Capra şi varza
Răspunsul la întrebarea dacă Steaua a cîştigat un punct la Bistriţa ori a pierdut două va fi dat de întîlnirea cu Galata
Faptul că Lăcătuş a abordat partida de la Bistriţa cu cîteva rezerve, dintre care Rada nu mai prinsese […]
Răspunsul la întrebarea dacă Steaua a cîştigat un punct la Bistriţa ori a pierdut două va fi dat de întîlnirea cu Galata
Faptul că Lăcătuş a abordat partida de la Bistriţa cu cîteva rezerve, dintre care Rada nu mai prinsese prima echipă de vreo 8 luni, demonstrează că Steaua posedă, în sfîrşit, un lot amplu. Cum tocmai i-a mai achiziţionat pe Abel Moreno, pe Andrei Ionescu şi pe Ricardo Pedriel, unul poate chiar prea numeros. În fotbal ce-i puţin strică, dar şi ce-i prea mult riscă uneori să încurce, ştiţi ce se întîmplă în Ghencea cu Vali Badea, cu Cristocea şi cu Croitoru, aşa că nu mai insist.
Menajarea mai multor titulari a fost explicatĂ, Şi s-a justificat, prin dorinŢa de a alinia În returul crucial cu Galata “11”-le cel mai puternic, cu jucĂtori În vÎrf de formĂ. Obligat şi de împrejurări, Golanski şi Szekely indisponibili, Goian, Pleşan şi Ov. Petre în convalescenţă, Lovin suspendat, Lăcătuş a început sîmbătă fără P. Marin, fără Rădoi şi fără Dayro. I-a inclus pe foaia de arbitraj, dar i-a ţinut pe bancă. Simţind însă că se-ngroaşă gluma, că adversarul opune o dîrză rezistenţă, n-a ezitat să-i trimită în teren pe ultimii 2, ba încă din primele minute ale reprizei secunde. Aşadar, i-a menajat şi nu prea. Întrucît dac-ar fi vrut să-i aibă proaspeţi miercuri, eventual şi să-i ferească de accidentări, normal era sĂ-i lase acasĂ. Nu sĂ-i trambaleze sute ŞI sute de kilometri pe caniculĂ pÎnĂ la BistriŢa Şi Înapoi. Cu alte cuvinte, a apucat pe un drum şi s-a oprit la jumătatea lui.
Părerea mea e că Lăcă şi-a propus să împace şi capra, şi varza. A căutat să-şi odihnească unii jucători, dar şi să nu sacrifice rezultatul. Pe de-o parte, să dea impresia că nu-l înfruntă pe Gigi Becali, care decretase că “meciul de la Bistriţa nu mă interesează!”, iar pe de alta, s-o facă. Să-l contrazică. Aici s-ar impune o paranteză: cînd eşti patronul Stelei, n-ai voie să spui că există meciuri care nu te interesează Ar trebui să te intereseze toate, indiferent unde se dispută, cînd şi împotriva cui. asta În ideea cĂ formaŢiile cu blazon Şi cu pretenŢii sÎnt datoare, la noi Şi pretutindeni, sĂ-Şi respecte rangul Şi, prin el, suporterii. În orice Împrejurare.
Pînă la urmă, Bogdan Stancu a reuşit să înscrie în prelungiri, iar vicecampioana României să ia cu şansă un punct. Pentru că o echipă care egalează în minutul 93 se poate socoti norocoasă. Abia miercuri însă, după întîlnirea cu Galata, ne vom edifica în ce măsură Lăcătuş s-a dovedit inspirat în momentul în care a decis să meargă la Bistriţa pe mîna unor rezerve. Dacă Steaua a cîştigat un punct acolo sau a pierdut două.