Paiul şi bîrna

Tocmai pentru că angajează cele mai mistuitoare pasiuni din fotbalul românesc, derbyul Dinamo – Steaua antrenează şi cele mai mari orgolii. E suficient să parcurgi blog-urile Gazetei ca să te lămureşti, citind părerile fanilor, cum stau lucrurile. Suporterii văd numai […]

Tocmai pentru că angajează cele mai mistuitoare pasiuni din fotbalul românesc, derbyul Dinamo – Steaua antrenează şi cele mai mari orgolii. E suficient să parcurgi blog-urile Gazetei ca să te lămureşti, citind părerile fanilor, cum stau lucrurile. Suporterii văd numai ce le convine, ce le place.

O dată în plus, iubirea riscă să deformeze realitatea, ba o şi deformează, dar asta-i situaţia. Trecînd la analiză, să spunem că, deşi a cîştigat în prelungiri, ba şi în faţa unui adversar lăsat în 10 oameni din minutul 35 şi în 9 din 87, Dinamo apreciază că a meritat victoria deoarece, şi pînă la eliminarea lui Thereau, dar îndeobşte după, a avut iniţiativa şi superioritatea teritorială. Corect, chiar dacă n-a jucat mai bine decît Steaua, Dinamo a jucat mai mult. Nu şi-a creat ocazii clare la poarta lui Carlos, dar a pus presiune şi a dominat. Cu precădere pe benzile laterale, unde Ze Kalanga şi Cătălin Munteanu, ultimul sprijinit şi de incursiunile lui Pulhac, au surprins adesea defensiva stelistă. Graţie unui asemenea forcing, Dinamo a învins în toate cele 8 partide din actualul campionat. Întrucît nu mai putem discuta despre hazard sau despre noroc, rezultă că Rednic a găsit reţeta succesului, din care a făcut parte miercuri seara şi Dennis Şerban, rezerva reuşind, la capătul unei suite de driblinguri irezistibile, să marcheze golul victoriei. Oricît ar pretinde contrariul cei ce nu înghit culorile roş-albe, aceştia trebuie să admită că Dinamo n-a ajuns în fruntea clasamentului printr-un bilet de favoare.

La rîndu-i, căutînd să explice eşecul, Steaua îl atribuie absenţelor unor titulari şi erorilor de arbitraj. Are perfectă dreptate. Pentru că, adăugîndu-se accidentaţilor mai vechi, Paraschiv şi Cristocea au devenit indisponibili chiar în ajunul derbyului, iar lipsa lor a afectat linia de mijloc şi, implicit, exprimarea generală. În paralel, Ghencea atacă vehement prestaţia lui Corpodean şi a tuşierului Nagy, imputîndu-le mai ales eliminarea lui Thereau. Am văzut şi revăzut secvenţa respectivă: francezul nu era de trimis la vestiare, el s-a împins cu Moţi, n-a comis un gest nesportiv. Corpodean a mers însă, greşit, pe mîna unui asistent care, aflat la mare distanţă de fază, n-avea cum sesiza ce s-a petrecut. Steaua îi mai reproşează „centralului” şi că l-a iertat pe Tameş de al doilea cartonaş galben, acuzaţie iarăşi întemeiată. Altfel, probabil că rămînerea lui Thereau în teren şi eliminarea lui Tameş ar fi dat confruntării un alt curs, numai că un meci se judecă în funcţie de ce se întîmplă, nu de ce s-ar fi putut întîmpla. Ca atare, dincolo de neşansa invocată de orice echipă ce pierde la potou, campioana trebuie să-şi facă probleme în ceea ce priveşte propria evoluţie, neconvingătoare miercuri seară.

Dar şi în raport cu nervozitatea
unora dintre jucătorii săi, care se expun inutil. Cînd, în interval de cîteva zile, termini două partide foarte importante în inferioritate numerică, eşti obligat să te uiţi nu doar la bîrna din ochii arbitrului, ci şi la paiul din ochii tăi. Adică să schimbi ce depinde de tine.