Nu-i scandal, e o dispută!
Mihai Stoica a aruncat piatra în clipa în care s-a declarat contra întoarcerii lui Sânmărtean.

După ce strâmbase din nas la păstrarea lui Bourceanu, directorul sportiv al vicecampioanei a afirmat că „Pintilii are nevoie lângă el de un jucător care să alerge mult, să rezolve ambele faze şi să dea pase înainte.
Sânmărtean nu poate ajuta Steaua pentru că el nu face ambele faze”. Dincolo de faptul că Iordănescu l-a caracterizat în aceiaşi termeni pe Alibec, merită notat şi că Sânmărtean a împlinit 36 de ani pe 13 martie. Ca atare, rezervele lui Stoica se explică, fie şi parţial, prin prisma vârstei celui vizat. Chiar dacă, împotriva susţinerilor lui MM că Sânmărtean n-a impresionat la Steaua în stagiunea 2014-2015, acesta a fost desemnat de GSP cel mai bun fotbalist român în 2014.
Replica la criticile lui Stoica n-a întârziat, numai că, surprinzător, ea a venit de la soţia lui Reghecampf. De presupus însă, chiar sigur, că Anamaria a vorbit şi în numele antrenorului care în 2013 şi 2014 a adus titlul în Ghencea. Agent al jucătorilor dezavuaţi, Anamaria a sărit în apărarea lor cu o grabă şi o fervoare ce-i sunt recunoscute. A răspuns convingător, dar cu gura mare, cu mâinile în şold. Astfel, „Bourceanu a însemnat mult pentru Steaua în epoca modernă”, fiind „scutul de protecţie îmbrăcat în roş-albastru”, pe când „Sânmărtean a reuşit prestaţii entuziasmante”. A plouat cu elogii la adresa celor doi.
E dreptul fiecăruia să aibă o opinie fără ca asta să însemne că autorul ei are automat dreptate. Sincer, o decizie privind viitorul lui Bourceanu nu-i foarte uşoară. Repet că mai degrabă l-aş ţine pe Bourceanu pentru spiritul lui, la fel cum l-aş fi ţinut şi pe Marica. Totuşi, n-aş trece fluierând peste eliminarea închizătorului din meciul cu Dinamo, deoarece cotul pe care el i l-a aplicat golăneşte lui Gnohere a eliminat-o pe Steaua din Cupa României! E însă un punct de vedere personal şi n-am pretenţia să-l impun. O părere, nu un verdict.
Mai departe, consider că, victima unui accident care l-a scos pe tuşă câteva luni, Bourceanu mai atinge rareori nivelul dinaintea transferului la Trabzon. Poate că el nu mai justifică integral salariul de 15.000 de euro, dar atât, nu-i cazul să ridicăm controversa de la Steaua la rangul de scandal. De divorţ. Şi, pornind de la ea, să imaginăm scenarii şi regii fanteziste, să decretăm că a sucombat frăţia dintre Reghe şi MM, că lanţul lor de iubire s-a rupt, c-au ajuns ca şoarecele şi pisica etc.
Probabil că încă o dată se face din ţânţar armăsar şi se alimentează suspiciunea că presa e uneori, îmi cer scuze, mai periculoasă decât gripa, pusă numai pe rele! Deşi se întâmplă foarte rar, aproape niciodată, ca doi oameni să gândească identic, asta nu-i opreşte ca de pe poziţii diferite, chiar antagonice, să slujească una şi aceeaşi cauză, ba şi să rămână prieteni. În fond, citat din MM, „contradicţia naşte progres”.
În sfârşit, mă îndoiesc că va izbucni curând un război la Steaua. Dincolo de orgoliul ambelor personaje, Reghecampf şi Stoica se feresc ca lucrurile să capete amploare, să degenereze. Pe lângă atașamentul pentru culorile roş-albastre, îi uneşte interesul.