Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Cu fotbalul la tribunal

Alertă la FRF: Curtea de Apel a demonstrat că litigiile federale pot ajunge şi în instanţele civile!

L-aţi citit ieri pe Tolontan? A scris despre hotărîrea Comitetului Executiv de a trimite dosarul “Valiza” spre rejudecare, dar nu şi-a ascuns temerea […]

miercuri, 25 februarie 2009, 4:55

Alertă la FRF: Curtea de Apel a demonstrat că litigiile federale pot ajunge şi în instanţele civile!

L-aţi citit ieri pe Tolontan? A scris despre hotărîrea Comitetului Executiv de a trimite dosarul “Valiza” spre rejudecare, dar nu şi-a ascuns temerea că, la fel ca şi prima oară, cazul va fi înmormîntat. Aşa a şi tras concluzia că FOTBALUL E STAT ÎN STAT la noi. Sentiment împărtăşit, fie şi numai în parte, de majoritatea celor care cunosc fenomenul.

Credinţa că în domeniul respectiv căruţa se urneşte anevoie sau deloc a primit însă deunăzi o lovitură puternică. Impresarul Mircea Moise a intentat proces FRF, motivul importă mai puţin, iar Curtea de Apel din Bucureşti I-A DAT DREPTATE. Concret, instanţa amintită n-a ţinut cont de ROAF, conform căruia deciziile diverselor comisii federale, considerate definitive şi irevocabile, nu pot fi atacate în afara fotbalului. Pasămite, sub nici o formă, fără nici o excepţie.

Deliberînd astfel, Curtea de Apel a creat un precedent pe care Federaţia, ce invocă în apărarea  ei directivele şi recomandările FIFA, îl apreciază ca primejdios. Logic, deoarece sporeşte riscul să procedeze şi alţii ca Moise. Cînd anunţă că va înainta speţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, FRF ignoră însă un aspect esenţial. Uită că fiecărui cetăţean CONSTITUŢIA ÎI GARANTEAZĂ DREPTUL de a se adresa unei instanţe judecătoreşti. E obligatoriu ca legea legilor să se regăsească în statutele tuturor organizaţiilor, implicit şi în cel al FRF. Cu alte cuvinte, asta au reclamat avocaţii lui Moise şi au obţinut cîştig de cauză, statutul Federaţiei Române de Fotbal nu trebuie socotit valabil, şi deci poate fi neglijat, atîta vreme cît nu respectă prevederile constituţionale. Cum a şi evaluat CA că se întîmplă în situaţia de faţă.

Oricum, scepticismul lui Tolontan şi al altora, inclusiv al subsemnatului, pare ameninţat. Şi dacă n-a deschis un drum, Curtea de Apel a deschis o fereastrĂ. Deşi cu vinovată întîrziere, lucrurile parcă încep să se schimbe, să se mişte. Există oare o şansă ca fotbalul să nu mai fie stat în stat?

Comentarii (9)Adaugă comentariu

666 (53 comentarii)  •  25 februarie 2009, 17:45

fotbalul este stat in stat peste tot in europa,nu doar la noi. vedeti bine ca orice federatie in a carui activ. intervine politicul sau justitia civila,este dezafiliata si i se ia dreptul de a participa in compet. internationale. asa este construita uefa si fifa, intr-o structura aproape masonica,deasupra legii.

catre 666 (1 comentarii)  •  25 februarie 2009, 18:49

si daca ne dezafiliaza ce? stam 1-2 ani pe-afara ,dispar ***** de la federatie , facem alta federatie si ne afiliem

Valiza (11 comentarii)  •  25 februarie 2009, 19:14

Nea Ovidiu, asa te vrem. Logic si indepartat de corupti. Ai miscat ceva, nu zic.
Pacat ca nici voi ziaristii nu vedeti clar daca se face dreptate sau nu. Sperati si voi. In ce sperati?
Daca e doar atat, e nimic.
Daca se misca Justitia o vom vedea la Valiza. M-as mira si m-as bucura.
Pana acum nu am vazut decat adevar manjit de coruptie, scufundat in mocirla aranjamentelor, cumparat, mituit.
Se misca ceva? Si ce daca. Pune el Jiji o valiza si pe miscare iar Mitica ne va minti iar in fata, ca asa e corect. Voi il veti da de zeci de ori pe sticla.
Sa auzim de bine.
PS.
Pe vremuri ati fost remarcat ca un „justitiar” incisiv si documentat. Pe cand o carte despre coruptia in fotbal? Pe cand o analiza cu nume, date, cronologii, fapte, incriminari?
Cine o va scrie la noi? In alte parti au fost personalitati care au avut curajul.

TM (5 comentarii)  •  25 februarie 2009, 20:25

@666, ce crezi, daca FIFA ar stipula ca fotbalul sa nu platesca impozite statelor nationale, ar trebui ca guvernele sa se execute? Sau daca FIFA modifica regulamentul disciplinar si introduce pedepse cu puscaria?
Nu crezi ca ar trebui ca fiecare sa-si vada in limitele competentelor? FIFA, UEFA nu difera cu nimic de organizatia sindicala de la orice SC … SA, fiind organizatie de drept privat.
Daca ne dezafiliaza ii paste un proces la UE, pe care-l pierd sigur, ptr ca pretentiile lor incalca legislatia UE.

ionel (16 comentarii)  •  25 februarie 2009, 20:40

Bravo Dle Ioanitzoiaia, scrieti mai departe ca scrieti bine.
Eu v-am facut un mic repros, si anume ca nu ati prea scris pe tema asta, si asa cum scrieti acum deja din mai anul trecut. Insa mai bine tarziu.
Justitia trebuie si poate sa intervina peste comisiile FRF si sa pedepseasca coruptia. E poate singura care poate si trebuie sa faca dreptate stim cum sunt organizate Federatiile de Fotbal, Comitetele Olimpice. Sunt dictaturi, nu au un control intern independent si neinfluentat. Chiar daca vor ele sa fie state in stat nu pot fi si nu e bine sa fie.
Va dau o stire din Spania: acolo a avut loc o conferinta a juristilor cu specialitate pe domeniul sportiv la care au participat si parlamentari din comisia juridica a Parlamentului spanioli. Parlamentarii respectivi au anuntat dupa incheierea conferintei ca vor introduce o modificare a codului penal care sa cuprinda explicit toate crimele din sport (dopaj, dare luare de mita, etc.) dupa exemplul italian si francez, astfel incat lucrurile sa fie foarte clare. Cred ca si Doamna Ministru a Sportului ar putea urma exemplul, poate o sesizeaza cineva.

calin (17 comentarii)  •  26 februarie 2009, 3:08

bravo ionel! daca pana si spaniolii care au o reala forta economica in spate, isi uniformizeaza legislatia dupa regulile uefa , societatea de la noi nu cred ca isi poate permite sa „isi umfle” muschii in fata fotbalului mondial. si care justitie? aia care obliga primaria din brasov sa demoleze un cap de pod, sa ii inapoieze unui proprietar care avusese teren acolo (atentie , doar pt un cap de pod si cred ca sint cel putin 20). am impresia ca d-le ioanitoaia, in lupta d-voastra pt rating iar driblati adevarul. poate va aduceti aminte ca un sef de comisie a fost destituit tocmai pt ca a anulat sanctiunea sportiva data lui becali, iar atunci s-a spus ca in cazul in care sint probe pt a justifica ca s-au dat bani pt premiere si nu pt „bomboane”, se va reveni asupra acestui caz. cum este normal, frf trebuie sa dea sanctiune sportiva pt ca s-au incalcat niste regulamente in vigoare, iar justitia sa nu dea nici o sanctiune, pt ca premierea in felul acesta nu poate fi mita. deci, cred ca fiecare dand o alta sanctiune, pt aceeasi fapta, au dreptate amandoua, chiar daca frf este „stat in stat” sau tocmai din aceasta cauza. din pacate nu stiu cum sint regulile, dar tinand cont ca in italia , juventus a fost retrogradata dupa ani de la comiterea faptei in care s-a putut proba implicarea acesteia in problemele arbitrajelor, sunt tare curios daca se repeta sanctiunea data stelei , penalizarea cu cele 6 puncte, cand se aplica sanctiunea , in campionatul in curs , sau se ia sanctiunea retroactiv pe campionatul trecut? in cazul extrem de nefast, daca s-ar lua sanctiunea in acest campionat, „marele manager” din sud estul europei , gigi becali, atunci, reuseste ca pedeapsa care fusese in campionatul trecut fara nici o valoare „istorica” (deoarece tot pe locul 2 termina si cu aceste puncte si fara ele) sa o aduca in acest campionat si sa scoata steaua din lupta pt titlu.

ioan timisoara (16 comentarii)  •  26 februarie 2009, 4:34

Stimate Domnule Ioanitoaia,

A venit momentul Dvs. Momentul in care Dvs ca reprezentati a celei de-a 4 puteri puteti face efectiv ceva pentru asanarea fotbalului romanesc.

Dupa cum avanseaza cotidianul concurent al Dvs. propunerea guvernului pentru noua Lege a Codului Penal prevede scoaterea sportivilor si presedintilor de cluburi de sub incidenta luarii/darii de mita.

Ramane desigur de verificat daca lucrurile chiar stau asa, sa presupunem insa ca da. Desigur legea nu s-ar aplica retroactiv, nu este insa vorba aici de cazul Valiza ci de viitorul fotbalului nostru, care este periclitat. Desigur ca este vorba doar de propunerea guvernului si doar dupa ce parlamentul a dezbatut si amendat acesta lege ea va intra in vigoare.

Vreau sa va sugerez sa lansati o petitie pentru introducerea unui articol de cod penal special pentru incriminarea coruptiei in sport (prime directe si indirecte, catre arbitrii si functionari, aranjamente pentru castiguri la casele de pariuri, dopaj Urmand exemplul Italiei, Frantei si Spaniei (in Spania tocmai acum se guvernul pregateste o asemenea prevedre a Codului Penal). Este evident pentru toata lumea (cel mai bun exemplu fiind cazul Valiza, dar si istoria de peste 20 de ani a aranjamentelor din fotbalul nostru) ca Comitetele Federatiilor (de ex FRF) nu sunt in stare sa protejeze sportul curat si competitia adevarata. Va sugerez deci sa lansati o petitie care sa o oferiti spre semnare tuturor actualilor si fostilor mari jucatori, antrenori, functionari, jurnalisti, dar si suporteri de rind. Si s-o inaintati tuturor parlamentarilor, ministerelor de Justitie si Tineretului si Sportului. Si sa lansati o dezbatere prin mijloacele care va stau fara indoiala la dispozitie.

Este momentul in care mingea este in terenul Dvs.,in care aveti posibilitatea si raspunderea sa faceti ceva. Altfel inca cel putin 20 de ani de acum incolo Dvs. si colegii Dvs. veti avea de scris aproape numai despre valize, aranjamente si despre insuccese ale fotbalului nostru.

Cu stima

arh. Gheorghe Petrescu (486 comentarii)  •  26 februarie 2009, 8:49

Articolul a fost bun, insa, cred ca in fotbalul Romanesc, mai este mult de lucru. Apropo, ce se mai aude cu fostul stadion „23 August”, demolat din dorinta de a se face unul MODERN ? Se lucreaza, sau asteptam vremuri mai BUNE ?
HAI STEAUA !

Mircea Moise (1 comentarii)  •  26 februarie 2009, 10:40

Fotbalul este un fenomen social care nu poate să se intoarcă împotriva societății . În apărare, FRF a invocat statutul FIFA -act civil- modificat de membrii FIFA după bunul plac. Cred că această FIFA societate comercială, uită că prin implementarea acestor norme -aplicabile în urma unui drept subiectiv al FIFA, ce constă în organizarea competițiilor internaționale în fotbal – își depășește scopul și atribuțiile pentru care a fost înființată . Cred că prin pasivitatea instituțiilor statului, FRF a considerat și consideră în continuare că este stat în stat (greșit) . FRF a fost tolerată în mod voit de MTS, numai că trebuie să mai înțelegem, că înainte de a fi dezafiliați de FIFA – ceea ce nu se va întâmpla – FRF ar trebui să-și facă probleme pentru desființarea sa întrucât statutul său -act juridic civil- a fost avizat de MTS, iar acest aviz este dat de MTS, FRF-ului cu depășirea competențelor . Oare acest aviz nu atrage nulitatea absolută ? Oare în această situație se poate pune în discuție identitatea FRF ? O ultimă întrebare, este normal să se comită infracțiuni învocându-se un drept subiectiv inexistent, față de un drept absolut, DREPTUL DE A TE ADRESA JUSTIȚIEI ?

Comentează