Perestroika lui Platini
Ovidiu Ioaniţoaia consideră că noului preşedinte al UEFA nu-i va fi uşor să-şi pună în aplicare ideile
Deoarece a tot reclamat că i s-a îngrădit accesul către înalta performanţă, era logic ca fotbalul românesc să fie alături de Platini în […]
Ovidiu Ioaniţoaia consideră că noului preşedinte al UEFA nu-i va fi uşor să-şi pună în aplicare ideile
Deoarece a tot reclamat că i s-a îngrădit accesul către înalta performanţă, era logic ca fotbalul românesc să fie alături de Platini în bătălia acestuia cu Johansson pentru şefia UEFA. Procedînd aşa, Mircea Sandu a mizat pe cartea cîştigătoare, iar o primă răsplată a votului său se şi întrezăreşte. “Naţionala” noastră va disputa anul viitor o partidă amicală cu cea la care a jucat şi pe care a antrenat-o proaspătul preşedinte al forului continental. Amintind că în 2007 “tricolorii” îi vor întîlni în februarie pe italieni şi în septembrie pe nemţi, se cuvine observat, fie şi în fugă, că FRF a ieşit dintr-o amorţeală îndelung acuzată de mass-media. Şi cum e mai bine mai tîrziu decît niciodată, să remarcăm că, după ce ne-au evitat atîta vreme, adversarii de calibru încep să ne ia în seamă. N-am ajuns încă cineva, pentru asta ne trebuie rezultate, dar nu mai sîntem nici în coada listei.
Întorcîndu-ne la Platini, ce-şi propune el aduce cu perestroika. Menţine sistemul, dar îl schimbă pe ici, pe colo, ideea fiind de a lua de la bogaţi şi a da la săraci. Dacă vreţi, e un fel de haiduc modern. De pildă, preconizează recerea reprezentării Angliei, a Spaniei şi a Italiei în Champions League de la 4 echipe calificate la 3, mărirea numărului de participante la turneul final CE de la 16 la 24 şi, printre alte obiective, suspendarea automată a jucătorilor ce refuză convocările la loturile naţionale. Demersul nu e doar îndrăzneţ, ci şi util într-un moment în care, sub mandatele lui Johansson, elita europeană şi-a umplut buzunarele fără să fi rezolvat însă gravele probleme legate de violenţă, de corupţie, de rasism ori de dopaj. Fireşte, toţi cei loviţi de restricţionarea din C1 se simt deranjaţi, dovadă că directorul cotidianului spaniol “As”, Alfredo Relano, a scris chiar ieri un editorial împotriva lui Platini. Comentînd tendinţa acestuia “de a pune frînă capitalismului feroce ce caracterizează fotbalul actual”, jurnalistul madrilen nu-l atacă la baionetă pe francez, dar nici nu-l aprobă. Încă mai numeroşi sînt cei ce nu agreează varianta cu 24 de formaţii la CE. Asta deoarece, după admiterea Muntenegrului, UEFA guvernează 53 de federaţii, dintre care aproape jumătate ar trebui să fie, conform lui Platini, reprezentate la turneul final. E o exagerare, pretind respectivii, atrăgînd atenţia că adoptarea unei asemenea formule ar produce o serie întreagă de inconveniente. Interesul pentru preliminarii va scădea considerabil, competiţia se va prelungi nejustificat etc.
Evident că, ales la mustaţă, Platini nu va avea o viaţă uşoară. Va fi susţinut, dar şi duşmănit. Mai ales marile cluburi, ameninţate şi de primejdia că îşi vor vedea suspendate vedetele în cazul obstrucţionării echipelor naţionale, îl vor aştepta la cotitură. Dincolo de orice obstacole, tocmai pentru că încearcă egalizarea şanselor, perestroika plănuită de francez
merită însă urmărită. Ba şi sprijinită.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele