Un om norocos

Deşi a împlinit 73 de ani, Gigi Staicu nu poate sta, vrea să mai antreneze!

Născut pe 18 decembrie 1935, Gigi Staicu n-a fost nici un jucător foarte mare, nici un antrenor foarte mare. Memoria fotbalului îl va păstra însă […]

Deşi a împlinit 73 de ani, Gigi Staicu nu poate sta, vrea să mai antreneze!

Născut pe 18 decembrie 1935, Gigi Staicu n-a fost nici un jucător foarte mare, nici un antrenor foarte mare. Memoria fotbalului îl va păstra însă în ambele ipostaze.

S-a numărat printre componenţii echipei de aur a CCA-ului, precursoarea Stelei de astăzi. Titular pe postul de fundaş stînga din 1959 în 1963, a îmbrăcat în două rînduri TRICOUL DE CAMPION şi a cucerit în 1962 Cupa României, dar a rămas cu regretul că n-a prins niciodată “naţionala”.

A început antrenoratul de jos, de la Metaloglobus, TUG şi ŞN Olteniţa, după care a reuşit cîteva promovări spectaculoase din B în A, între care cu Olimpia Satu Mare de două ori şi cu FC Bihor. A umblat mult prin ţară, dar a lucrat şi în cadrul Federaţiei, în calitate de coordonator al reprezentativei olimpice şi, ulterior, al celor de juniori. În această ultimă postură, s-a distins în mod deosebit, fiind tehnicianul ce a obţinut CELE MAI MULTE CALIFICĂRI la turneele finale europene. Pînă în martie 2007, Staicu a pregătit selecţionata feminină, apoi a ieşit din circuit. Fireşte, a mai şi eşuat. De regulă însă, şi-a făcut bine treaba, conştiincios.

Fără să fim prieteni, ne cunoaştem de-o viaţă, aşa că, revăzîndu-ne întîmplător deunăzi, am avut ce discuta. Despre unele, despre altele. În ciuda vîrstei, căci depăşise 73 de ani, l-am găsit ÎN PLINĂ FORMĂ, energic, neastîmpărat, însă uşor abătut. N-a spus-o direct, dar am intuit cauza tristeţii. Pasămite, ceilalţi l-ar fi uitat prea repede!

 “Refuz să stau degeaba şi aş vrea să mai activez, dar unde?! Toţi ridică din umeri şi sugerează că mi-a trecut vremea. Ei, tocmai ăsta-i necazul, că mă simt în puteri şi cu capul limpede, deci sînt sigur că m-aş descurca fără probleme!”, l-am auzit.
Eu însumi surprins, ba şi stînjenit, n-am zis nimic. Ce să fi zis?! Gigi Staicu a tăcut o clipă, apoi a reluat ideea: “Sper să mă înţelegi, n-am nevoie de bani, am adunat destui, dar AM NEVOIE DE OAMENI, să trăiesc printre ei, în mijlocul lor. Să le împărtăşesc din ce-am învăţat şi din ce ştiu”.

Ne-am despărţit şi, pe drum spre redacţie, mi-au venit în minte cuvintele unui cîntec interpretat de Barbra Streisand, conform căruia “oamenii care au nevoie de oameni sînt CEI MAI NOROCOŞI din lume”. M-am mirat cînd am descoperit că, deşi îl fredona des, fascinantul scriitor american Kurt Vonnegut considera ridicol acel cîntec. N-are dreptate, cel puţin aşa cred, iar întîlnirea cu Gigi Staicu mi-a întărit convingerea că Vonnegut greşea. În cazul în care patetizez, vă rog să-mi acceptaţi scuzele.