Ce orb am fost!

E bine să ţi se ia vălul de pe ochi

Dumitru Dragomir declară, într-un interviul publicat acum în online de „Gazetă”, că pe vremea comunismului „eram cea mai bună ţară din Europa”. Enunţul e enorm şi suscită o întrebare: dacă într-adevăr ningea cu binefaceri şi ploua cu avantaje, de ce atât de mulţi nerecunoscători fugeau sau încercau să fugă? De ce îşi puneau viaţa în pericol, riscând să fie snopiţi în bătaie sau împuşcaţi când încercau să treacă frontiera? Cristina Ţopescu nu mai poate răspunde, dar Nadia Comăneci trăieşte. Întrebaţi-o, Dumitru Dragomir.

Partidul România Mare, aripa Mi(ti)că
Din acelaşi interviu cititorul mai află următoarele: comunismul a fost mană cerească pentru tinerii de la sate, Tudor Postelnicu era genial, ţara asta n-a avut conducători de elită, în afară de Ceauşescu, ungurii ne-ar fi luat Ardealul dacă n-ar fi fost Ion Iliescu, pulimea – pardon – se ţine cu sărăcie, iar DNA e mai dur decât Securitatea lui Ceauşescu. Tartarin din Tarascon-Bălceşti nu uită să-şi învineţească pieptul cu cărămida când afirmă că nici copiii lui Nicolae Ceauşescu nu aveau maşină ca a lui şi că, pe vremea interdicţiilor de trafic, el circula doar cu 100 pe oră, fiindcă avea maşină cu număr mic, care obliga şi plopii de pe marginea drumului să-l salute. Trecutul prim vamă „cu două camioane de marfă”, după şpaga clasică a cartuşelor de ţigări, pare aproape o drăgălăşenie prin comparaţie.

FFF în concert
Sigur, amintirile diferă de pe un palier pe altul al vieţii. Un ministru nu trăieşte la fel ca un spălător de vase, un bariton are alte amintiri decât un pompier. Nimic mai normal. Totul e să nu exalţi obscenitatea până la a o transforma în virtute. „Gazeta” are şi cititori născuţi după decembrie 1989, care pot lua de bune scamatoriile distorsioniste ale lui Dumitru Dragomir. Ei trebuie informaţi că trupa care a concertat cel mai des în România comunistă pe care o laudă Dumitru Dragomir n-a fost nici OMD, nici ELP, ci FFF: Foame, Frică, Frig. Şi trebuie să ştie că blânda Securitate îţi punea dispozitive de ascultare în casă, îţi invada intimitatea, îţi intra cu bocancii în viaţă, iar dacă ţineai cumva vreun jurnal – cazul lui Gheorghe Ursu – , te omora în bătaie. La propriu, Dumitru Dragomir. La propriu.

Paradis cu gloanţe şi ovaţii
Poţi reproşa multe – şi pe bună dreptate – celor care conduc azi România. Sunt motive berechet, de la licitaţiile dubioase la despăduriri şi de la corupţie la politicianism. Dar e scandalos până la sângerare să elogiezi un regim care şi-a împins oamenii să se sinucidă de disperare. Un regim care i-a zburat din case ca să le ia pe lama buldozerului şi să pună în locul lor Palatul Parlamentului, una dintre ororile arhitectonice ale planetei.

Un regim care i-a făcut să încerce străbaterea Dunării înot şi să sfârşească umflaţi de gloanţe în apă. Un regim care şi-a ţinut supuşii la limita subzistenţei, având grijă să-i strângă prin pieţe şi să-i pună să ovaţioneze persecuţia prezentată drept răsfăţ. Un regim care a instituit foamea, întreruperea curentului şi coada la nimic („vedem noi dacă vine vreo maşină şi dacă aduce ceva”) ca metode de pedagogie şi control colectiv. „Cea mai bună ţară din Europa”, Dumitru Dragomir? Chiar aşa?