Campioană pe merit

Consemnat o zi mai devreme, egalul dintre Steaua şi Pandurii a transformat meciul Astra-Dinamo de luni dintr-unul cu miză maximă într-un „amical” din considerentul că formaţia giurgiuveană îşi asigurase titlul. Cum ea sărbătorise triumful până noaptea târziu, mulţi au anticipat […]

Consemnat o zi mai devreme, egalul dintre Steaua şi Pandurii a transformat meciul Astra-Dinamo de luni dintr-unul cu miză maximă într-un „amical” din considerentul că formaţia giurgiuveană îşi asigurase titlul. Cum ea sărbătorise triumful până noaptea târziu, mulţi au anticipat că, având sacii în căruţă, Astra va trage pe dreapta şi-i va permite lui Dinamo s-o concureze pe Steaua la locul 2 de Champions League. Prezenţa a circa 500 de suporteri ai „câinilor” în tribunele din buza Dunării a dat şi mai tare apă la moară celor convinşi că Astra, abia trezită după chef, va mima fotbalul.

Ei bine, cârcotaşii s-au păcălit. Pe lângă calitate, echipa lui Şumudică a dovedit şi caracter. Deşi părea să se fi aliat cu Dinamo împotriva Stelei, Astra şi-a apărat corect şansele şi a câştigat 3 puncte de care chiar nu mai avea nevoie! Că ea a ştiut să exploateze naivitatea elevilor lui Rednic s-a văzut cu ochiul liber. Dincolo de succes, Astra a ţinut să-şi onoreze blazonul de proaspătă campioană. Implicit, să-i arate Stelei respect, dar atât. Haideţi să nu ridicăm normalul la rang de eveniment!

Mă mir că unii, totuşi din ce în ce mai rari şi mai puţini vocali, nu încetează să se minuneze de succesul Astrei, apreciind că Steaua a pierdut titlul pe mâna ei. Fals, fie şi pentru că, renunţând la alte argumente, Astra s-a instalat în fruntea Ligii 1 pe 16 august 2015 şi a rămas permanent lider, uneori autoritar. Steaua, în schimb, n-a ocupat niciodată primul loc în actuala ediţie.

Am mai spus-o, Astra îi datorează enorm lui Şumudică. Dincolo de manifestările lui de frondă, mai degrabă regizate decât instinctuale, acesta a însemnat pentru echipă un fac-totum. A fost prietenul jucătorilor, duhovnicul şi psihologul lor, i-a certat şi i-a alintat. Înainte de orice, a reuşit să-i unească şi să formeze din ei, scuzaţi clişeul, o adevărată familie. Să admitem că pe omul-orchestră Şumi l-a ajutat numărul mare de străini din lot, majoritatea profesionişti. S-a repetat astfel istoria de-acum câţiva ani a CFR-ului Cluj.

Cu patronul în închisoare şi luni în şir neplătiţi, alţii şi-ar fi luat lumea-n cap. Giurgiuvenii au strâns însă din dinţi şi au depăşit toate dificultăţile, între care, făcea haz de necaz Găman, lipsa apei calde la antrenamente timp de o lună! Mai e însă de reţinut un aspect important. Acela că, pentru a supravieţui, Astra a fost obligată să-şi vândă căpitanul, pe golgeterul Budescu. Spre lauda lor, ceilalţi au compensat plecarea vedetei printr-un efort şi o solidaritate exemplare.

Când steliştii, răniţi în orgoliul propriu, se lamentează că au înfruntat multe neajunsuri, gâlceava cu MApN, pierderea siglei, lipsa unui teren de pregătire şi a unui stadion propriu etc., n-ar strica să li se aducă aminte că Astra a trăit la fel şi totuşi a învins! Şi-a păstrat cumpătul şi, element decisiv, dorinţa de victorie. E ceea ce a deosebit-o de Steaua, devenită suma unor opţiuni discutabile, uneori greşite, care şi-a închipuit că firma, palmaresul şi aroganţa îi garantează coroana de campioană. S-a înşelat, dar şi pe tema asta vom mai vorbi.