Toți au vrut și au putut

După 13 meciuri fără victorie în fața unor adversari din Peninsulă, FCSB a reușit să spargă gheața.

Într-adevăr, a învins echipa de rezerve a lui Lazio, cu 3 titulari în formula de start și cu alți 3 intrați în repriza secundă, ceea ce nu-i scade însă din merite. Istorică, izbânda e prețioasă pentru că e prima, dar și deoarece conferă reale șanse pentru „optimi”.

E treaba lui Lazio că și-a menajat vedetele. În orgoliul lor, italienii acordă mai mare importanță Seriei A decât Ligii Europa, probă și înfrângerea suferită acasă de liderul Napoli, 1-3 cu Leipzig! Repet, îi privește. Campionatul lor a fost cel mai tare din lume, dar nu mai e. Vanitatea și nostalgia persistă însă, iată o cauză din pricina căreia Squadra Azzurra va vedea Mondialele la televizor!

De data asta, Steaua a avut ce i-a lipsit uneori pe plan intern, atitudine. Curajul, refuzul complexelor, dăruirea dusă, nu urmează o figură de stil, până la sacrificiu. De la mezinul Vlad, providențial în câteva intervenții, la veteranul Teixeira, neobosit la 37 de ani, băieții lui Dică au luptat exemplar, pe alocuri eroic. Iar Dică însuși a absolvit un examen extrem de pretențios. Organizarea formației (așezarea, presingul sufocant, schimbările etc) a depus mărturie că Nick a pregătit confruntarea cu seriozitate și cu pricepere. Ca un profesionist versat.

Totuși, nu mi-o luați în nume de rău!, mi se pare exagerată distanța dintre notele din GSP, unde Dică a primit 9 și Inzaghi 5. Să reținem că, pe lângă o posesie de 60 la sută, Lazio a avut o bară și 3 ocazii de gol uriașe. La una dintre ele, nimeni n-a înțeles cum Caceres n-a băgat mingea în poartă! De acord că FCSB a trecut, prin Budescu și prin Gnohere, pe lângă majorarea scorului, numai că o ratare precum a lui Caceres se vede o dată pe sezon. Poate și mai rar.

Împinsă de la spate de un public extraordinar, care a creat o atmosferă unică, FCSB a primit răsplata unui splendid efort colectiv. Toți au vrut și, în plus, toți au putut! Chiar și cei care n-au sedus, Nedelcu, Man ori Fl. Tănase, de pildă, au transpirat abundent. Deși nu-i cea mai fericită idee să aleg dintre remarcați, apreciez că Vlad, Planici, Gnohere și Budescu au strălucit. Mai ales Budescu.

Uluitor în unele faze, amintind de tenisul lui Ilie Năsase, unul ce înfrunta și chiar sfida gravitația, Budescu s-a întrecut pe sine. Pe când evolua la Astra și Daum se încăpățâna să nu-l convoace, îl lăudam de fiecare dată, iar internauții mă beșteleau pentru asta! Îi rog să mă scuze, dar Budescu n-a devenit magic doar pentru că s-a transferat la FCSB! Nu, acesta a demonstrat mereu, inclusiv prin puținele mingi pe care le mai greșește, că fotbalul înseamnă un joc. O plăcere. O imaginație. Un vis.

După cum, printr-un gol înscris la capătul unei pase geniale servite de Budescu, Gnohere i-a contrazis pe cei care susțineau că, fiind corpolent și greoi, el nu-i un vârf de contraatac. Că e mai potrivit jocului pozițional. Evident, o impresie falsă.

În fine, Lazio a jucat mai mult joi seara, iar FCSB mai eficient. Pe scurt, mai bine. Deși „nu ne e frică de nimeni!” (Gnohere), tot aș fi înclinat să-i dau dreptate lui Nick că „Lazio rămâne în continuare favorită la calificare”. Sunt convins că roș-albaștrii își vor apăra cu dinții șansa pe Olimpico, sunt sigur și contez pe devotamentul lor. Iar cine a avut noroc o dată poate avea și a doua oară.