Arla, fiul agonisitor

Lituanianul este opusul personajului pildei biblice. El adună trofee și se întoarce să adune altele. Singura mică problemă este că la Cluj nu îl mai așteaptă Petrescu, ci Iordănescu

Oameni cu ureche muzicală, doar l-au avut patron pe Elton John, cei de la Watford l-au botezat „Arla” pe lituanianul Giedrius Arlauskis. Numele inscripționat de englezi pe spatele tricoului cu numărul 34 a devenit viral în timp. Căci așa se spune acum, viral.

Arla nu a fost totuși prea viral la Watford. În două sezoane a prins un meci în Cupa Ligii, contra fabuloasei Preston North End, și o apariție de 10 minute în Premier League, un 3-2 contra lui Aston Villa, minute caracterizate de eroul nostru drept cele mai grele din întreaga carieră.

De 5 ori campion!
Iar Arlauskis a avut o carieră. Încă o are, fiindcă la 33 de ani un portar este tânăr. Acest clișeu trebuie comasat și cu acela că portarii sunt nițel nebuni. Dar Arla nu a fost nebun că s-a întors la CFR, după cum nebuni sau nepricepuți nu au fost nici cei care l-au reangajat.

Arlauskis a contribuit decisiv la victoriile din campionat și din cupele europene ale CFR-ului. Dacă nu știați, Arlauskis este cel mai de succes portar din România fotbalistică a ultimilor 11-12 ani. Un titlu de campion cu Unirea Urziceni în 2009, încă unul cu Steaua care tocmai se transforma în FCSB în 2015 și 3 cu CFR. Fără egal!

Comic vestit al străinătății
Un palmares strălucitor în România și unul comic la celelalte echipe unde a fost angajat. De neuitat rămân cele 3 partide în care Arla a evoluat pentru Espanyol (Costel Gâlcă era antrenor acolo în perioada evocată), în anul în care Watford îl împrumutase la clubul din Barcelona. 0-6 cu Real, 0-5 cu Sociedad (doar două goluri în cârca lituanianului, care s-a accidentat) și 0-4 cu Las Palmas!

Înainte de asta, aventura de 4 ani în Rusia, la Rubin Kazan, a fost alt dezastru sportiv. 7 apariții în 4 sezoane în condițiile în care nu aperi nici măcar poarta vreunui Zenit sau ŢSKA înseamnă eșec absolut, recunoscut sincer de însuși Giedrius.

Pygmalion s-a făcut și el de râs pe afară
„O alegere greșită motivată de bani”. Pe câți dintre conaționali, practicanți ai aceleiași meserii, i-ați auzit cu ceva asemănător? A, uitasem, ai noștri pun familia pe primul loc, alegerile lor trec numai și numai prin acest filtru. Ce nobil!
Să revenim însă la nou-vechiul portar al campioanei. Aproape paranormal, carierele lui Arlauskis și Dan Petrescu coincid în punctele extreme. Mentorul, ca să nu exagerăm literar/muzical numindu-l pe Bursuc Pygmalion-ul lui Arla, a excelat profesional în România și s-a făcut de rușine în străinătate.

Vezi și ultima experiență de la Kayseri, care pare să le fi pus capac tuturor celorlalte. De ce așa? De ce acești oameni funcționează atât de bine în România (și de regulă împreună) și atât de rău altundeva?

Se întoarce să apere, nu să șomeze
Îi invit pe cei mai pricepuți să răspundă la această întrebare. Oricum, mi se pare mai interesantă decât „Știți cum cheltuie Georgina renta lunară de 85.000 de euro pe care i-o asigură Cristiano?”.

În așteptarea răspunsurilor, să sintetizăm faptele. După o excursie cu caracter pecuniar în țările arabe, Arlauskis se întoarce în Gruia. Ca să apere, nu să fie rezerva lui Bălgrădean.

Pufi Bălgrădean care, prin autoeliminarea lui Tătărușanu și a lui Silviu Lung Junior, bașca statutul decorativ la Inter al lui Ionuț Radu, devenise soluție măcar teoretică pentru poarta naționalei. Ideea este că Arla plecase de la Cluj nu de rău, ci mai mult ca să schimbe peisajul și să aibă unde se întoarce. Victimă colaterală, Pufi.

Tradiția bate tot
Problema este că „acasă” pe lituanian nu îl mai așteaptă Dan Petrescu, despărțit și el de CFR în condiții neclare, ci Edi Iordănescu. Un Edi Iordănescu cu alt statut decât acel Edi Iordănescu care pleca din Gruia după câteva etape. Cum va lucra Edi cu Arla, va găsi acea chimie a comunicării pe care o avea Dan Petrescu?

Va fi chimică sau va fi fizică relația lor? Indiferent cum, CFR trimite încă un avertisment către FCSB după repatrierea lui Bordeianu și Arlauskis și acest 5-0 contra Argeșului. Campioana se întărește cu propriii refuzați la export și nu se jenează deloc să o recunoască.

Sună a ironie, dar este un adevăr lucrativ. De fapt, vorbim despre o tradiție națională. De pe vremea comuniștilor, marfa refuzată la export era lux la noi acasă. Deci să mai zică cineva că CFR nu este echipă românească!