Un atac prostesc

Cu ocazia sărbătoririi a 3 decenii de la izbânda Stelei în CCE 1986, Adrian Bumbescu a sărit, surprinzător, la gâtul lui Emeric Ienei, antrenorul din epocă al roş-albaştrilor.

„Domnul Ienei ştie că am fost recompensaţi cu bani şi cu un Aro, dar nu-i adevărat. El să-şi vadă de treaba lui că la echipa aceea putea antrena şi paznicul de la poartă!”, s-a trezit Bumbescu să lovească într-unul dintre cei mai titraţi şi mai politicoşi tehnicieni din istoria fotbalului nostru.

Un tip manierat, educat. Un profesionist şi un gentleman care, de pe bancă, a mai câştigat cu Steaua de 6 ori campionatul şi de 3 ori Cupa României. Plus că la Euro 2000 a dus „naţionala” până în sferturile de finală, ba a pregătit o perioadă şi reprezentativa Ungariei.

Când mă întrebam ce l-a apucat pe Bumbescu să arunce cu noroi în cine nu trebuie, chiar cel în cauză m-a lămurit: „Domnul Ienei trebuia să ne facă rente, dar când a ajuns secretar de stat, a spus că ne jigneşte dacă face asta! Putea să ne ajute mai mult, însă el n-a ajutat pe nimeni în viaţa lui”.

Clar că, pus repede pe liber de Chiajna şi de FRF, unde s-a ocupat de Under 16, fostul fundaş central, născut în 1960, continuă să fie supărat din pricina banilor. Deoarece trăieşte dintr-o pensie militară de nici 1500 de lei, se plânge că o duce greu. Are dreptate.

Pensia-i mică, iar vinul şi votca s-au scumpit, din care pricini cel care a evoluat în Ghencea între 1984 şi 1992, contribuind la cucerirea a 5 titluri şi a 4 Cupe, are motive să se lamenteze. Atât că Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă. Fiecare doarme cum îşi aşterne, proverbul rămâne în actualitate.

Fundaş important pentru Steaua, dar şi cu 15 meciuri în „naţională”, Bumbescu merita altă soartă. Numai că, să mă ierte, primul vinovat de ce i se întâmplă e el însuşi, care a clacat pretutindeni ca antrenor. Statut său de angajat al CSA Steaua, adversarul FCSB-ului lui Becali, poate constitui o justificare a gestului de mitocan, o explicaţie însă fragilă, de nescuzat, pentru ieşirea stupidă şi neargumentată împotriva lui Ienei.

Într-un moment în care aşteaptă, pe listă cu Bărbulescu, să primească de la MTS (prin Academia Română) o indemnizaţie lunară de 2700 de lei, atribuită recent lui Duckadam şi lui Majearu, Bumbescu să nu uite că Ienei, secretar de stat între 1996 şi 1998, s-a străduit să obţină rente viagere pentru performerii de la Sevilla. S-a agitat serios, dar a bătut la o uşă zăvorâtă. I s-a răspuns că recompensele respective se acordă exclusiv pentru medaliile de la JO, CM şi CE, nu şi pentru succesele din competiţiile intercluburi. Veche, legea e în vigoare şi azi.

Ca unul care l-am simpatizat pe Bumbescu înainte să scape hăţurile, mă abţin să calific atitudinea sa şi îi las pe useri să se pronunţe.

„Un atac mişelesc la adresa unui lord”, a postat Andrei Dorin pe blogul GSP, unde Beghegeanu s-a referit la „reacţia unui golan”. Andy 2008 l-a numit „milogul de Bumbescu”, în timp ce Constanţeanul a cerut „să nu fie băgat în seamă rupătorul de oase” etc. De la un punct încolo chiar îmi pare rău pentru Bumbescu, care e mai degrabă de compătimit. A comis-o însă grav şi trebuie să suporte consecinţele.