Tot răul spre bine?

Apreciez, oare numai eu?, că-i prea târziu ca Iordănescu, excesiv de precaut, chiar conservator, să mai schimbe ceva esenţial.

Să admitem versiunea că prăbuşirea „tricolorilor” din meciul cu Ucraina a însemnat un simplu accident. Putem s-o luăm pe acest drum în ideea că „naţionala” n-a mai păţit aşa ceva în cele 3 mandate ale lui Iordănescu. Socotind până la Torino, în 96 de meciuri (54-23-19) cu Generalul pe bancă, ea n-a primit niciodată 3 sau 4 goluri într-un interval atât de scurt, niciodată, niciodată! Ucrainenii au egalat în minutul 44 şi s-au desprins în minutul 60 la 4-1!

Dar să lăsăm istoria şi să ne întoarcem la zi. Acreditând varianta de mai sus, ar trebui să mai îmbrăţişăm una. Pe aceea, s-o numim cvasioficială, conform căreia am avut totuşi noroc că am jucat dezamăgitor, uneori penibil, într-o partidă amicală, nu într-una oficială. Observaţie justă, ia imaginaţi-vă că trăiam o asemenea experienţă cu Franţa, în deschiderea turneului final continental, ce ne-am mai fi enervat şi mâhnit!

Mai departe, să ne concentrăm asupra proverbului adversarilor din 10 iunie cum că A quelque chose malheur est bon şi, devenind mai optimişti, să gândim româneşte că tot răul poate fi spre bine. În acest sens ne-a sfătuit şi Iordănescu, „să tragem învăţămintele necesare din înfrângere”. Corect, deşi ar fi timpul, în măsura în care n-a trecut, să mai învăţăm şi din victorii, nu doar din eşecuri.

Recunosc că nu prea înţeleg ce s-a petrecut la Torino. Unde s-a rupt firul. Mi-ar plăcea să fi asistat la un sfert de oră nefericit şi atât. La o criză, comparabilă cu o cădere de calciu, provocată de forma mizerabilă a apărătorilor, în frunte cu Chiricheş. Atât că fundaşii noştri, lăudaţi cu gura până la urechi după ce au încasat două goluri mari şi late în cele 10 întâlniri din calificări, au comis erori grave şi în preliminarii. Mai slabi decât ucrainenii, adversarii din grupă n-au profitat însă de ele. A gafat defensiva, dar n-au strălucit nici celelalte compartimente. Mijlocul şi, mai ales, atacul s-au zbătut ca peştele pe uscat. S-au chinuit şi adesea au transpirat degeaba.

Tocmai de aceea, conştient că stofa de care dispune nu e dintre cele mai fine, Iordănescu s-a avântat rareori. A preferat să-şi ţină echipa la cutie, să-i ceară un fotbal economicos, oportunist şi, urmare logică, tern, plictisitor, banal. I se pot imputa destule, inclusiv în privinţa selecţiei, nu şi lipsa realismului. Contra Ucrainei, după golul lui Torje, Generalul şi-a închipuit că băieţii lui sunt capabili de mai mult, drept pentru care a avansat liniile şi le-a lăsat jucătorilor mână mai liberă. Trădându-şi principiile de-o viaţă, a riscat, s-a aventurat. Din păcate, a pierdut, ba încă urât.

Apreciez, oare numai eu?, că-i prea târziu ca Iordănescu, excesiv de precaut, chiar conservator, să mai schimbe ceva esenţial. Fript cu ciorba la Torino, va sufla şi-n iaurt la Paris, asta însemnând altă invitaţie la o aşteptare prelungită şi la o prudenţă maximă. Anticipez că va recurge la cei doi închizători obişnuiţi şi va căuta să îngheţe jocul. În loc să cultive spectacolul, îl va sacrifica la fel ca şi până acum. Dacă va obţine rezultate, va fi felicitat. Dacă nu le va obţine, va fi huiduit, pus la zid şi, în mod cert, trimis la plimbare. Abia atunci ne vom lămuri dacă tot răul a fost spre bine. Sau nu.