Steaua lui Bergodi
Italianul a schimbat în Ghencea echipa, dar şi atitudinea şi atmosfera
Plecat din ţară aproape o lună, n-am văzut-o pe Steaua nici în „amicale”, nici în dubla manşă cu Ujpest. Poate că de aceea m-a şi surprins plăcut, chiar m-a […]
Italianul a schimbat în Ghencea echipa, dar şi atitudinea şi atmosfera
Plecat din ţară aproape o lună, n-am văzut-o pe Steaua nici în „amicale”, nici în dubla manşă cu Ujpest. Poate că de aceea m-a şi surprins plăcut, chiar m-a încîntat pe alocuri, evoluţia ei de joi seara. Mai ales pe parcursul reprizei întîi, cînd a tranşat rezultatul, dacă nu şi calificarea, Steaua a practicat un fotbal modern, RAPID, DIRECT, DEZINVOLT, căruia un Motherwell modest ca valoare nu i-a găsit antidotul. Formaţia din Ghencea a părut schimbată în bine. A jucat din prima, a iuţit acţiunile şi le-a diversificat, a combinat spectaculos. Într-o frază, ne-a readus uneori aminte de anii frumoşi în care era socotită echipa „viteziştilor”. Cu observaţia însă, obligatorie, că adversarul nu i-a ridicat cine ştie ce probleme. Ambiţios, dar lipsit de experienţă şi de ştaif, Motherwell a venit la Bucureşti să piardă şi s-a mulţumit cu rolul de sparring-partner.
Să nu căutăm prea departe explicaţia acestei transformări. Autorul ei se numeşte Bergodi, tehnicianul care, în ciuda timpului scurt, a reuşit să-i dea Stelei O FAŢĂ NOUĂ. S-o întinerească la propriu şi la figurat. Impunîndu-se în raporturile cu vestiarul şi cu galeria, ba şi cu loja oficială, operaţiune tradiţional delicată, italianul a dovedit multă intuiţie. A dovedit însă şi mult curaj din moment ce n-a ezitat să se dispenseze de Lovin, de Dayro şi de Pleşan, să-l ţină rezervă pe Zapata, spre a-i promova pe Tătăruşanu, pe Ninu, pe Onicaş, pe A. Ionescu şi pe Surdu. În ultimă instanţă, şi pe Nicoliţă, despre care se zicea că n-ar mai avea nimic de spus. Că s-a plafonat irevocabil. Iată însă că Bănel n-a terminat benzina, renaşterea lui însemnînd un alt merit al lui Bergodi. Victoria Stelei de joi e cu atît mai preţioasă cu cît a fost obţinută în absenţa lui Ghionea, P. Marin, Ov. Petre, Toja şi Kapetanos, substituiţi cu succes.
Cîteva vorbe despre Onicaş, remarcabil şi în partida cu Motherwell. Deşi foarte tînăr, el s-a încadrat perfect şi se anunţă omul potrivit la locul potrivit. Promite, numai că e prematur, periculos de devreme, să-l comparăm cu Tudorel Stoica ori cu Rădoi!!!! Real talent, Onicaş nu trebuie să confirme într-un meci sau în două, ci într-un campionat sau în două. Să-l încurajăm, dar să nu-l copleşim cu laude exagerate întrucît există riscul să-l stricăm. Practic, fotbaliştii sînt nişte copii mari şi e important cum îi creşti.
Clar, Steaua lui Bergodi se află pe UN DRUM BUN. În ascensiune. Dacă, proverb chinez, şi un drum de o mie de li începe tot cu primul pas, acesta a fost făcut în Ghencea. Serios, antrenorul italian a schimbat echipa, atitudinea şi atmosfera. Roş-albaştrii şi-au recăpătat pofta de a juca, iar suporterii lor pe aceea de a o susţine. Greul însă urmează. Abia după ce Steaua va întîlni adversari de anvergură, cu pretenţii europene, vom putea să ne pronunţăm ferm asupra cîştigurilor ei. Pînă la certitudini rămîne cale lungă.