Ce-i reproşez lui Piţurcă

Deşi a avertizat că Lituania va fi puternică, selecţionerul a gîndit întîlnirea de parcă ar fi avut victoria în buzunar

Prestaţie lamentabilă şi rezultat dezastruos, aşa merită caracterizat debutul „tricolorilor” în preliminariile CM 2010. În afara absenţei mai multor titulari, […]

Deşi a avertizat că Lituania va fi puternică, selecţionerul a gîndit întîlnirea de parcă ar fi avut victoria în buzunar

Prestaţie lamentabilă şi rezultat dezastruos, aşa merită caracterizat debutul „tricolorilor” în preliminariile CM 2010. În afara absenţei mai multor titulari, a vedetelor Mutu şi Chivu, dar şi a „cîrcaşilor” Nicoliţă şi Fl. Petre (ce neimportant părea rolul acestora!), selecţionerul şi băieţii lui n-au pe cine da vina. Numai ei sînt responsabili pentru faptul că echipa naţională a jucat sîmbătă cel mai prost meci de cînd la timona ei se află Piţurcă. Amănuntul că ei înşişi se simt ruşinaţi de ce s-a întîmplat ne dă speranţe că lucrurile s-ar putea îndrepta. Nu-i şi scuză însă, deoarece un rău făcut e un rău făcut.

Nu mă număr printre cei care solicită plecarea lui Piţurcă, dar îi reproşez acestuia numeroase greşeli. Inclusiv pe aceea de a fi convocat cîţiva jucători ce nici n-au evoluat şi, ca atare, nici n-au convins în ultima vreme. În frunte cu Tamaş şi cu M. Niculae. Dacă şi asta ar fi de înţeles pînă la un punct, Piţurcă putînd pretinde că nu există alţii mai valoroşi, altceva e şi mai puţin de înţeles, chiar imposibil.

Deşi a intuit că Lituania va constitui un adversar redutabil, ba i-a şi avertizat pe cei superoptimişti, selecţionerul nu şi-a luat măsurile de precauţie ce se impuneau. A gîndit într-un fel şi, din păcate, a acţionat în altul. S-a temut, dar a procedat de parcă ar fi avut victoria în buzunar! Altfel nu se explică îndemnul lui din ajunul partidei că „mîine vreau să am în teren 11 atacanţi!”. Judecînd aşa, şi-a permis o serie de mişcări nechibzuite. Pe lîngă faptul că l-a introdus pe Şt. Radu fundaş lateral, acesta jucînd de regulă în centrul apărării la Lazio, l-a împins pe Contra în linia de mijloc şi a folosit un singur închizător de meserie, pe Rădoi. Practic, a hotărît să forţeze cînd s-ar fi recomandat să aştepte, să nu rişte. Adevărat că, simţind că-i fuge pămîntul de sub picioare, Piţurcă l-a scos pe Şt. Radu şi l-a coborît pe Contra, doar că, încă o decizie curioasă, l-a înlocuit şi pe Rădoi! S-a dovedit însă prea tîrziu. Răul fusese făcut şi echipa a continuat să semene cu o păpuşă stricată. Depăşit de ce vedea, de-a dreptul şocat, Piţurcă a mai recurs la un vîrf, atît că M. Niculae, ca şi Marica şi D. Niculae pînă atunci, ca şi Bratu ulterior, n-a mişcat în front. Pe fondul unei bulibăşeli generale, înfrîngerea s-a transformat în umilinţă.

Nimic nu-i mai simplu decît să ceri, după modelul tribunei clujene, demisia lui Piţurcă. Să zicem că o obţii, dar ce rezolvi? Cum miercuri e programată întîlnirea din Feroe, s-ar cuveni să ne păstrăm cumpătul, pentru că numai luciditatea şi echilibrul ne vor ajuta să ieşim din impas. Corect, trebuie să fim negri de supărare, nu însă şi disperaţi. Cum Franţa a cedat la Viena, iar Serbia a trecut cu emoţii de Feroe, să socotim că am pierdut o bătălie, şi am pierdut-o urît, dar nu şi războiul. Că „tricolorilor” le rămîne suficient timp să dreagă ce-au stricat. Dacă oamenii puternici, stăpîni pe ei, se cunosc în momentele grele, să demonstrăm că sîntem puternici!