Îmbrăţişarea

Sigur că m-a sedus, ca pe toţi ceilalţi, festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing. E normal să te simţi impresionat cînd urmăreşti 15.000 de tineri asudînd în pîlnia unui stadion ca să evoce fragmente din istoria milenară […]

Sigur că m-a sedus, ca pe toţi ceilalţi, festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing. E normal să te simţi impresionat cînd urmăreşti 15.000 de tineri asudînd în pîlnia unui stadion ca să evoce fragmente din istoria milenară a unui popor ce-a inventat, printre altele, hîrtia, busola, tiparul şi praful de puşcă. Emoţia a atins cote paroxistice în clipa în care, aidoma unui fluture uriaş, fostul gimnast Li Ning, de 6 ori medaliat la Los Angeles 1984, a plutit pe lîngă cozorocul arenei şi, la capătul zborului, a aprins flacăra olimpică. Personal, mărturisesc că n-am înţeles cum l-au purtat pe-acolo, prin ce minune.

Treptat însă, spre seară, mi-am făcut socoteala că manifestarea a durat totuşi 4 ceasuri, adică prea mult. Iar ce e prea mult, ca orice exces, riscă să deranjeze. Am mai gîndit şi că, punînd în mişcare un buget, o tehnologie şi un efort fără precedent, China şi-a propus să şocheze. Practic, să arate omenirii că reprezintă o forţă ce trebuie luată în seamă cu maximă seriozitate, ba şi temută. De aici şi impresia că festivitatea respectivă s-a vrut o demonstraţie de virtuozitate, dar şi de putere. Implicit, un semnal şi un avertisment. Dacă ele ar fi venit dinspre o ţară, indiferent de numele ei, probabil că n-ar fi avut darul să neliniştească. Venind însă din partea unui sistem în care, din păcate, ordinul continuă să ţină adesea loc de plăcere şi restricţia de libertate, entuziasmul meu s-a mai domolit. Şi aşa a rămas.

N-am să mă refer mai jos la aurul cucerit de Alina Dumitru, căci s-a scris abundent despre el. Cum Gazeta de ieri i-a dedicat noii campioane olimpice la judo o ediţie specială, mă îndoiesc c-ar mai fi ceva de adăugat. În faţa unei izbînzi strălucitoare, pînă şi cuvintele pălesc.

Recunosc însă că m-a mai tulburat o scenă din cele transmise de la Beijing, petrecută după finala feminină de tir la pistol cu aer comprimat, distanţa 10 metri. Proba a fost cîştigată de chinezoaica Wenjun Guo, în urma căreia s-au clasat, în ordine, Natalia Paderina din Rusia şi Nina Salukvadze din Georgia. Fireşte, nimic senzaţional pînă acum, doar specialiştii să fi ştiut în ce măsură cele 3 figurau sau nu pe lista favoritelor. Atît că, urcată pe podiumul de la premiere, rusoaica n-a ezitat s-o felicite şi s-o strîngă în braţe pe georgiancă (foto). A făcut asta, atenţie   , într-un moment în care armatele Rusiei şi Georgiei se aflau angajate în sîngerosul conflict din Osetia de Sud.

Nu cred că-i nevoie să insist asupra frumuseţii şi, mai departe, a semnificaţiei gestului amintit. E limpede însă că sportul s-a dovedit o dată în plus mai puternic decît războiul şi l-a învins. Iată un mesaj ce-ar trebui să ajungă şi la aceia care decid destinele acestei lumi greu încercate.