Şurubul lui Grigore

Bergodi i-a învăţat pe stelişti că, pentru a fi respectaţi, e necesar să respecte ei primii!

Aparent, istoria e una oarecare. Cristiano Bergodi şi-a strîns băieţii în cabină şi le-a spus: „După fiecare meci, obligatoriu, formaţi un culoar viu şi […]

Bergodi i-a învăţat pe stelişti că, pentru a fi respectaţi, e necesar să respecte ei primii!

Aparent, istoria e una oarecare. Cristiano Bergodi şi-a strîns băieţii în cabină şi le-a spus: „După fiecare meci, obligatoriu, formaţi un culoar viu şi ÎI APLAUDAŢI PE ADVERSARI!„. Unul dintre stelişti a întrebat, nu fără mirare, „procedăm la fel şi în cazul în care pierdem?”. Italianul a dat scurt din cap şi a socotit discuţia încheiată, numai că un alt fotbalist, încă mai nedumerit, a cerut amănunte: „Şi dacă jucăm contra lui Dinamo şi ne bate?!”. Mister a lămurit definitiv lucrurile. A precizat că regula se aplică în orice situaţie.

Discutăm pe marginea unui fapt banal, menit să se piardă în anonimat? Permiteţi-mi să zic că nu. Să cred că vorbim despre O NOUĂ ATITUDINE, despre un mod mai liber şi mai elegant, adică mai modern, de a privi încleştarea din teren. Nu ştiu, şi nici nu-i treaba mea, dacă Bergodi va cîştiga ori nu titlul cu Steaua. Antrenorul mai are de dovedit. Omul cu acelaşi nume a demonstrat însă un lucru important. El a înţeles înaintea altora că, pentru a fi respectat, trebuie mai întîi să respecţi tu însuţi, frumoasă lecţie de fotbal şi, mai departe, DE VIAŢĂ.

Închei referindu-mă la tînărul fundaş dinamovist Grigore, titularizat surprinzător, dar eficient, în partida de la Craiova. Şi acesta a fost descoperit, sau măcar încurajat, de Ioan Sdrobiş. Deşi i-a mai crescut pe Chivu şi pe V. Badea, pe D. Rednic şi pe Brătianu II, pe V. Tănase şi pe I. Gigi, ba şi pe atîţia alţii, tehnicianul amintit continuă să fie ironizat uneori pînă şi de colegii de breaslă. Fie şi din motivul că obişnuieşte să-şi îndemne jucătorii să recite poezii în vestiar şi chiar să îngîne rugăciuni. Pe nedrept, unii îl iau peste picior, ignorînd că, adevărat şlefuitor de talente, antrenorul Sdrobiş ARE CU CE SE LĂUDA.

Pe Dragoş Grigore, juniorul pe care l-a dus de la Vaslui la Timişoara, cel poreclit Părintele l-a caracterizat în stilu-i sugestiv şi pitoresc. „Niciodată n-am fost nevoit să-i întorc şurubul lui Grigore. Poate o dată, de două ori, să-i fi scăpat una. În rest, Dragoş e un băiat cuminte„, a mărturisit Sdrobiş.

Recunosc că povestea cu şurubul, pe care n-am mai auzit-o, mi-a plăcut. Trag nădejde că Sdrobiş nu s-a păcălit, iar Grigore va rămîne acelaşi tip modest, lipsit de fasoane. M-aş bucura să nu uite că a plecat dintr-o familie de moldoveni necăjiţi, dar şi să realizeze că de el, ca şi de Onicaş, de Rus, de Lung junior şi de alţii asemenea lor, din păcate puţini, depinde ZIUA DE MÎINE a fotbalului românesc.