Revoluţia se amînă

Rusia a fost de nerecunoscut într-o semifinală pe care a pierdut-o fără drept de apel în faţa unei Spanii mai abile, mai omogene şi mai proaspete

Se aprecia că a doua semifinală a CE va fi cu atît mai atractivă […]

Rusia a fost de nerecunoscut într-o semifinală pe care a pierdut-o fără drept de apel în faţa unei Spanii mai abile, mai omogene şi mai proaspete

Se aprecia că a doua semifinală a CE va fi cu atît mai atractivă cu cît, umiliţi de spanioli în grupă, ruşii vor căuta să se răzbune. Destui considerau că vor şi reuşi. Fals, nici partida n-a strălucit, deşi după pauză s-a mai înviorat, nici ruşii nu şi-au luat revanşa. Poate că lucrurile ar fi decurs altfel şi băieţii lui Hiddink s-ar fi descurcat mai bine dacă peste Ernst Happel Stadion n-ar fi plouat torenţial. Aşa însă, ex-sovieticii au fost de nerecunoscut, lipsiţi de inspiraţie, ba şi, încă mai surprinzător, storşi de vlagă. Obişnuiţi să transpire abundent, „contoarele” lor înregistrînd pînă joi seara cifre record, 50,03 kilometri pentru Semak, 48,78 pentru Zirianov, 47,78 pentru Jirkov etc., ruşii nu s-au oprit din alergare, dar parcă au călcat de două ori în acelaşi loc. Au pierdut lupta şi, o dată cu ea, meciul exact acolo unde ar fi trebuit să le cîştige, la mijlocul terenului. Zonă în care, făcînd legea, cvadriga iberică Iniesta – Senna – Xavi – Silva a împins permanent jocul, precum un piston, către careul lui Akinfeev.

În ciuda faptului că prima repriză s-a sfîrşit 0-0, singura problemă care se punea era în ce moment vor izbuti mînjii lui papa Aragones, mai tehnici, mai iuţi, mai mobili, să se desprindă. A ajuns ca, imediat după reluare, Iniesta să vrea să tragă la poartă, iar Xavi să devieze mingea în plasă, coproducţie marca FC Barcelona, pentru ca echilibrul rupt pe teren să se reflecte şi pe tabelă. În disperare de cauză, Hiddink i-a înlocuit pe Semşov şi pe Saenko cu Bilialetdinov şi, respectiv, cu Sicev, dar n-a mai putut salva nimic. Dimpotrivă, pe măsură ce rafinatul Fabregas a ieşit tot mai des la rampă, împărţind o sumedenie de pase luminate, eşecul estic s-a transformat în dezastru şi Spania a învins iar la 3 goluri diferenţă. Clar, cine şi-a imaginat că istoria nu se repetă s-a păcălit.

Astfel, una dintre cele mai spectaculoase formaţii de la Euro, Zbornaia, a părăsit scena pe scut. Din care pricină scaunul tehnicianului olandez, căruia Moscova îi făgăduise statuie şi cetăţenie, a început să se clatine. Pentru că fotbalul iubeşte repede, dar şi uită la fel. Invocînd absenţa titularilor Kolodin şi Torbinski, a căror suspendare a slăbit vigilenţa apărării, Hiddink a încercat să se justifice. Degeaba, întrucît i s-a reproşat, şi nu fără temei, că nu s-a grăbit cu schimbările şi că, mai ales asta, i-a atribuit lui Arşavin, coborîndu-l din linia întîi, un rol prea retras. Aşa se întîmplă mereu, în urma războiului mulţi viteji se arată. Cert e însă că Maica Rusie, cu ai săi 150 de milioane de locuitori repartizaţi pe 11 fusuri orare, a recepţionat eliminarea ca o lovitură sub centură. De aici şi zvonul că Abramovici, patronul de la Chelsea, ar ezita să-i mai achite antrenorului batav, din buzunarul propriu, salariul fabulos de pînă acum.

Dacă, din păcate, aşa-zisa Mare Revoluţie din Octombrie a triumfat, cea din fotbalul rusesc, anunţată de succesele obţinute în Cupa UEFA de ŢSKA şi de Zenit, se amînă. Pe de altă parte, absolut meritat, Spania s-a calificat într-o finală în care, fiind singura echipă neînvinsă de la Euro, porneşte ca favorită. Numai că de la Germania nu ştii niciodată la ce să te aştepţi. De văzut.