Sunteți niște monștri, băieți!

Pentru un meci de poveste care m-a făcut să tremur de plăcere și de frică deopotrivă, la fel ca în 1994, în noaptea de neuitat cu Argentina, fac o plecăciune adâncă în fața voastră, băieți

La primul meci, mi-am scos pălăria, simbolic, în fața celor care au bătut Croația. Lucrurile devin acum din ce în ce mai serioase. Am scos și Anglia din cursă, avem 6 (șase) puncte din șase – vă dați seama?! – , iar băieții ăștia au reușit în 180, chiar 190 de minute, să readucă fotbalului românesc respectul de sine. 

Pentru asta și pentru un meci de poveste care m-a făcut să tremur de plăcere și de frică deopotrivă, la fel ca în 1994, în noaptea de neuitat cu Argentina, fac o plecăciune adâncă în fața voastră, băieți, în fața lui Pușcaș, Ianis Hagi, Florinel Coman, Ionuț Radu, în fața tuturor celor din lot nenumiți aici, în fața celor rămași acasă, dar și a celor care v-au crescut. În fața lui Gică Hagi și a celorlalți antrenori și părinți mai puțin faimoși.

Și acum, să lăsăm din nou nunta și să încercăm să fim lucizi. 

Cu o mică notă de subsol. 

Pentru conducătorii de club care s-au complăcut în jegul Cooperativei din anii ’90-2000, care au văzut meciul la televizor sau aiurea și care citesc asta: respectul de sine e chestia aia invizibilă pe care voi ați mototolit-o sub tălpile voastre mizerabile, un sentiment fără de care jucătorul român a devenit un pion orb, obedient, depersonalizat, ușor de manevrat. 

Băieții ăștia scutură acum fotbalul de căpăstrul vostru pervers, de prejudecățile și de fricile înscrise în genele jucătorului român.  

Aseară, la jumătate de oră după meciul halucinant cu Anglia, Denis Drăguș – ghinionistul care a plecat acasă cu câteva zile înainte de a juca la Euro 2019 – a explicat la GSP Live sentimentul care i-a împins pe colegii lui către poarta Angliei după golul lui Abraham din minutul 87, primit exact ca un baros în frunte. 

Altădată, o echipă românească ar fi apărat năucă, disperată, sufocată, acel 2-2 rănit în aripă, primind poate încă un gol.

“Cred că generația noastră s-a săturat de genul ăsta de mentalitate”, a spus  Drăguș, puștiul crescut de ProLuceafărul până la 12 ani, când a fost luat de Hagi la Constanța. 

Aseară, după ce au repus mingea de la centru după al doilea gol demoralizant primit când le era lumea mai dragă, jucătorii lui Rădoi au plecat spre poarta lui Henderson, nu spre cea a lui Radu.   

Gică Hagi le-a dat alor lui căpăstrul jos de pe ochi, chiar dacă și el a împrumutat uneori metodele vechilor conducători, într-un compromis pentru supraviețuirea Academiei sale. 

Fiul lui a fost aseară foarte important. Plasat de Rădoi în spatele lui Pușcaș, într-un 4-2-3-1 care a arătat, însă, mai degrabă ca un 4-4-1-1, Ianis Hagi a fost mult mai sigur decât în partida cu Croația, ținând mingea când și cât trebuie și eliberând-o ca dintr-un arc, precis și lung, către omul din față atunci când presiunea englezilor risca să ne sufoce. 

Venit în spatele efectului de berbece pe care impresionantul Pușcaș îl crează printre fundașii centrali adverși, decarul României a preluat mingea bâlbâită de frică de Tomori, fundașul lui Chelsea, și a înscris cinic cu stângul pentru 2-1. 

Florinel Coman, un alt copil adus de Hagi la academie, la 13 ani, de la Luceafărul Brăila, a avut acum rolul lui Ilie Dumitrescu din America. În 1994, extrema Stelei a răbufnit cu două goluri după jocurile slabe de până atunci. În 2019, intrat pe teren într-un moment greu, cu apărarea României tot mai înghesuită, extrema FCSB a scos un penalty și a dat două goluri la fel de importante. 

Văzut de George Becali ca un munte de bani, presat de așteptări și copleșit de tentațiile adolescenței, Coman s-a ridicat la Cesena ca un munte de fotbal. 

Și nu e singurul. 

Imens este și Pușcaș care a ținut linia sus atunci când posesia englezilor ne apăsa metodic ca o presă mecanică. Cu pielea bătătorită de fundașii duri din Serie B, Pușcaș a creat culoare și spații pentru alții, i-a ținut în priză pe englezi și a înscris cu sânge rece într-un moment crucial. 

Un gigant este și Ionuț Radu care a salvat cel puțin trei mingi infernale când Nedelcearu și Pașcanu n-au mai putut închide culoarele din careu. 

Dincolo de laude, aseară, ne-am arătat limitele – în special pe cele fizice – în anumite momente. 

După 90 de minute obositoare cu Croația, pe o căldură sufocantă, băieții lui Rădoi au avut picioarele mai grele și mințile mai puțin clare. S-a simțit asta de prin minutul 30 când, după ocaziile mari ratate de Ivan și Man, echipa a început să se retragă periculos în încercarea de a-și conserva energia.  

Băluță și Cicâldău, impresionanți în primul meci, au muncit fără glorie, greșind mai mult și acoperind mai puține spații. 

Cu mulți fotbaliști rodați deja în Premier League, englezii ne-au făcut să suferim enorm cu acel tiki-taka sec, fără floricele, dar extrem de solicitant. Pauza a venit la timp, la fel cum a picat penaltyul scos de Coman în repriza a doua. 

Cândva, am fi clacat. Acum, “acolo unde nu a mai ajuns piciorul, a ajuns inima”. 

Singura figură de stil reușită din acest text nu-mi aparține, sunt vorbele lui Ionuț Radu. 

Ele definesc exact ce s-a întâmplat după minutul 76. Ei, pe teren, au fost niște supraoameni U-21, noi, acasă, ne-am ros unghiile, am urlat cot la cot cu comentatorii TVR, foarte buni și echilibrați de data asta, și acum ne facem planuri pentru finală. 

De când nu ne-am mai făcut, fraților, planuri la un turneu final?

Încerc să fiu lucid, dar cred că trebuie să ne obișnuim cu adevărul. Potențialul acestei echipe este înfricoșător și simplul gând la viitor îmi ridică părul pe ceafă de plăcere. 

Sunteți niște monștri, băieți!