O căciulă prea mare
Steaua s-a străduit la Tiraspol, însă n-au ţinut-o balamalele!
Cum n-avea altă variantă în afara victoriei, Steaua a trecut Prutul decisă să cîştige. În consecinţă, a apărut ca o echipă cu profil ofensiv, dar gîndită şi în ideea de a […]
Steaua s-a străduit la Tiraspol, însă n-au ţinut-o balamalele!
Cum n-avea altă variantă în afara victoriei, Steaua a trecut Prutul decisă să cîştige. În consecinţă, a apărut ca o echipă cu profil ofensiv, dar gîndită şi în ideea de a acoperi cît mai bine terenul. Stoichiţă a încercat să împace şi capra, şi varza. Şi-a asumat riscul folosirii a numai trei fundaşi, însă a început, surprinzător, fără golgeterul Kapetanos. A născut discuţii şi titularizarea lui Bicfalvi, doar că acesta reprezenta prima soluţie pentru postul de închizător, poate şi ultima, în condiţiile în care Ov. Petre şi Pleşan nu figurează pe lista UEFA, iar Onicaş e indisponibil.
Din păcate, socotelile de la Bucureşti nu s-au potrivit cu cele de la Tiraspol. În ciuda aşezării îndrăzneţe şi a strădaniei, fotbaliştii bucureşteni au rămas datori pe parcursul primei reprize, una fără lumină şi fără spectacol. Dacă Sheriff a convins mai puţin decît în remiza albă din Ghencea, Steaua a jucat la fel de crispat ca în tur, la fel de moale. Făcînd risipă de pase greşite.
După pauză, meciul s-a înviorat. A prins culoare în obraji şi s-a transformat într-unul pe contre, cu ocazii cînd la o poartă, cînd la cealaltă. Intrarea lui Kapetanos a adus un plus de încredere şi o bară, nu însă şi golul mult aşteptat. Introducîndu-l şi pe A. Ionescu, Stoichiţă s-a întors la obişnuitul 4-2-4, dar tot n-a găsit ce căuta. A găsit însă, cu complicitatea lui Zapata, adversarul, care a izbutit să deschidă scorul în contextul unui final pe care l-a şi dominat. Zadarnic a egalat repede Toja pentru că, la 1-1, Steaua a pierdut orice şansă de a ajunge în primăvara europeană. Deşi Fenerbahce a ajutat-o învingînd la Enschede, Steaua n-a fost în stare să se ajute ea însăşi!!!!
Nu i se poate reproşa că n-a vrut şi nu s-a zbătut. Se recunoaştem însă, cu tristeţea de rigoare, că îi lipseşte clasa, în absenţa căreia Europa continuă să însemne pentru ea o căciulă prea mare. Trist, dar adevărat.