De ce gâfâie Steaua?

Luând în calcul datele din caseta tehnică, 58 la sută posesie etc., victoria de 3-2 a Stelei în faţa Voluntarilor poate fi considerată meritată.

Dacă reţinem însă că arbitrul Ovidiu Haţegan le-a facilitat roş-albaştrilor marcarea golurilor 2 şi 3, lucrurile se schimbă. Şi chiar se recomandă să-l ascultăm pe Florin Marin când vorbeşte despre vicierea rezultatului.

Steaua a înscris pentru 2-1 dintr-un penalty primit cadou. Priviţi înregistrarea şi veţi observa că nu bulgarul Filipov l-a călcat pe De Amorim, ci brazilianul a întins piciorul cu intenţie şi a provocat contactul. Deşi excelent plasat, arădeanul s-a păcălit şi a fluierat invers! Aşa a dovedit, în măsura în care mai era nevoie, că arbitrul cel mai bine cotat nu-i automat şi cel mai bun. Noţiunile diferă.

Din păcate, Haţegan a greşit şi înaintea golului care a desprins-o pe Steaua în câştigătoare. El a văzut că Lungu l-a atins pe Muniru, acesta a exagerat plonjând ca-n bazin, Boldrin a bătut lovitura liberă dictată de „central”, iar Momcilovici a prelungit în plasă. Atât că n-a existat niciun fault în faza menţionată, acesta fiind, ca şi penalty-ul amintit mai sus, invenţia unui Haţegan aflat într-o zi foarte proastă.

Altfel, mi-am exprimat recent temerea că lupta pentru titlu se va reduce sezonul acesta la un recital al Stelei. La o cursă solitară efectuată de o echipă ce şi-a slăbit contracandidatele şi prin aceea că le-a cumpărat valorile. M-am pripit. În ciuda faptului că e liderul Ligii 1, Steaua nu domină autoritar competiţia. N-o subordonează. A câştigat 7 meciuri din 10, însă a făcut-o mai degrabă chinuit, gâfâind şi uneori cu sufletul la gură. Se aştepta mai mult de la ea. Mult mai mult.

Cu Voluntari s-a repetat scenariul mai vechi, în sensul în care Steaua parcă s-a împiedicat în propria-i neputinţă. Reghe însuşi s-a referit la „un meci foarte slab”, dar s-ar fi cuvenit, cred eu, să-şi asume şi o parte din vină. Umblând să găsească formula de succes, el a continuat să experimenteze. A schimbat jucătorii de pe un post pe altul cât n-a mai priceput nimeni ce şi cum: i-a transformat pe fundaşii de bandă în mijlocaşi centrali, l-a folosit pe Fl. Tănase ultim vârf, apoi l-a retras în spatele lui Tudorie, i-a mutat pe Ad. Popa în stânga şi pe mijlocaşul Moke în centrul defensivei, de unde l-a dus pe Tamaş în margine, a recurs iar la serviciile Enache, care s-a străduit şi a reuşit să gafeze!

Ar fi timpul, dacă n-a şi trecut, ca Reghecampf să se fixeze asupra unei garnituri, nu să improvizeze de la etapă la etapă! Tot caută, dar s-ar cuveni să mai şi găsească! Sigur că era de dorit ca patronul să nu-i vândă pe Stanciu, pe Varela, pe Chipciu ori pe Hamroun, numai că un croitor stilat lucrează cu stofa care i se oferă şi n-o cere mereu pe cea mai fină. Cei care-l apreciază pe Reghe, inclusiv subsemnatul, riscă să-şi piardă răbdarea. Nu încetează să creadă în el, dar încep să-şi pună întrebări.

În fine, venit în timpul Primului Război Mondial în ţara noastră, unde a modernizat armata şi şi-a lăsat întreaga avere moştenire Academiei Române, generalul francez Henri Mathias Berthelot mărturisea, cu umor, că a descoperit aici o „admirabilă dezorganizare”! Am impresia că vorbele lui se potrivesc Stelei de azi. Ca o mănuşă.