Defectul de a fi român

Ce a dorit să transmită Mircea Lucescu cînd s-a comparat cu antrenorul german Bernd Schuster

S-a întors fotbalul pe dos din moment ce Mircea Lucescu, eternul ghinionist al finalurilor de meci, a izbutit s-o învingă pe Tottenham prin două goluri […]

Ce a dorit să transmită Mircea Lucescu cînd s-a comparat cu antrenorul german Bernd Schuster

S-a întors fotbalul pe dos din moment ce Mircea Lucescu, eternul ghinionist al finalurilor de meci, a izbutit s-o învingă pe Tottenham prin două goluri marcate spre sfîrşit, în minutele 78 şi 88! Cu Răzvan Raţ integralist, promiţător în perspectiva duelului cu Serbia, Şahtior a obţinut O VICTORIE CLARĂ, graţie căreia şi-a lărgit drumul către “optimile” Cupei UEFA.

Conform obiceiului, Lucescu a comentat victoria de joi cu autoritatea şi modestia unui veritabil profesionist. Dar nu asupra modului în care a analizat el partida voi zăbovi, ci asupra cuvintelor rostite despre unul dintre tehnicienii ce l-au precedat pe banca formaţiei din Doneţk. Cu privire la germanul Bernd Schuster, angajat ulterior la Real Madrid.  “Eu am venit în locul lui Schuster şi am performanţe mai bune. El a ajuns la Real şi pentru că s-a bucurat de o şansă. El e neamţ, IAR EU SÎNT ROMâN, asta poate spune totul”, atît a declarat Mircea. N-a dezvoltat ideea, dar destui au priceput încotro a bătut. Înaintea tuturor, s-ar fi cuvenit să pricepem noi, compatrioţii lui.

Paralela lui Lucescu mi-a amintit de o întîmplare trăită la scurtă vreme după Revoluţie. Mă aflam peste hotare, participant la alegerile pentru preşedinţia unui organism internaţional de presă sportivă, cînd unul dintre candidaţi, mai mult manager şi mai puţin ziarist, M-A RUGAT SĂ FAC LOBBY PENTRU EL. Cu precădere printre colegii din ţările fostului lagăr socialist, unii cunoscuţi, alţii chiar prieteni. “Te descurci în cîteva limbi slave, l-am auzit, aşa că m-ai putea ajuta. Ţi-aş rămîne dator dacă ai încerca, iar în cazul în care voi ieşi preşedinte, să fii convins că mă voi revanşa. Vei fi inclus pe lista principalilor mei colaboratori, vei primi o funcţie importantă”.

Poate că şi datorită mie, deşi într-o mică măsură, omul a cîştigat scrutinul. A dat un ditamai bairamul, folosesc intenţionat acest termen, apoi şi-a alcătuit echipa de conducere. Pe mine însă m-a uitat! Pe de-o parte surprins, pe de alta jenat, nu i-am cerut nici o explicaţie, dar noul preşedinte a simţit el însuşi nevoia să lămurească lucrurile. “Să nu crezi că n-am vrut, dar am renunţat. Din păcate, tu ai UN MARE DEFECT”, mi-a şoptit oarecum stînjenit.

Cum ne găseam în public, n-am insistat. A doua zi însă, între patru ochi, l-am întrebat la ce cusur s-a referit. “Să nu mă înţelegi greşit, a zis, dar defectul tău e că eşti român”! Mărturisesc că, de-a dreptul şocat, n-am reacţionat în nici un fel. Merita să-l înjur sau chiar să-l scuip, numai că m-am mulţumit să-i întorc spatele. Pentru totdeauna, deoarece din ziua cu pricina nu i-am mai răspuns nici măcar la salut. Nu pentru că nu şi-a ţinut promisiunea, ci pentru cum s-a justificat.

S-au scurs de-atunci aproape 20 de ani şi continuu să duc povara unei replici pe care am împărtăşit-o doar unor apropiaţi. În numele ei, AM ÎNŢELES ÎNSĂ PERFECT ce-a dorit să transmită Mircea Lucescu cînd s-a comparat cu Bernd Schuster. Mai departe, cred că la fel gîndesc şi compatrioţii noştri corecţi din Italia, siliţi să pătimească la grămadă de pe urma infracţiunilor comise de cîţiva descreieraţi, ce nu reprezintă decît excepţiile de la regulă. Şi ei au defectul de a fi români. Defectul şi vina.