Din lac în puţ

În loc să i se acorde libertate de mişcare, sportul e privit din nou ca o cantitate neglijabilă!

Inexplicabil, dar cu consecinţe nefericite pentru dezvoltarea lui, sportul nostru a fost tratat după Revoluție drept a cincea roată la căruţă, pasat […]

În loc să i se acorde libertate de mişcare, sportul e privit din nou ca o cantitate neglijabilă!

Inexplicabil, dar cu consecinţe nefericite pentru dezvoltarea lui, sportul nostru a fost tratat după Revoluție drept a cincea roată la căruţă, pasat de ici-colo precum o minge de ping-pong. În 1990, a funcţionat cîteva luni sub forma unei entităţi de sine stătătoare, apoi guvernanţii au înființat Ministerul Tineretului şi Sportului. Cum la acesta s-a renunţat în vara anului 2003, a luat naştere Agenţia Naţională pentru Sport. În decembrie 2008, s-a reconstituit însă MTS. Evident, un fel de uite sportul, nu e sportul!

În prezent, MTS mai dispare o dată şi sportul e inclus într-un minister-mamut, cu o titulatură ridicolă şi o organizare stufoasă, numit al Educaţiei, Inovaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Nu se putea găsi o variantă mai neinspirată, asta deoarece MEC s-a situat mereu printre forurile indiferente faţă de sport, ba şi ostile lui. Nu numai că nu l-a ajutat în ultimele decenii, dar i-a şi pus beţe-n roate, l-a tras în jos.

Dorinţa Executivului de a mai reduce numărul ministerelor poate fi înţeleasă. Nu însă şi hotărîrea de a trimite sportul la Educaţie, act ce trebuie socotit o greşeală, un risc şi o ameninţare. Lesne de intuit din ce motive. Întrucît e imposibil de crezut că un minister care nu a rezolvat niciodată propriile-i probleme ridicate de sportul şcolar şi universitar va fi în stare să le rezolve pe cele ale întregului sector, infinit mai complicate. În condiţiile în care sportul şcolar şi universitar trage să moară, buget în scădere, din ce în ce mai puţine competiţii şi tabere, arene și săli dezafectate, salarii mici şi plătite tîrziu etc., nu-i de imaginat că hibridul meicts va izbuti s-o scoată la capăt. De 20 de ani, sportul românesc trage barca pe uscat şi merge ca racul. E de anticipat că, nimerind din lac în puţ, o va duce şi mai rău!

Azi, în majoritatea ţărilor europene, mai exact, în 38 din 43, activitatea sportivă națională e condusă de un organism exclusiv ori de o asociere unică, de regulă cu tineretul. Aşa ar fi normal să se întîmple şi la noi, unde ea ar putea fi trecută, ca în Italia, în subordinea comitetul olimpic, dar unde politicienii nu par şi nici nu sînt interesaţi de viitor. Înghesuindu-se să se pozeze cu campionii, pentru că dă bine la imagine, guvernanţii se mulţumesc cu atît. Ca să-i şi sprijine pe cei cu care s-au fotografiat, n-au însă nici chef, nici timp. Preocupările lor vizează, fireşte, ţinte mai înalte.