Greșeala lui Mangia
Atunci când, în minutul 82, Drăghici i-a luat locul lui Nuno Rocha în garnitura Craiovei, asistența din Bănie l-a huiduit pe fotbalistul născut în Insulele Capului Verde. Reacția n-a fost cea mai fericită.

Pe de altă parte însă, Rocha le-a rămas dator spectatorilor, el fiind unul dintre cei mai slabi jucători ai formației gazde. În consecință, GSP l-a notat cu 5.
De altfel, mijlocașul ofensiv despre care vorbim n-a confirmat în acest al doilea sejur craiovean. În 15 meciuri de campionat, cinci titular, două integralist, a înscris doar două goluri și a scos un penalty. Întrucât a bifat și trei meciuri în Cupă, zero goluri, rezultă că Rocha parcurge o stagiune sub așteptări. Decepționantă.
Enervat și din cauza eșecului suferit pe teren propriu, 1-2 cu Astra, antrenorul Devis Mangia a răbufnit după partidă împotriva publicului. L-a urecheat pentru atitudinea față de Rocha, „Jucătorii nu merită așa ceva!”, „Lumea să mă fluiere pe mine, dar să-i lase pe ei în pace” etc, ba l-a și amenințat cu despărțirea! „Să închidem acest sezon și după aceea mai vedem!”, a avertizat italianul.
Corecți fiind, să recunoaștem că, sub conducerea lui Mangia, Craiova a făcut performanță. Dacă n-a excelat, nici n-a dezamăgit. A câștigat Cupa României, acum e calificată în semifinale, iar în actualul play-off intră de pe un remarcabil loc 3. Așadar, cloșca are motive să-și apere puii. Să tragă un semnal că „pentru jucătorii mei mă arunc și în foc!”.
La fel de adevărat e, în altă ordine de idei, că și spectatorii craioveni se comportă uneori cum n-ar trebui. Mai scapă caii. Mai huiduie, mai scandează trivialități, mai dau cu petarde ori cu fumigene, cum s-a întâmplat și la întâlnirea de luni. Se speculează, nu știu cu cât temei, că zurbagiii ar proveni dintre simpatizanții echipei lui Mititelu, divizionara C aflată la cuțite cu CSU, o poveste veche și fără sfârșit. Echipă care, în treacăt fie spus, continuă să fie nedreptățită prin aceea că i se interzice accesul, contra cost, pe noul „Oblemenco”!
Stadion construit din banii tuturor craiovenilor, nu doar al fanilor lui Bancu și Pigliacelli.
Indiferent cât de eterogen e publicul din Bănie, eventual, presărat cu „spioni” de-ai lui Mititelu, el nu trebuie privit de sus. Nici ironizat, nici minimalizat, deoarece Mangia însuși a recunoscut, și nu o dată, că asistența a împins de la spate formația alb-albastră. A ajutat-o să depășească momentele dificile, să învingă. Spectatorii care se adună 15.000 într-o zi de lucru și 20.000, chiar 30.000, într-una de sărbătoare.
De aceea susțin că, și dacă mai fluieră pe unul sau altul dintre jucătorii lui, Mangia n-are voie să pună la zid cel mai numeros și mai devotat public din fotbalul nostru. Celui craiovean i se cuvine respect, nu dojană. Riscă imens cel care-l transformă din prieten în dușman. Ia să se ducă Mangia la Milan, la Napoli ori la Lazio și să-i certe pe tifosi!
Deși i-a lăsat mână liberă, dovadă că în staff-ul italianului nu mai există niciun român!, Mangia se poate supăra pe șefi. Pe Rotaru, Popescu și pe ceilalți, care i-au vândut pe Ivan, Gustavo, Screciu, Al. Băluță și, recent, pe Mitriță. La conducerea clubului mai poate strâmba din nas, nu și la asistența de pe „Oblemenco”!
Dacă nu crede, să-și imagineze cum se simte compatriotul său Cristiano Bergodi, care se bucură la Voluntari de prezența a 300-400 de oameni în tribune! În situații excepționale, de 1000!
Or fi italienii orgolioși și sensibili, dar nici românii nu-s departe. Inclusiv oltenii, ori mai ales ei, pe care nu-i bine să-i provoci. Iar să-i calci pe coadă, nici atât.