Spălarea păcatelor

Deși nu-i un titlu de glorie, mărturisesc că nu l-am cunoscut personal pe Harlem Gnohere

Nu știu câtă carte are, dar bănuiesc că nu prea multă, socotind că s-a apucat de fotbal devreme. Născut la Paris, la 16 ani juca la juniorii lui Cannes, iar la 20 trecea granița în Elveția, la Bulle. Evident că nu i-a rămas suficient timp pentru școală. Totuși, auzind înregistrarea interviului acordat de Gnohere colegilor Crăițoiu, Răureanu și Udrea, publicat cu prilejul Superlativelor GSP 2017, am reținut franceza îngrijită, uneori de manual, a actualului golgeter al campionatului.

Și am mai remarcat ceva din discursul lui. Modul neobișnuit, dar elegant, în care a răspuns „Denis Alibec” la întrebarea care atacant din Liga 1 l-a impresionat mai tare? Cum Alibec e adversarul său direct la titularizarea ca vârf al FCSB, sau era înainte să se accidenteze, altul s-ar fi prefăcut că n-a auzit întrebarea. Ori ar fi dat un răspuns evaziv, în doi peri. Nu și Gnohere. Acesta a găsit numai vorbe de laudă pentru rivalul său. Aprecieri ce-ar trebui să-l ajute pe Alibec să depășească prelungita pasă neagră pe care o traversează.

„Nu pentru că Denis joacă în echipă cu mine, dar e bun”, a zis Harlem. A adăugat că deși „este concurentul meu pe post în momentul de față, pot spune că-mi place! E un atacant foarte important, puternic”. Scurt și la obiect.

Plecând de la aceste cuvinte, gândesc că atacantul desemnat cel mai bun străin din Liga 1 în 2017 a oferit o pildă de normalitate. În plus, de decență, de fair-play, de educație, îndemnuri într-o societate românească mai plină, îmi cer scuze, de invidie și de orgolii decât de prietenie și de modestie. O pildă și, evit să patetizez inutil, chiar o lecție. Una la care s-ar recomanda să luăm aminte.

Cam la fel s-a exprimat, liber și lipsit de prejudecăți, Constantin Budescu, ales în tradiționala Anchetă GSP fotbalistul number one pe 2017. Zgândărit cum că Nicolae Dică l-a votat lider pe Pintilii, iar Florin Tănase, căpitanul roș-albaștrilor, nici măcar nu l-a inclus pe lista primilor 5!, Budescu și-a păstrat calmul. A reacționat și el, asemenea lui Gnohere, ca un tip civilizat, lipsit de patimă și de ranchiună: „Fiecare are dreptul să voteze cum vrea. Nu mă surprinde deloc. De ce să mă surprindă? Fiecare și-a votat favoriții, nu?”.

Corect, numai că altul n-ar fi privit senin, împăcat cu sine, opțiunile de mai sus. Probabil le-ar fi interpretat ca pe o lovitură sub centură și s-ar fi supărat. Nu și Budescu, felicitări!

Mă opresc, refuzând că dezvolt teoria chibritului și să îmbrac haina moralizatorului de serviciu. Ceea ce nu mă împiedică să observ că, prin atitudinile celor doi laureați, fotbalul nostru parcă își mai spală din păcate. Ba chiar, exagerez?, dă semne de schimbare a mentalității. Caută să se lepede de răutăți și de bârfe, ori măcar încearcă.

Firește că până la capătul drumului, unul lung și întortocheat, mai sunt multe pâini de mâncat. Foarte multe. Dar exemple precum cele amintite aici nu trebuie nici ignorate, nici bagatelizate. De acord că nu-s epocale și nu răstoarnă pământul, însă repet că se cuvin reținute. În speranța că Gnohere și Budescu nu vor rămâne singuri, ci vor fi imitați. Asta pentru că merită.