Întoarcerea pe pămînt
Aflată la început de drum, CFR se poate declara mulţumită: a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă
Gata, s-a încheiat şi cariera europeană a CFR-ului! Cu asta, am ieşit din ficţiune ca să ne întoarcem cu picioarele pe […]
Aflată la început de drum, CFR se poate declara mulţumită: a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă
Gata, s-a încheiat şi cariera europeană a CFR-ului! Cu asta, am ieşit din ficţiune ca să ne întoarcem cu picioarele pe pămînt şi să realizăm că fotbalul nostru N-are faţă de “optimile” Ligii Campionilor. Paradoxal, deşi a strîns 3 puncte mai mult decît Steaua, CFR Cluj a pierdut şi ultimul tren care o putea duce în primăvara continentală. Naivitatea a costat-o scump miercuri, cînd şi-a propus să joace şi pentru spectacol, nu numai pentru rezultat. Iar greşelile, între care şi candoarea, se plătesc scump. Aflată la început de drum, CFR s-a prezentat însă onorabil, chiar meritoriu. Dacă va mai pătrunde în C1, există speranţa să se comporte şi mai frumos. Scriu aşa cîntărind modul în care şefii grupării someşene au primit eşecul din partida cu Roma. Cu realism, fără ranchiună.
În loc să se repeadă la gîtul propriei echipe, în stilul de autobază cu care ne-a obişnuit Gigi Becali, preşedintele Iuliu Mureşan s-a grăbit s-o felicite. Cum şi antrenorul Trombetta a declarat “Sînt mîndru de băieţii mei”, atitudinea celor doi reprezintă un semn de normalitate. Pentru că nu-i puţin lucru să-ţi păstrezi mintea limpede cînd ţi se scufundă corabia la un pas de ţărm.
Să nu uităm nici de unde a plecat CFR, de foarte jos, de foarte departe. În mai 1986, cÎnd Steaua cucerea Cupa Campionilor, formaţia din Gruia se afla abia În Divizia C! Arzînd etapele, a reuşit să creeze o echipă redutabilă, să construiască o arenă ultramodernă şi să atragă un public numeros, fidel şi entuziast. E doar o opinie că deocamdată stadionul şi anturajul au luat-o înaintea echipei. Ca să se descurce în C1, aceasta ar mai trebui întărită, afirmaţie valabilă, am spus-o adesea,
şi pentru Steaua.
Să admitem că Roma i-a servit CFR-ului o lecţie în retur. Învinsă acasă, trupa lui Spalletti a sosit la Cluj pe post de outsider. A dovedit însă că-şi cunoaşte scopul şi, mai ales, că e capabilă să şi-l atingă. N-a impresionat, dar a fost pragmatică, scoţînd profit din fiecare minge şi din fiecare fază. Într-un cuvînt, a arătat personalitate. Altminteri, în ciuda înfrîngerii şi a eliminării, CFR şi-a cîştigat dreptul de a fi împăcată cu sine şi cu suporterii. În raport cu posibilităţile ei, a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă. Să fi obţinut calificarea dintr-o grupă de foc ar fi însemnat un adevărat miracol, atît că miracolele au cam dispărut în fotbalul actual. Mai devreme sau mai tîrziu, de regulă mai devreme, clasa şi experienţa înclină balanţa. Ele au decis şi miercuri.
O ştim prea bine, ne-a mai rămas doar varianta ca, bătînd-o pe Fiorentina în Ghencea, Steaua să prindă la potou Cupa UEFA. Misiune cu atît mai dificilă cu cît Roma a demonstrat la Cluj de ce sînt în stare formaţiile italiene cînd joacă sub presiune, cu apa la gît. Nu se sperie, dimpotrivă, se mobilizează la maximum. În măsura în care cineva avizat e socotit mai puternic, atunci s-ar cuveni ca Steaua, prevenită de ce-o aşteaptă, să se simtă mai puternică. Urmează să vedem dacă a reţinut avertismentul.