Sîntem praf!

Nu reuşim să ne descurcăm în Europa League din cauza secetei de valori autentice, dar şi a lipsei de atitudine

Înfrîngerile pe linie suferite în Europa League ne-au lămurit iarăşi că ne furăm căciula singuri de cîte ori ne închipuim […]

Nu reuşim să ne descurcăm în Europa League din cauza secetei de valori autentice, dar şi a lipsei de atitudine

Înfrîngerile pe linie suferite în Europa League ne-au lămurit iarăşi că ne furăm căciula singuri de cîte ori ne închipuim că putem face faţă la acest nivel, care e însă, atenţie, doar divizia B continentală Dacă FC Timişoara, CFR Cluj şi Steaua au mai mişcat, Dinamo s-a acoperit de ruşine. A fost jalnică.

În căutarea scuzelor, primul argument pe care îl invocăm e că, din pricina sărăciei, investim foarte puţin. De aici şi, nefavorabilă nouă, o clară diferenţă de valoare, sesizabilă cu ochiul liber şi de data asta. Fiind cunoscut şi recunoscut faptul că cine nu bagă la greu bani în fotbal obţine rar succese ori nu obţine niciodată, nu foloseşte să mai apelăm la comparaţii. N-ajută să reamintim, de pildă, că Fener îi plăteşte lui Roberto Carlos 5 milioane de euro pe an şi Galata 4 antrenorului Rijkaard, salarii uriașe, prohibitive în România! Doar că atunci cînd îţi lipseşte anvergura, cauţi să compensezi prin angajament, prin rîvnă, prin dăruire. Într-un cuvînt, prin atitudine.

Echipele noastre nici măcar atît n-au arătat în C2, parcă refuzînd să urmeze exemplul Unirii Urziceni, care s-a dovedit capabilă să se ia de piept, ba încă
în Champions League, cu granzii Europei. Abia acum, martorii unui întreg şir de neputinţe, s-ar cuveni să judecăm altfel rezultatele formaţiei ialomiţene şi să le lăudăm fără rezerve. Totodată, să înţelegem că ascensiunea Unirii se datorează muncii temeinice şi disciplinei spartane, transformate de Dan Petrescu în legi. Din păcate, legile ce funcţionează la Urziceni nu prea se întîlnesc în alte vestiare, iar în Ştefan cel Mare, vai, deloc!

Deoarece învinsele de joi nu-s de băgat în aceeaşi oală, haideţi să nuanţăm. Timişoara, CFR şi Steaua au pierdut, dar nu s-au făcut de rîs. Degeaba, totuşi au vrut, au încercat. Dacă le-ar fi surîs șansa și CFR Cluj ar fi beneficiat de un arbitraj imparţial, nu ostil, de presupus că ar fi scos-o altfel la capăt. În schimb, Dinamo a dezamăgit crunt. A lăsat impresia unei echipe rătăcite în timp și în spațiu, venită de nicăieri şi plecată spre niciunde. Repet, toate se confruntă cu probleme de atitudine, în ideea că jucătorii nu pun osul suficient ori, şi mai trist, că sînt limitaţi. M-aş feri să-i includ în ultima categorie pe componenţii legiunii străine din Gruia, pe care voci autorizate o socotesc cea mai redutabilă din Liga I.

La Cluj şi la FC Dinamo există însă şi problema tehnicienilor. Pe lîngă alte cîteva erori, Conceiçao a greşit copilăreşte în clipa în care, la 2-2 în minutul 91 şi cu 2 oameni în minus, nu le-a ordonat băieţilor săi să îngheţe jocul, ci le-a permis să forţeze! În Groapă, sigur că, tobă de fotbal, Dinu se pricepe. Are fler şi experienţă, doar că nimeni nu poate conduce o echipă, indiferent cine e acesta şi care e echipa, de la distanţă, prin telefon! Întrucît ambele cluburi au cheltuit sume considerabile, ar fi cazul să găsească neîntîrziat soluţii pentru depăşirea unui impas vecin cu falimentul.

Şi totuşi, pradă unor calcule fanteziste, unii mai visează la primăvara europeană, sperînd că formaţiile ce ne reprezintă în C2 ar mai putea drege busuiocul. Mai ales Steaua, practic ceva mai bine plasată. Nu mă mir, furatul căciulii e boala noastră tradiţională şi ne vindecăm anevoie de ea. Sau chiar nu ne vindecăm!