Mucenicul vrăjitor

Viaţa între praf de puşcă şi praf de stele

Stăruie ceva de martir creştin pe chipul şi în ochii lui Luka Modrić. Îi trec uneori umbre peste chipul schimonosit de efort. Sunt acolo, în pliurile sufletului, răni care nu s-au închis. Azi Modrić candidează la Balonul de Aur şi e lăudat de toţi cei care l-au avut prin preajmă. Ieri era respins de Hajduk Split pentru ceva vecin cu rahitismul.

Alaltăieri bunicul lui, tot Luka pe prenume, era executat de rebelii sârbi din Croaţia, iar casa din Jasenice îi era arsă din temelii. E semn că istoria nu e alcătuită doar din poveştile învingătorilor, cum spune un personaj al lui Julian Barnes. Ea dă adăpost şi unor destine care s-au răsucit, nici ele nu mai ştiu cum, şi au evadat dintre ruine.

Fostul spaţiu iugoslav e doldora de asemenea poveşti, cu gloria surâzând la ieşirea din tunelul ororii. Cu nopţi în care nu visezi iubiri pătimaşe, ci schije şi morminte săpate de cei care urmează să se culce înăuntru. Luka Modrić spune astăzi povestea unei şanse fructificate, dar şi pe cea a unei sfâşieri niciodată cusută la loc cu fir de mătase. Oricâte trofee i-ar sta în vitrină, oricâte elogii i-ar înşira ziarele.

Când se va decerna Balonul de Aur, istoria se va retrage, cum e firesc. Va intra în scenă statistica. Şi judecata juraţilor va fi, pentru a multa oară, ilogică şi strâmbă, câtă vreme nu poţi da un premiu individual pentru rezultatele unei echipe. Însă indiferent dacă va pierde miercuri cu Anglia, Modrić va rămâne în discuţie pentru Balonul de Aur. Alături de Hazard, Griezmann şi cine va mai fi.

Nedreptatea păţită de Iniesta în 2010 nu se va putea repeta anul ăsta, fiindcă abonaţii la Balon au ieşit din joc. Însă nu Liga Campionilor îl recomandă pentru Balonul de Aur, ci alte lucruri. Primul e autoritatea potolită care face din el şeful de bandă al Croaţiei la Cupa Mondială (şi arhitectul fără care Real Madrid ar fi însemnat altceva în ultima vreme).

Al doilea e capacitatea de-a juca la fel de bine în fiecare jumătate a terenului, de-a construi şi, la nevoie, de-a destrăma. Al treilea e talentul de pasator – altfel spus, viziunea jocului. În fine, nu trebuie omisă cheltuirea de sine a acestei mogâldeţe dispuse să sprinteze după minge în minutul 104, să stârnească furtuni printre fundaşi în minutul 88 şi să dea peste o sută de pase într-un meci. Luka Modrić e, paradoxal, o vedetă antistar.

Are o viaţă personală care ar prăbuşi tabloidele în faliment şi o inimă care i se dilată mereu, cu fiecare bătaie, riscând să-l înghită. Un făcător de imagini kitsch ar putea chiar scrie despre el că aleargă înăuntrul propriei inimi.

Goethe scrie „Ucenicul vrăjitor” în 1797 inspirat de o scriere veche a lui Lucian din Samosata. Faţa suptă a lui Luka Modrić e cea a unui mucenic vrăjitor care nu încearcă doar să mai urce o culme a fotbalului, ci şi să refacă în minte, bucată cu bucată, casa arsă din Jasenice.