Din greşeală în greşeală

Înaintea meciului cu Pandurii, câştigat de Steaua cu 3-1, Reghecampf s-a dezlănţuit contra lui Tudorie.

Ironizându-l într-o conferinţă de presă pe tânărul ce va împlini 21 de ani pe 19 martie 2017, Reghe a declarat că „Dacă o să avem bagaje sau ceva de cărat, o să-l chemăm pe el să ne ajute! Fără supărare, ăsta e nivelul lui şi nu pot să-l apăr mai mult”. În consecinţă, jucătorul a fost exilat sine die la Steaua 2 din Liga 3!

Răbufnirea respectivă se explică, dar nu se şi susţine. Se explică prin aceea că, revenit în vară după împrumutul de la Voluntari, Tudorie n-a convins: titular în 8 partide din 18, integralist în 4, şi-a trecut în cont numai două goluri şi un singur assist! Bilanţ derizoriu pentru atacantul anunţat drept o mare speranţă, cu 5 selecţii la U19 şi cu 7 la U21. De ce nu se susţine răbufnirea? Deoarece nu-i în regulă, e lipsă de profesionalism, ca un antrenor să-şi vorbească de rău un elev şi, cu atât mai mult, să-l umilească public! Există lucruri care pot fi gândite, dar nu şi spuse în gura mare.

Deşi a invocat că i s-au scos cuvintele din context şi că n-are nimic împotriva lui Tudorie, Reghecampf a greşit. A realizat însă repede asta, din care motiv a şi dat înapoi. L-a inclus pe Tudorie în lotul pentru întâlnirea decisivă din Europa League de la Villarreal, gest pe care unii l-au interpretat, logic, ca pe un semn de regret. Chiar de autocritică.

Expunându-se inutil, antrenorul vicecampioanei s-a ales însă cu o avalanşă de admonestări, de beşteleli. Între alţii, l-au încolţit Dinu şi Panduru. Au mai exagerat şi ei, dar în principiu au avut dreptate. Reghe a făcut ce nu se face şi în ideea că jucătorul vizat nu s-a întors de capul lui. N-a apărut la vestiar zicând „Hai noroc, eu sunt Tudorie şi m-am întors la Steaua!”. Fără îndoială că a primit acordul şefilor, al antrenorului. Cu certitudine că n-a venit din proprie iniţiativă.

Când polemica părea încheiată, s-a găsit să toarne gaz peste foc Marcel Răducanu, starul care a câştigat cu Steaua două campionate (1976, 1978) şi două Cupe (1976, 1979). În 1980, înainte de a rămâne definitiv în Germania, Marcel a fost votat fotbalistul român al anului. Magician, dribler nepereche, şi-a continuat cariera strălucită la Dortmund şi la Zurich, dar n-a mai cunoscut aceleaşi succese după retragerea de pe gazon. A deschis o şcoală pentru copii şi juniori care funcţionează şi azi la Dortmund, dar atât.

Dincolo de admiraţia pe care i-o port încă din perioada lui de glorie, mă tem că Răducanu, intenţionând să-l pună la punct pe Reghe, a depăşit la rându-i măsura. A ieşit şi el în decor. Era de înţeles să-l fi tras pe stelist de mânecă discret, ca între colegi, dar nu şi să se mire cu voce tare „ce să caute acesta în Bundesliga, să vină şofer, bucătar sau ce?!”. Cum Reghecampf a evoluat aproape un deceniu în Germania, la Cottbus, la Aachen şi la Kaiserslautern, n-ar fi un miracol să antreneze vreodată acolo. Gen Contra ori Gâlcă în Spania, Rednic în Belgia etc. Nu-mi place s-o spun, dar am impresia că, din păcate, Răducanu a răspuns greşelii lui Reghe cu o nouă greşeală. În acelaşi registru al lipsei de respect, al jignirilor.