Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Drumul greșit

Invitat luni seară la Tribuna Zero de la Europa FM, unde a primit un număr-record de telefoane din partea iubitorilor fotbalului, Gică Hagi a evitat să discute despre problema titlului de campioană.

Permalink to Drumul greșit
marți, 23 mai 2017, 4:19

Atribuit Viitorului de către LPF, dar contestat de FCSB, care ar urma să se adreseze Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în eventualitatea în care Comitetul Executiv al FRF va valida clasamentul final propus de Liga Profesionistă. Așa se și explică de ce Gigi Becali n-a recurs încă la TAS. N-o poate face cât timp CEx nu s-a pronunțat. În funcție de poziția acestuia, va reclama ori nu la instanța din Elveția, ultima cale de atac.

Greu de spus cum va vota Comitetul Executiv, foarte greu. Nefiind jurist, nu mă hazardez. Totuși, dacă ROAF e ambiguu în speța respectivă, interpretabil, trebuie ținut cont și de faptul că în situații similare, de egalitate de puncte, CEx a judecat anterior, chiar în 3 rânduri, conform hotărârii LPF. Ceea ce constituie un avantaj pentru Viitorul. Luni seara însă, Hagi n-a insistat asupra subiectului. Doar a spus, mai degrabă în treacăt, că „dacă s-ar lua în calcul toate rezultatele directe, deci și cele dinainte de play-off, atunci ar trebui să se ia și punctele din sezonul regulat, când noi am terminat cu 4 avans”. Acesta ar fi, evident, încă un argument pro Viitorul.

Cum era de imaginat, fiecare tabără consideră că are dreptate. Nimic de mirare, căci oricăruia dintre noi îi e mai aproape propria cămașă. Propriul interes. În ciuda orgoliului său nemăsurat, probabil că Becali n-ar lupta la baionetă împotriva nașului său de cununie dacă miza nu s-ar ridica la multe milioane de euro. Pe care FCSB le-ar rata în situația în care, de pe locul 2, i s-ar îngusta accesul în grupele UCL. Când e vorba de o căruță de bani, unii uită de mamă și de tată, darămite de naș!

Altceva însă m-a surprins, oare numai pe mine? Modul în care câțiva ex-steliști au trecut cu arme și bagaje de partea Viitorului! Între ei, Florin Gardoș și George Ogăraru, cel dintâi recunoscând că „Eu m-am bucurat mai ales pentru domnul Hagi, care a făcut ceva extraordinar. Ar fi o lovitură să piardă la TAS, dar sper să nu se întâmple așa. Viitorul merită titlul”. Celălalt a sancționat politica de achiziții a FCSB: „Și cluburile mari au obligația să ofere copiilor șansa să ajungă la seniori”.

Cel mai aspru cu echipa lui Becali, la care a jucat 8 ani și pe care a și antrenat-o scurtă perioadă, s-a dovedit Mirel Rădoi. „Dacă aveau demnitate, cei de la FCSB ar fi trebuit să spună «Felicitări Viitorul!» și să nu meargă la TAS”, a declarat Rădoi la Dolce Sport, pentru a adăuga că „Viitorul a câștigat trofeul pe merit, restul e cancan. Clar că FCSB e pe un drum greșit în momentul de față. Am spus-o de atâtea ori, mă bucur că Hagi a cucerit titlul. E un semnal că trebuie să investești în tineri și în infrastructură. Am ținut cu Viitorul tocmai pentru acest principiu”.

Firește că Gigi Becali, cu destule pe cap, n-are vreme și nici chef să pună la suflet ce afirmă unul ori altul. Numai că Gardoș, Ogăraru și Rădoi, care au câștigat împreună 12 trofee în tricoul Stelei, 4, 3 și 5, reprezintă nume de referință în fotbalul nostru, persoane de a căror opinie trebuie ținut cont. Iată de ce s-ar cuveni ca Becali, cât se consideră el buricul pământului, să se întrebe ce i-a determinat pe cei trei, cândva pilde de devotament și de dăruire roș-albastre, să treacă în barca adversă. N-ar strica să-i dea de gândit cuvintele lui Rădoi, finul său, cum că se află pe un drum greșit.

Comentarii (63)Adaugă comentariu

danna (26 comentarii)  •  24 mai 2017, 11:47

[email protected] cu„floricica”...spartă !!!!!!!!!

gilos (328 comentarii)  •  24 mai 2017, 12:22

Sistemul play-off/ play-out si-a aratat limitele, plus ca regulamentul este interpretabil, prost redactat. Nu vad niciun beneficiu cu acest sistem, discutii inutile, echipe obosite si fara chef care baga juniorii, dezinteres total pentru play-out si multe-multe neajunsuri. Ar trebui ca LPF si FRF sa isi asume acest experiment si sa revina la un campionat clasic cu 16-18 echipe.

Timm (26 comentarii)  •  24 mai 2017, 12:26

@17 nentori tirana. Cex FRF va vota conform regulamentul, Viitorul Campioana. Dar e prea greu pentru tine sa pricepi, tu esti in categoria care ai precizat-o, cat mai multi ca tine, nu se schimba nimic. Ce bine ca fcsb risca falimentul.

Timm (26 comentarii)  •  24 mai 2017, 12:34

@Andrei F Tu razi de falimentul Rapidului? Nu mai bine ai avea grija de falimentul fcsb? Azi a inceput procesul de daune catre CSA de 37 de milioane de Euro +TVA. fcsb e pe topogan.

Titu Sandronicus (110 comentarii)  •  24 mai 2017, 12:53

Daca tot inventam cuvinte ce au in fata prefixul "ne" , de ce nu mergem pana la capat : "nefiind jurist, ma nehazardez"..? In alta ordine de idei un jurist nu se poate hazarda in stabilirea unui verdict ci argumenteaza in baza unor norme. P.S. "Maestre", solutia in fata rautatilor este nedatul (sic!) de atentie..

17 Nentori Tirana (871 comentarii)  •  24 mai 2017, 14:37

A trecut si pauza de prinz iar la FRF tot Steaua este pe primul loc !!! ----------------------------------------------- pentru @Timm si toti Dilim..., Justin Stefan i-a luat locul lui Catalin Ciubata. Adrian Mititelu „tuna si fulgera” la adresa avocatului Ligii Profesioniste de Fotbbal, cel care l-a asemuit cu Benito Mussolini, promotorul dictaturii fasciste in Italia si un aliat apropiat al lui Adolf Hitler. Catalin si Justin au reprezentat atit Liga cit si Steaua, motivul pentru care Liga, FRF, Steaua si Becali au pierdut procese pe banda rulanta. E drept ca Justin si-a petrecut mai multe concedii la Constanta, dar Ciubata a spalat putina odata cu Mitica. I se filfiia, lua 400 mii euroi anual prime, este efectiv de neinteles ca mai este in libertate. El ti-a ingropat Rapidul si a facut FRF si Liga de moca la TAS ! Despre ultimul nu zic nimic, ii place la IAKI, e pe felie cu Izmenaru zis si „interesu national“. Mister, Domnul Cornel Dinu, singur Mister, se intreba unde si ce a „studiat“ Justin asta, baiatul asta nou, doamne …, si cine l-a propulsat pe acest individ in asemenea post de raspundere !!! Avocatii Stelei au alta legislatie decit amaritii astia. Ei pot scrie nota de plata dupa o formula pe prejudiciul reprezentat, deci pot scrie o nota de plata undeva la doua milioane EURO ! Steaua are banii, FRF si Viitorul nu. Hagi s-a aliat cu niste smecheri, impresari care incalca legea, dar care o cunosc foarte bine, n-o sa-l ajute cu nimic. La o adica, dau faliment imediat si FRF si Viitorul, doar din plata catre avocatii Stelei ! Iar alte procese urmeaza cu siguranta. Eu m-as bucura nespus daca Romania ar reusi sa-i faca CSA Steaua Stadion nou in doi ani. Caci in aproximativ trei ani Romania va trebui sa-i plateasca Stelei si lui Becali, generalului Cioflina si ministrului Babiuc daune de aproximativ un miliard de EURO. Ba, cel mai mare general roman, domnul Cioflina a dus Romania in NATO si a primit cea mai inalta distictie a SUA din mina Presedintelui SUA. Iar Babiuc are la activ sute de activitati administrative, a scris peste 200 de carti in libertate. Au facut puscarie cu Becali, nu Dusa taxatorul si repetentul cu 11 clase, izmenarul Oprea, morga Motoc, ori alfabetul tata Pius ! Vedeti voi o comparatie ? ---------------------------------------- Inca odata, poate nu ati citit, o rog pe bunica voastra sa va citeasca. Gino mai are casele de „marcat bine“, Burleanu risca sa fie terminat ! Eu tot nu cred ca este cineva atit de prost sa trimita Steaua si o armata de avocati la TAS si apoi – orice ar fi – si prin tribunale, eu cred ca FRF va trimite Viitorul la TAS ! Vom vedea.

edi (18 comentarii)  •  24 mai 2017, 16:08

Ce ironie a sortii sa scrii un articol cu acest titlu, CHIAR in ziua in care prietenul sandu mircea a fost pus sub acuzare pentru constituirea unui grup infractional ! :) Nea ovidiu, e groasa, .......se apropie funia de par :) :)....apropos: aseara la TVR 1, CE-A FOST CU MASCARADA AIA? va faceati ca il sunati pe Burleanu, cand omu' era in direct la alt post de televiziune? Absolut ridicol, se vede de la o posta ca va e frica, si vreti cu orice pret sa-l stigmatizati pana nu iese la iveala, adevarul putred, de 20 ani din fotbalul romanesc....rusine !

Timm (26 comentarii)  •  24 mai 2017, 16:51

@17 nentori tiranu. Tu esti doar un povestitor, amarat din pacate. Actele spun altceva: 1.Viitorul este Campioana conform regulamentului LPF/FRF. 2. Gigi poa sa merga si la TASu, dar tot Viitorul e campioana. 3. A inceput procesul dintre CSA si fcab, unde prejudiciul facut de fcsb este de 37 de milioane + tva. 4. Din cauza procesului in 2-3 ani fcsb este in faliment. 5. Reamintesc ca, sigla, brandul, palmaresul, numele Steaua apartin CSA. 6. De branza, barza, viezure numai de bine. Doar suntem daci.

Andrei F (1607 comentarii)  •  24 mai 2017, 17:29

@Timm (6 comentarii) • 24 mai 2017, 16:51 De care Regulament vorbesti?De ala de care Burleanu declara acum ca Liga vroia sa-l schimbe cu 2 zile inainte?Pai daca Regulamentul e clar de ce trebuie schimbat ca hotii?Sau cumva FRF si Liga cunosteau si au vrut ca Regulamentul sa fie interpretabil?Ca doar ei vor decide...La TAS birjar!

Timm (26 comentarii)  •  24 mai 2017, 17:38

@Andrei F Justin Stefan omul care vroia sa schimbe regulamentul este fostul administrator de la fcsb. Un fost angajat a lu de trei ori comdamnatu la inchisoare gigi. El ar fi vrut sa schimbe regulamentul sa fie fcsb campioana. Nu a reusit. Asa ca Viitorul este Campioana. Ai priceput? Parerea mea ca nu. Acum esti linistit ca palmaresul, sigla, marca, numele Steaua apartin CSA? Hai Steaua.

Andrei F (1607 comentarii)  •  24 mai 2017, 17:47

@Timm (7 comentarii) • 24 mai 2017, 17:38 Trebuie sa fi tare istet ca sa debitezi asa ceva!Adica Liga vroia pe Steaua campioana?Pai daca era asa ii suflau ei in panze...arbitraje,decizii clar in favoarea Viitorului.

Timm (26 comentarii)  •  24 mai 2017, 18:11

@Andrei F fcsb cea mai avantajata echipa din playoff. Tu nu ai televizor?

florin (43 comentarii)  •  24 mai 2017, 21:46

Citat aproximativ exact din "perlele" lansate imediat dupa terminarea ultimei etape din playoff de catre cel mai necerebral oficial din Liga 1: "... Nici nu poate fi vorba ca Viitorul sa fie campioana atata timp cat Steaua este cea mai buna echipa din tara..." (nu e greu de ghicit, emanatorul este individul ala compus din doua initiale, MM mai precis) Prima obiectie: Steaua nu mai exista, din pacate! A doua: daca echipa despre care vorbeste acel neica-nimeni este "cea mai buna", de ce se "sfieste" sa intre in CL pe culoarul noncampioanelor?? Si, pentru ca alaturat editorialului se afla un articol intitulat "Campioana inventata in lanul de porumb", alaturand felicitarile adresate dlui Gheorghe Hagi pentru ceea ce a realizat in localitatea Ovidiu, imi permit sa-mi exprim o nedumerire referitoare la o alta prezumtiva "Academie". Mai precis, ma refer la o mult promisa "Academie de tenis", despre care au vorbit atat Ilie Nastase, cat si Ion Tiriac. In momentele respective ambii au invocat nerealizarea "visului" din cauze... exterioare "eforturilor" lor. Adica, lipsa de intelegere din partea diverselor organisme administrative care fie nu a aprobat atribuirea unei suprafete de teren pe care sa fie amenajata respectiva "Academie", fie nu s-au aratat suficient de hotarate in a contribui cu bani de la bugetul de stat pentru completarea sumei necesare realizarii obiectivului, fie... De aici nedumerirea: oare sa fie atat de saraci Ion Tiriac sau Ilie Nastase incat sa nu-si permita a imita exemplul lui Hagi care a contribuit cu bugetul familie la realizarea visului sau?

Comentează