Gigi va rămîne şeful Stelei. Dar puterea adevărată nu se exercită prin telefon

Steaua este alături de Gigi Becali, anunţă clubul printr-un comunicat oficial. Funcţionează şi reciproca? Este Gigi Becali alături de Steaua? Mai poate fi el, altfel decît afectiv, alături de clubul al cărui proprietar este de 10 ani? Pentru că de luni, 20 mai 2013, ceva esenţial s-a schimbat. Gigi Becali a fost încarcerat, urmînd a ispăşi o pedeapsă de 3 ani. Nu-i exclus să fie graţiat, după cum este posibil ca o condamnare şi mai grea să rezulte din Dosarul Valiza. Cît timp a fost liber - liber să facă ce vrea, liber să spună ce-i trece prin cap - nu deranja pe nimeni că omul de afaceri din Pipera nu figura ca patronul din acte al Stelei. Îşi va mai păstra el puterea asupra celor liberi dintr-o celulă de foarte puţini metri pătraţi? Şi cum va organiza el treburile, prin telefoane de 5 minute de două ori pe săptămînă? Nu ştiu pe nimeni care conduce o afacere de 100 de milioane de euro (cît zice el că ar valora Steaua) prin telefon. Sau ştiu doar din filme cu mafioţi.

Mesajul condamnatului şi al apropiaţilor nu lasă loc îndoielilor. Teia Sponte (personaj-cheie în Dosarul Valiza), omul cel mai puternic din spatele unicului conducător, dă asigurări. Mihai Stoica şi-a compus o tristeţe a chipului care arată ca ia asupră-i o parte însemnată din necazul şefului. Mai există o persoană importantă în ecuaţia absenţei lui Becali. Valeriu Argăseală, eminenţa actelor Stelei. Totuşi, dincolo de asigurări verbale, de jurăminte de fidelitate şi castitate, persistă temerea că absenţa fizică temporară a lui Gigi va marca negativ vizaviul cu lumea fotbalului. Transferuri, prime de obiectiv pentru sezonul în curs, reconfirmarea lui Reghecampf, organizarea stagiilor de pregătire din vară, strategia de abordare a meciurilor din tururile preliminare pentru accesul în grupele Champions League, toate trebuie rezolvate repede. Operaţional. Cu putere de decizie, cu fler. Cu cash. Nimeni din afară nu ştie cîţi bani sînt acum în contul Stelei. Cine îi şi îl administrează în afara celui trimis după gratii. Steaua a cîştigat bani buni în ultimele sezoane din participarea în cupele europene, din vînzarea de bilete la meciurile de campionat. Cîţi bani sînt? Cîţi a vrut Gigi!

Apropo de bilete vîndute. Suporterii nu vor părăsi echipa. Dacă este cineva despre care se poate spune că nu va abandona Steaua într-o situaţie, hai să-i spunem, delicată, aceia sînt exact oamenii care nu au interese financiare în club. Reghecampf se poate gîndi dacă e potrivit să continue, unii dintre jucători se vor simţi tentaţi să dea curs unei oferte de afară, fie ea şi din spaţii nu foarte occidentale. Dar nu şi suporterii. Ei vor veni pe stadion să sărbătorească titlul, apoi să vadă cum/dacă Steaua se califică în grupele Champions League. Mirajul UCL. De acolo vin banii cei mulţi. Aici e aici. Plutea pînă acum cîteva zile o siguranţă suspectă privind accederea în grupe. Steaua are şanse importante să reuşească. Sînt totuşi 3 meciuri. În play-off apar adversari redutabili. Austria Viena, Partizan Belgrad, campioana Poloniei (probabil Legia Varşovia), Viktoria Plzen sau Sparta Praga. Şi Dinamo Zagreb.

Steaua se poate califica. Steaua nu este caşicalificată. Dacă Steaua nu va ajunge să pună mîna pe banii aceştia mulţi, vor începe problemele. Ar fi o altă formă de lipsire de libertate. Atunci se va simţi lipsa lui Gigi Becali.

Dinamo ediţie 2013 arată rău. Este mesajul unei echipe care începe să îşi însuşească mediocritatea.

Strătilă a fost cel mai bun jucător al lui Dinamo în meciul de la Vaslui. Asta este o veste bună pentru Strătilă, nu şi pentru Dinamo. Sună ciudat, nu? Totuşi, pentru cei familiarizaţi cît de cît cu personajul,  nu trebuie să fii extrem de subtil ca să înţelegi de ce o evoluţie bună a unui jucător nu este neapărat un semn bun şi pentru echipă. Înainte de a-l fi faultat dur pe Chiricheş şi de a-i ura vacanţă plăcută cu un cinism amestecat cu prostie, Strătilă era deja o figură anecdotică în vestiarul dinamovist. Apoi, Sorin al nostru şi-a mai adăugat  un trofeu în colecţia personală a obrăzniciilor. Cea adresată lui Cornel Dinu, care îndrăznise să-l critice după episodul Chiricheş.

A pune însă declinul dinamovist pe seama fuduliei agresive a lui Strătilă este nedrept. Autorul unicului gol al roş-albilor în partida pierdută la scor cu Vasluiul (1-4) nu este singurul fotbalist care nu are şanse să devină membru al Academiei Române. Nici primul cu gusturi îndoielnice la vestimentaţie ori la colecţia de băuturi spirtoase din vitrină. La nivelul lui, Strătilă încearcă să-şi facă treaba pe teren cum ştie el mai bine. Uneori punîndu-şi în pericol adversarii, în alte dăţi alegînd să vorbească în loc să tacă filosofic. De data aceasta, Strătilă a fost cel mai bun om al lui Dinamo la Vaslui. Dar Strătilă nu a fost şi nu va fi niciodată liderul unei echipe importante. În nici un caz al lui Dinamo.

Dar (mai) este Dinamo o echipă importantă? Atunci cînd un fotbalist cu profilul şi limitele de exprimare ale lui Strătilă ia faţa tuturor colegilor este clar că nu. Aici ne despărţim de Strătilă şi începem să vorbim despre Dinamo ediţie 2013. Clubul şi-a schimbat acţionarii din mers. Cu scandal mocnit. Dinamo l-a pierdut pe Ţucudean şi l-a adus pe Dandea. Dinamo continuă să creadă că Dănciulescu şi Cătălin Munteanu sînt nemuritori. Ca un corolar al cîrpelii, Ţălnar a reapărut pe bancă. Eternă soluţie de avarie pentru că este un fel de Marian Rada în variantă dinamovistă. Fidel culorilor şi mai ieftin decît aproape orice altă variantă agreată de noul conclav dinamovist, Anghelache-Negoiţă.

Convenabil ca preţ şi dinamovist vechi, Ţălnar are însă un defect major. Nu spune nu se poate, ci acum nu se poate mai mult. Defetismul antrenorului condamnat să lucreze cu fotbalişti modeşti se transmite şi grupului. Ţălnar nu se revoltă în faţa mediocrităţii, şi-o asumă. Constată că “situaţia e nasoală”, dar se declară mulţumit cu locul ocupat acum în clasament de echipa pe care o antrenează. Este pregătit sau chiar resemnat să lase locul altcuiva mai curajos ori mai puţin obişnuit să administreze sărăcia, dar acel curajos nu vine pe un salariu necompetitiv.

Marele pericol la Dinamo este ca austeritatea financiară să aducă o dată cu ea şi condamnarea la un viitor cenuşiu. Iată o problemă de rezolvat pentru tînărul domn Negoiţă şi mai vîrstnicul lui unchi, domnul Anghelache. Repede, fără ambiguităţi. Sătui de tergiversările lui Nicolae Badea şi de fanfaronada lui Borcea, suporterii le sînt alături. Îi vor părăsi imediat ce vor pricepe că în locul unei sărăcii nesincere li se propune o sărăcie sinceră.

Un copil i-a pus la punct pe oamenii mari. Oamenii mari care sînt uneori atît de mici

Atunci cînd oamenii mari îşi pierd minţile trebuie să intervină copiii. În destule cazuri, oamenii mari sînt mari doar pentru că sînt mai înalţi decît copiii. Iar mulţi copii sînt cu adevărat nişte oameni mari. Prin inocenţa lor, mărunţeii ajung cu o uşurinţă dezarmantă la adevărurile fundamentale. Este şi cazul lui Alejandro. Alejandro Rodriguez Macias. Are 5 ani şi este fotbalist la piticii lui Union Viera. Poate peste 10-15 ani nu vom mai şti nimic despre Alejandro. Poate că nu va ajunge mare fotbalist. Dar Alejandro este deja un om mare.

Meciul echipelor de copii ale formaţiilor Las Palmas şi Union Viera s-a întrerupt după ce antrenorul oaspeţilor, al lui Alejandro, a intrat pe teren şi a avut o altercaţie cu arbitrul. Moda recentă este că nu doar antrenorul îşi pune poalele-n cap, ci şi arbitrul. Omul cu fluierul de pretutindeni ne anunţă că s-a săturat să fie sac de box. Atunci cînd conflictul partidei de pitici stătea să explodeze, copilul Alejandro a intrat în acţiune. Imaginea cu micuţul de 5 ani care le pune mîna în piept (de fapt, în stomac) combatanţilor face toţi banii din lume. Copiii detestă natural violenţa de orice fel. De aceea, în faţa puştiului hotărît care îi desparte pe cei doi adulţi înfierbîntaţi, apelurile la fair-play se transformă în încercări stîngace de a spune ceva evident. Sportul e o activitate care nu ar trebui să ne trimită înapoi în peşteri. Acolo unde totuşi foarte puţini dintre stră-stră-strămoşii noştri mai şi pictau în timp ce ceilalţi îşi cărau ghioage în cap.

La o zi distanţă de gestul pacificator al micuţului spaniol, mii de suporteri parizieni au sărbătorit cîştigarea campionatului de către PSG după o întrerupere de 19 ani. Celebrarea celui de-al treilea titlu din istoria celor de la Paris Saint-Germain a fost stricată chiar de suporterii campionilor. Ceva greu de identificat i-a supărat pe ultraşii parizieni, aşa că întunericul luptelor de stradă a pogorît timp de ore în şir peste Oraşul Luminilor. Esplanada de la Trocadero semăna cu o baricadă a revoluţiei conduse de Robespierre şi Danton. Doar că nu monarhia Regelui Fotbal urma să fie decapitată, ci ordinea publică. Drăgălaşii noştri de suporteri francezi, fraţi de arme cu huliganii de pretutindeni, y compris şi ai noştri ca brazii, au devastat şi au incendiat maşini. Au spart geamurile unor cafenele -ironia supremă era să fi vandalizat şi Cafe de la Paix - şi s-au luptat cu forţele de ordine care au avut prostul gust să riposteze neînţelegînd deviza universală “Dreptate pentru suporteri”.

Copilul Tochtli, personajul central al unei cărţi scrise de mexicanul Juan Pablo Villalobos, seamănă izbitor cu Alejandro Rodriguez Macias. Fiu al unui vestit traficant de droguri, Tochtli începe să înţeleagă răul care se petrece în jurul lui. Tochtli are o inteligenţă aparte şi cunoaşte o mulţime de cuvinte inaccesibile chiar adulţilor, precum fulminant, nefast, sordid, jalnic, misterios. Tochtli pricepe pas cu pas că este minţit de adulţii din jur. În primul rînd de tatăl său. Şi se revoltă intrînd într-o stare de muţenie.

Fotbalul ar fi fulminant, iar cîteodată misterios, dacă jalnicele galerii nu ar apela la sordidele lor bătăi cu efecte atît de nefaste. Aceasta ar fi versiunea lui Tochtli despre fotbal. Personaj real, Alejandro a trecut la fapte.