A dat ocol Pământului de 3 ori!

Născut pe 29 noiembrie 1952 la Tulcea, vechiul meu prieten Ilie Floroiu a ieșit la pensie din postura de președinte al CS Farul Constanța, pentru care a concurat și pe care l-a condus după 1989.

Nu s-a despărțit de el nici în scurta perioadă, între 2005 și 2007, în care a ocupat postul de președinte al Federației Române de Atletism. La retragerea sa, dedic aceste rânduri celui mai mare alergător de fond din istoria atletismului nostru. Afirmație sprijinită pe faptul că două din cele 19 recorduri naționale realizate de Floroiu de-a lungul carierei, pe 5.000 de metri și pe 10.000, dăinuie și azi. Deși în 2018 se vor împlini 4 decenii de la stabilirea lor, ele continuă să stea în picioare.

Nu mai știu când l-am văzut pe Ilie alergând prima oară. Fac parte însă dintre aceia care s-au bucurat de un asemenea privilegiu, asta într-o perioadă în care, generațiile mai tinere sunt rugate să creadă, concursurile de atletism strângeau la noi, pe defunctul Stadion Republicii, și 25.000 de spectatori! Acolo i-am admirat, încă înainte de a mă apuca de gazetărie, pe Emil Zatopek, Omul Locomotivă, pe legendarul Vladimir Kuț, pe americanii Bob Gutowski (prăjină) și Ira Murchison (sprint), alintat The Human Sputnik pentru startul său fulgerător, pe alții.

M-a atras către atletism Vladi Moraru, iubitor al disciplinei supranumite Sportul sporturilor, coleg rămas în Statele Unite după Jocurile de la Los Angeles 1984. Dar și Romeo Vilara, care ne-a fost amândurora șef un timp la Sportul Popular. Nea Romică, Dumnezeu să-l aibă în pază!, ne recomanda să ne ocupăm de atletism, să nu-l ocolim. Parcă-l aud: „Măi copii, cine nu scrie despre atletism nu va fi niciodată ziarist sportiv întreg, va fi doar pe jumătate!”.

Mi-aduc aminte că Ilie Floroiu, un tinerel sfrijit de 1,68m și 53 de kilograme, pornea în cursă anevoie, poticnit. Ziceai că nu fuge din plăcere, ci mai degrabă obligat. Pe măsură ce adversarii osteneau, el iuțea ritmul și devora tururile de pistă ca o mașinărie, aproape încurcându-i pe spectatori în calculul acestora! Plămâni de fier și picioare de iepure, se detașa treptat de ceilalți și, pierzându-i pe drum, lăsa impresia că nu se mai poate opri. Așa a parcurs, dacă punem la socoteală și antrenamentele, vreo 130.000 de kilometri. Ceea ce înseamnă, întrucât Ecuatorul, brâul planetar, are 40.000, că Ilie a dat ocol Pământului de peste 3 ori!

Altminteri, ca să mă hazardez într-o comparație, cred că firavul Ilie a anticipat-o într-un fel pe minuscula și inconfundabila Gabriela Szabo, filiformă ca o călugăriță. Până la urmă, vorbim despre doi pitici deveniți grație talentului și străduinței, dar mai ales străduinței, campioni într-o lume de gulliveri!
Mă opresc pentru că, orice-aș adăuga, n-ar fi destul ca să zugrăvesc fidel portretul unui Ilie Floroiu care a meritat, și merită, infinit mai multe elogii decât i s-au adus. Pentru izbânzile și medaliile sale, ca și pentru o modestie, să mă scuze!, uneori vecină cu vinovăția. Mulțumim, prietene, nu te opri, fii sănătos și vesel! Viață lungă!