian, nu s-a consemnat nici o fază de gol. Chiar nici una.

La reluare, era de aşteptat ca, simţindu-se cu apa la gît, Steaua să forţeze. Aşa s-a şi întîmplat. A împins liniile, începînd să diversifice acţiunile şi să le înteţească. Numai că s-a lovit de un zid solid, Poli arătînd un plus de determinare şi de prospeţime. Timişoara nu s-a pierdut cu firea, ci s-a strîns ca un arici în propria jumătate. S-a apărat inteligent, devotat şi calm, jucînd la trecerea timpului. Pe sfîrşit, nerăbdarea bucureştenilor s-a transformat în disperare, care n-a ajutat însă la nimic. Şi aşa, formaţia de pe Bega s-a îndreptat încet, dar sigur spre o victorie şi o calificare cu atît mai meritate cu cît tot ei i-au aparţinut, prin Karamian şi Torje, ultimele ocazii ale partidei. Cu asta, parcă resemnată, cu plumb în picioare, campioana a mai ratat un obiectiv, iar întrebarea care trebuie că-i frămîntă acum pe fanii roş-albaştri e dacă meciul de aseară a fost cel de adio pentru Olăroiu? S-ar cuveni să fie.