Diferenţa de valoare

Ovidiu Ioaniţoaia apreciază că echipele noastre, deşi în creştere, încă nu sînt în stare să se bată cu marile puteri

Am sperat că Steaua şi Dinamo se vor califica în „optimile” Cupei UEFA. Din păcate, nu numai că n-au reuşit, […]

Ovidiu Ioaniţoaia apreciază că echipele noastre, deşi în creştere, încă nu sînt în stare să se bată cu marile puteri

Am sperat că Steaua şi Dinamo se vor califica în „optimile” Cupei UEFA. Din păcate, nu numai că n-au reuşit, dar au şi pierdut de fiecare dată, inclusiv meciurile de-acasă. Au încasat 6 goluri şi au înscris unul singur, ceea ce atestă, oricît de subiectivi am fi, superioritatea adversarilor. Clară. Dincolo de neşansa care a urmărit-o pe Dinamo la Lisabona, căci orice echipă învinsă la potou poate invoca lipsa norocului, şi exceptînd unele momente de fotbal modern, prea rare însă, lucrurile au stat chiar aşa: Sevilla şi Benfica au fost mai bune. Nu cu mult, dar cu destul cît să cîştige fără mari emoţii. Nu ne place s-o recunoaştem, dar trebuie, altminteri vom continua să ne furăm căciula singuri. Încercînd să explice această diferenţă, Alin Buzărin se referea ieri, vorbind despre căderea de după pauză a „cîinilor” în întîlnirea retur, la „metafizica noastră de balcanici incapabili să strîngem rîndurile”. Deşi îi dau dreptate, mă îndoiesc că e cazul să sondăm prea adînc pentru a desluşi de ce au clacat Steaua şi Dinamo. Foarte simplu, deoarece Sevilla şi Benfica au avut o clasă în plus, cel puţin una. De ce s-a întîmplat aşa e iarăşi uşor de lămurit. Pentru că, pe lîngă tradiţie, organizare şi mentalitate, au dispus de bugete generoase, graţie cărora şi-au permis să achiziţioneze jucători valoroşi, de calitate. Veţi zice că ne întoarcem la povestea de-acum cîteva zile, cu Loganul şi cu neputinţa de a urca Everestul în tenişi. Corect, ne întoarcem şi ne vom tot întoarce, ideea fiind că, atît timp cît nu vor investi pe măsura altora, sau pe aproape, cluburile româneşti vor continua să-şi facă iluzii degeaba. Pot urca pînă la o cotă anume, dar încă nu-s în situaţia de a se lua la trîntă cu marile puteri. Sînt peste formaţii din Cipru, Albania sau Austria, poate şi peste unele din Bulgaria, Danemarca, Cehia etc., dar cînd comparaţia ajunge la Spania, Franţa, Anglia, Italia sau Germania, ele ies invariabil în pierdere. Mai au drum lung de străbătut. Pe care îl pot scurta însă dacă vor izbuti, cum îşi propune Dinamo, să ia jucători în genul francezului Fernandes, trecut pe la Fulham, Marseille şi Bolton. Căci tocmai asta le trebuie echipelor noastre ca să devină competitive la nivelul cel mai înalt, fotbalişti străini cu talent şi cu experienţă, nu pseudovalori. Numai că aceştia costă scump.

Ar fi o eroare să pretindem, înlocuind entuziasmul dinaintea confruntărilor cu nervozitatea de după, că Steaua şi Dinamo n-ar fi vrut. Au vrut şi au transpirat, însă n-au putut mai mult. În creştere faţă de anii precedenţi, au murit tîrziu şi frumos, ceea ce are darul să ne consoleze, dar nu să ne şi bucure. Ca să urce mai sus, ele sînt datoare, ca şi Rapid, ca şi celelalte, să privească adevărul în ochi şi să bage mîna în buzunar. Altfel, la o anumită altitudine vor rămîne mereu fără aer.