Cel mai bun sau cel mai vîndut?

Cristiano Ronaldo a avut un Mondial modest. Neuer, unul strălucitor, Robben, foarte bun. Ghiciţi cine-i favorit?

Neuer, Robben sau Cristiano Ronaldo? Asta vor decide cei 54 de ziarişti participanţi la votul de joi seară de la Grimaldi Forum din Monte Carlo. 54 de ziarişti, cîte unul pentru fiecare ţară afiliată UEFA, inclusiv din partea celui mai nou membru, federaţia din Gibraltar. Ovidiu Ioaniţoaia, directorul Gazetei Sporturilor, reprezintă România la desemnarea cîştigătorului şi decernarea Premiului UEFA Best Player in Europe (Cel mai bun jucător din Europa).

Îmi închipui că Ovidiu Ioaniţoaia şi colegul din Gibraltar sînt despărţiţi de nişte ani de experienţă şi de anvergură a meseriei (bineînţeles de partea primului), traduşi în mii de editoriale, interviuri şi reportaje, plus cîteva zeci de mari competiţii la care directorul nostru a participat nu doar ca simplu votant al unei sindrofii continentale puse în operă de preşedintele Michel Platini în 2011. Dar acesta este preţul democraţiei şi al globalizării. Europa UEFA este mai mare decît Europa UE, nu numai prin numărul superior de iniţiale, şi se întinde din Israel şi Azerbaidjan pînă la stînca Gibraltarului, vatră ancestrală a fotbalului.

Trec repede peste îngrijorarea lui Ovidiu Ioaniţoaia privind soarta titlului de cea mai bună jucătoare din Europa, ca să ajung la subiectul principal al anchetei. Apropo, încă o paranteză. În ciuda trîmbiţatei sale dezvoltări, fotbalul feminin nu este şi nu va deveni, anticipez, o activitate foarte prizată de marele public. Nu trebuie să fii misogin ca să observi că fotbalul şi boxul sînt totuşi activităţi potrivite bărbaţilor, după cum baletul, să zicem, pune în valoare graţia feminină. Nu aveţi o senzaţie de inconfort cînd îi vedeţi pe lebădoi şi nu pe lebede în Lacul Lebedelor?

Neuer, Robben sau Cristiano Ronaldo? În prima corespondenţă din Principat, Ovidiu Ioaniţoaia anticipează că trofeul va poposi în braţele portughezului de la Real. Dincolo de charismă şi valoarea indiscutabilă, directorul Gazetei a identificat la Monte Carlo un element vechi de cînd lumea a ieşit din peşteri şi a inventat piaţa. Cristiano vinde mai mult şi mai bine decît ceilalţi la un loc, nu contează ce, de la tricouri şi brelocuri pînă la spoturi publicitare la şampon antimătreaţă ori mesaje umanitare.

Oamenii care cumpără mai puţin, dar se uită la mai mult fotbal vor fi însă nelămuriţi. Neuer a cîştigat titlul mondial la competiţia supremă a naţionalelor din acest an. A contribuit substanţial la acest succes formidabil. Iar Robben a fost printre cei mai în formă fotbalişti ai Olandei, medaliată cu bronz la Mondial. În contrapartidă, Cristiano Ronaldo, semiaccidentat sau nu, a fost o decepţie cu repetiţie la meciurile Cupei Mondiale din Brazilia. Mai puţin chiar decît Messi, CR7 nu a reuşit cu nici un chip să fie locomotivă pentru Portugalia.

Nu l-am întrebat pe Ovidiu Ioaniţoaia cu cine votează. Dar e ceva care îmi spune că nu merge pe mîna lui Ronaldo portughezul. Chiar dacă se va afla în minoritate.

Portarul cu chip de român

Cosmin Moţi a dat lovitura de graţie Stelei. Celelalte lovituri le dăduseră propriii conducători şi jucători

Ţînţari mulţi la Sofia, cam ca la Mila 23. Stadion din alte timpuri, timpuri pe care le-am trăit şi noi. Şi accidentarea lui Tănase din primul minut al meciului. Forţat aiurea, decarul stelist a cedat la întîiul contact cu adversarul. Nota 4, domnu’ doctor!

Acesta a fost cadrul. Fotbalul propriu-zis a început cu 45 de minute de luptă parte-n parte. Keşeru şi Misidjan şi-au împărţit marile ratări la capete de repriză în care Steaua şi Ludogoreţ au abandonat tactica în favoarea unei frenezii ofensive plăcute spectatorului nealiniat, dar neproductivă.

Foarte bună remarca de la pauză a lui Gabi Balint. Steaua ar fi trebuit să atace mai cu măsură, spunea fostul internaţional, care simţea că băieţii antrenaţi de Costel Gâlcă s-au lăsat tîrîţi într-o morişcă a fotbalului avîntat, anulînd multe dintre atuurile steliste. Szukala şi Varela s-au văzut de multe ori puşi în dificultate nu doar pentru că Latovlevici şi-a făcut treaba aproximativ, ci şi din cauză că Breeveld şi Prepeliţă au acoperit, dar au recuperat puţin, iar Stanciu, înlocuitorul lui Tănase, a fost încă o dată agitat şi lipsit de limpezime.

Steaua nu şi-a găsit liniştea şi luciditatea invocate de Gabi Balint nici după pauză. Strălucitor la construcţie în prima parte, Sînmărtean a fost în continuare creatorul de joc al Stelei, deşi oboseala, adversar parşiv, s-a instalat cu fiecare minut care trecea. Steaua ultimelor 20 de minute ale meciului de la Sofia a arătat rău. Fricoasă şi copleşită parcă de dorinţa destul de primitivă a echipei lui Dermengiev, în alte vremuri doar secundul lui Stoichiţă.

Din jocul ofensiv anunţat de Gâlcă înaintea primului fluier al lui Undiano Mallenco nu rămăseseră decît abnegaţia defensivă şi un spirit de sacrificiu care funcţionează o vreme, dar nu tot meciul. Golul lui Wanderson a amendat tocmai atitudinea pasivă a steliştilor, iar prelungirile au restabilit o justeţe a fotbalului pe care o doream absentă acum.

Contraatacul lui Varela din finalul prelungirilor l-a scos din joc pe Stoianov şi l-a propulsat în poartă pe Moţi. Fostul dinamovist, care a tînjit toată cariera după grupele Champions League, avea calificarea şi în vîrful bocancilor, şi în mănuşi.

Deznodămînt demn de un scenarist cu imaginaţie perversă. Altfel, un avantaj apărut de nicăieri pentru Steaua. Cadoul de 20 de milioane de euro al lui Stoianov a fost refuzat însă de Rîpă şi de Pîrvulescu. Moţi a apărat ca un portar, şi-a cîştigat respectul bulgarilor şi ura românilor (nu chiar a tuturor) şi a ajuns în Champions League prin Razgrad. Nu prin milioanele lui Borcea. Ăsta este un mesaj despre fotbal.

Cum l-a responsabilizat Viorel pe Gabi

Iancu a lovit din nou. Nu în poarta adversă, ci în sticlele de vodcă. Pentru returul cu bulgarii e nevoie de tărie

Aţi observat probabil ce le place străinilor în România. De la expaţi corporatişti pînă la fotbalişti şi turişti, aproape toţi încep cu femeile frumoase şi cu băutura ieftină. Cînd spun asta, un rînjet pofticios le apare pe chip şi simţi cum le curg balele. Vin la rînd apoi în enumerarea dragilor noştri vizitatori, dar la mare distanţă, frumuseţea peisajelor, ospitalitatea oamenilor, bucătăria tradiţională, pelicanii din Deltă şi mănăstirile din Moldova. Noi îi ascultăm cu atenţie şi simţim cum ne creşte inima de mîndrie. Deşi ar trebui să ne revoltăm. Nu admiraţie este în vorbele dînşilor pentru femeia româncă, ci altceva care vine la pachet cu berea ieftină.

Gabi Iancu a comis-o din nou. Gabi Iancu trăieşte în bucăţica de ţară pe care am descris-o mai înainte. Cu fete accesibile şi cu viaţă de noapte tumultuoasă. Gabi Iancu, jucător de fotbal la echipa Steaua Bucureşti, este un cetăţean român cu drepturi egale cu ale oricărui alt cetăţean român. Cetăţenii români cu vîrsta peste 18 ani pot merge conform legii în restaurante, cluburi şi cazinouri fără însoţitor. Iancu are 20 de ani, aşa că nici o problemă. Problema lui Iancu este că el abuzează de dreptul legal şi profită la maximum de programul barurilor pe care le calcă. Mai ales că, atunci cînd eşti fotbalist la Steaua, nu banii lipsesc. În principiu, Centrul Vechi al Bucureştiului este locul ideal pentru sesiuni de comunicări ştiinţifice între copiii de bani gata şi studentele cursului intensiv de la şcoala vieţii de noapte.

Ne ferim să dezvoltăm aici teoria fotbalistului ascet, care trăieşte în renunţare. Nu de alta, dar avocaţii tinereţii dezinhibate de-abia aşteaptă să-i sară în ajutor. Vreau totuşi să ne reamintim un episod recent care i-a avut ca protagonişti pe Gabi Iancu şi pe noul selecţioner al naţionalei României sub 21 de ani, Viorel Moldovan. Fostul golgeter, în prezent un antrenor respectat, cu dragoste de meserie, i-a dat banderola de căpitan lui Iancu. S-a întîmplat înaintea amicalului de succes cu Italia. Viorel ne-a explicat că astfel vrea să-l responsabilizeze. Cînd mi-am exprimat îndoielile în timpul unei scurte discuţii telefonice la DigiSport, antrenorul a părut contrariat, dacă nu cumva chiar deranjat. Totul pe un ton urban, însă. Moldovan este un om civilizat, care are şi avantajul de a fi trăit o importantă perioadă a vieţii printre străini. În ţări unde nu îţi permiţi să lauzi oferta de femele la hectarul de cluburi de noapte.

Nu trăiesc vreo satisfacţie că Iancu mi-a dat mie dreptate, nu selecţionerului. Pilda biblică a fiului risipitor, în cinstea căruia a fost tăiat viţelul cel gras din bătătură, n-a funcţionat. În viaţa reală, oamenii mai trebuie să şi ispăşească pentru greşelile lor, nu doar să fie mîngîiaţi pe creştet. Asta ca să rămînem în registrul biblic. În concluzie, Iancu nu a înţeles nimic. Sau a înţeles că i se tolerează orice, dacă reuşeşte un lob peste un portar norvegian o dată la două sezoane. Iancu nu este irecuperabil, dar va deveni un caz cu complicitatea involuntară a unor persoane bine intenţionate ca Moldovan. O vreme, el trebuia supravegheat, îndrumat, monitorizat. Educaţia nu se face doar cu biciul, dragă Viorel, dar se poate face cu constrîngeri. Cu o interpretare creatoare a învăţămintelor Cărţii Cărţilor. De exemplu, premiindu-i pe colegii cuminţi şi muncitori ai lui Găbiţă cu banderola cea grasă de căpitan.