Vînzătorii de gogoşi

E treaba antrenorilor italieni că ne cam iau la preţ de matineu, dar să nu ne creadă fraieri!

În ciuda faptului că n-am salutat demiterea lui Bonetti, scriind chiar că mai merita o şansă, unii vor pretinde că-i port sîmbetele, […]

E treaba antrenorilor italieni că ne cam iau la preţ de matineu, dar să nu ne creadă fraieri!

În ciuda faptului că n-am salutat demiterea lui Bonetti, scriind chiar că mai merita o şansă, unii vor pretinde că-i port sîmbetele, că-i vreau răul. De aici şi că aş fi un xenofob ce nu-i înghite în general pe străini şi în particular pe „macaronari”. Fals, pe de-a întregul fals. Deoarece le vorbesc limba şi le-am vizitat în repetate rînduri ţara, veritabil muzeu în aer liber, am numeroşi amici în Peninsulă. De cîţiva mă leagă o prietenie statornică şi de nezdruncinat, ca să nu mai spun cît sufăr de-o viaţă cu Napoli, iar acum, bănuiţi de ce, mai tare ca oricînd!

Nimic din toate astea nu mă opreşte să reacţionez atunci cînd tehnicienii italieni care au trecut prin fotbalul nostru se umflă în pene, tratîndu-ne ca pe nişte rude sărace şi vînzîndu-ne gogoşi.

De pildă, Bonetti îi pretinde lui Dinamo o căruţă de bani, deşi contractul stipulează dreptul clubului de a-l demite înainte de termen şi fără plata vreunei despăgubiri materiale. Invitat să comenteze situaţia, fostul antrenor al „cîinilor” declara ţanţoş că „îmi pare rău că în relaţia mea cu Dinamo a lipsit răbdarea”, spre a completa judecata cu „provin dintr-o lume unde noţiunea de profesionalism e diferit înţeleasă”.

Frumos zis, dar şi adevărat? Mai degrabă nu, din moment ce s-au scurs abia 7 etape din Serie A şi 3 echipe şi-au şi schimbat banca tehnică!!!! Roma l-a dat afară pe Spalletti, Atalanta pe Gregucci şi Napoli pe Donadoni, în vreme ce alţi 2-3, mai ales Leonardo de la Milan şi Ruotolo de la Livorno, stau cu bagajele la uşă. Şi-atunci, să fiu iertat, de unde atîta răbdare în Italia, de unde atîta profesionalism?!

Pasămite, ex-selecţionerul Mircea Rădulescu, în prezent şeful Şcolii de antrenori a FRF, i-ar fi jignit pe el şi pe compatrioţii lui afirmînd că „au venit în România ca să se lanseze”. Reamintindu-i celui în cauză că am sărit primul în apărarea lui la despărţirea de FC Naţional şi am avertizat că fotbalul românesc îi va regreta plecarea, aş îndrăzni să-l întreb cu ce-a greşit Riciu? Nu mă sfiesc să şi răspund, cu nimic.

Păi, pe cine mai pregătise Zenga însuşi înainte de a poposi în Dr. Staicovici şi aş face ulterior un nume la Steaua şi la Dinamo? Pe New England Revolution din Statele Unite şi pe amatorii de la Brera, adică pe nimeni. Dar Bonetti, pînă să fie mazilit în două rînduri de Vizer de la Sopron? Pe anonima Sestrese, apoi numai în diviziile inferioare, la Potenza, Gallipoli şi Juve Stabia. Nu-l bag pe Bergodi în aceeaşi oală, altă pricepere, alt caracter, dar acesta cu ce CV a sosit pe plaiurile mioritice? Secund la Lazio şi la Lecce, „principal” la, încordaţi-vă auzul!, Imolese şi la Sassuolo! Adică tot nicăieri.

Evident că fotbalul nostru e departe de cel italian, la distanţă astronomică, dar una-i una şi alta-i alta. În loc să ne dea lecţii, ba şi să ne urecheze, s-ar cuveni ca antrenorii din Cizmă să ne respecte, să ne preţuiască şi să ne fie recunoscători. Ne-au ajutat ei pe noi, dar şi noi pe ei, le-am deschis porţi, le-am dat aripi. Cînd continuă să ne privească de sus, măcar să nu ne creadă fraieri!