Spania uber alles

Mai talentată, mai dezinvoltă şi mai omogenă, echipa septuagenarului Aragones a cîştigat pe merit finala cu Germania

Confirmîndu-şi statutul de favorită, Spania a cucerit titlul continental după 44 de ani. Deşi a abordat finala şovăitor, sub presiunea unui adversar care […]

Mai talentată, mai dezinvoltă şi mai omogenă, echipa septuagenarului Aragones a cîştigat pe merit finala cu Germania

Confirmîndu-şi statutul de favorită, Spania a cucerit titlul continental după 44 de ani. Deşi a abordat finala şovăitor, sub presiunea unui adversar care a încercat, restrîngîndu-i spaţiile, s-o lase fără aer, noua campioană şi-a revenit, a pus stăpînire pe meci şi a cîştigat pe merit, clar. Astfel, Invincibila Armada şi-a continuat imperturbabilă seria succeselor, fiind singura echipă de la Euro 2008 neînvinsă, ba şi cea care n-a pierdut nici una dintre ultimele 22 de partide. De cînd, ca să ne mîndrim şi noi un pic, România a bătut-o, prin golul înscris de Marica, în „amicalul” disputat pe 15 noiembrie 2006 la Cadiz. Din păcate, timpuri trecute!

Concret, izbînda Spaniei a fost opera unei formaţii tinere, aflată abia la început de ciclu, dar şi a unui stil exuberant şi frenetic, pe cît de eficient, pe atît de captivant. Ambiţioasă, organizată, metodică, Germania n-a prins duminică o zi proastă. Dimpotrivă, a transpirat abundent şi a reuşit cîte ceva, numai că determinarea, arma ei tradiţională, nu i-a mai ajuns. S-a văzut nevoită să plece steagul în faţa unei Spanii care a arătat mai mult fotbal, dovedind că formează un grup nu doar mai talentat, de calitate superioară, ci şi foarte unit. De regulă introdus mai tîrziu, iar în finală înlocuit pe parcurs, ca şi Fernando Torres, „englezul” Fabregas a exprimat cel mai bine starea de spirit ce le-a netezit ibericilor drumul spre vîrful piramidei: „Pe teren ori pe banca de rezerve, m-am simţit totdeauna la fel de important”. La rîndu-le, dacă n-au putut să învingă, nemţii au demonstrat că ştiu să piardă. La sfîrşit, pe cînd Ballack şi Schweinsteiger îşi reţineau cu greu lacrimile, selecţionerul Low a găsit tăria de a-l îmbrăţişa pe papa Aragones aidoma unui fiu căruia tatăl tocmai i-a servit o lecţie. De înţelepciune şi, în egală măsură, de viaţă.

Cînd bătrînul Aragones, curînd septuagenar, se pregăteşte să semneze cu Fenerbahce, deranjat că federaţia din Madrid nu i-a propus mai devreme prelungirea contractului, mă întorc la Fabregas, pe care-l consider unul dintre eroii competiţiei desfăşurate în Elveţia şi Austria. „Nouă ne place să ne amuzăm, de aceea jocul nostru seamănă uneori cu cel al copiilor care se distrează în parc”, declara mijlocaşul lui Arsenal în ajunul finalei. Şi finala, pe durata căreia risipa de pase a îngenuncheat pragmatismul, i-a dat dreptate. Şi, implicit, le-a îngăduit comentatorilor de pretutindeni să tragă concluzia că, o dată cu triumful Spaniei, la Viena a triumfat fotbalul. Dezinvoltura, nu calculul, harul, nu osteneala, logica, nu norocul. Acesta ar fi, dacă vreţi, primul şi cel mai mare cîştig al Europenelor 2008.