Nemţii sub turci

Cu toate că n-a convins decît spre sfîrşitul partidei, Germania a cîştigat prima semifinală. Ca de obicei, prin organizare şi prin sînge rece

La conferinţa de presă dinaintea primei semifinale, a fost înghesuială mare. Convinşi că va urma un meci […]

Cu toate că n-a convins decît spre sfîrşitul partidei, Germania a cîştigat prima semifinală. Ca de obicei, prin organizare şi prin sînge rece

La conferinţa de presă dinaintea primei semifinale, a fost înghesuială mare. Convinşi că va urma un meci în care Germania va încăleca uşor o Turcie devastată de 4 suspendări şi de tot atîtea indisponibilităţi, ziariştii au nădăjduit să audă din partea celor 2 antrenori, cu precădere a temperamentalului Terim, vreo declaraţie sugubeaţă. Aiurea, nu s-a întîmplat aşa. Low a vorbit exact 5 minute şi 45 de secunde fără spună nimic. Amintind despre experienţele trăite în ţara lui Baiazid, în 1998-1999 cu Fenerbahce şi în 2001-2002 cu Adanaspor, selecţionerul Panzerului le-a adresat cîteva complimente formale turcilor şi s-a retras. În schimb, „Împăratul” s-a oprit după 22 de minute şi 18 secunde, dar a păstrat şi el tonul aseptic. Timp irosit. La unica întrebare incomodă, dacă ex-interistul Belozoglu, al treilea Emre din lotul Semilunii pe lîngă Aşik şi Gungor, e cu adevărat lovit ori doar în dizgraţia antrenorului?, Terim a răspuns pe lîngă. S-a fofilat. A respins ideea, avansată zgomotos de cîţiva jurnalişti de pe malul Bosforului, c-ar fi „creator de miracole”, a acceptat că eticheta de „motivator” e de luat în seamă. Evident, termenul nu există în limba română, însă aţi înţeles ce-a vrut Terim să spună.

În măsura în care conferinţa i-a dezamăgit pe ziarişti, trebuie că meciul în sine i-a surprins şi mai tare. De n-ar fi cunoscut ce culori poartă  semifinalistele, probabil că le-ar fi confundat! Germania a început poticnit şi a continuat la fel. Contrată de un partener vînjos, care i-a lăsat puţine spaţii, ori nu i-a lăsat deloc, favorita s-a trezit nu numai dominată, ci şi condusă pe tabelă. Zadarnic s-au zbătut nemţii ca peştii pe uscat, cu precădere Schweinsteiger, Ballack şi Podolski, rezervele „Împăratului”, cvasianonimii Ugur, Kazim Kazim şi Semih, le-au pus probleme deosebite. Uneori le-au şi ascuns mingea. Pe băieţii lui Low i-a ajutat însă portarul Ruştu în momentul în care, ieşind anapoda pe o centrare, i-a permis lui Klose să marcheze pentru 2-1. Simţind că norocul îi întoarce spatele, Terim a izbit cu năduf într-o sticlă de plastic, pe cînd Low, fiul Niebelungilor, şi-a îmbrăţişat cordial colaboratorii de pe bancă. Apoi, în pofida egalării, „ienicerii” au slăbit ritmul şi au cedat iniţiativa, parcă speriaţi de perspectiva de a deveni eroi. Or, încă mai simplu, sleiţi de puteri. Abia atunci, către sfîrşit, după ce suferiseră destul, însă demn, componenţii Mannschaft-ului şi-au adus aminte că ei sînt socotiţi cei determinaţi, pragmatici şi cinici, aşa că n-au scăpat ocazia de a obţine victoria la potou. Una lipsită de glorie, dar victorie. Şi dacă banii n-au miros, de ce-ar avea victoriile?

Confruntarea de la Basel a demonstrat iar că nu cîştigă totdeauna cine merită. În fotbal, scuzaţi calamburul, cîştigă chiar cine cîştigă. Paradoxal, Turcia a pierdut miercuri seara cea mai bună partidă dintre cele pe care le-a susţinut la Euro 2008. Jucătorii ei au dovedit încă o dată că, struniţi de Terim, ştiu să se dăruiască, să lupte şi să spere. Într-un cuvînt, că au caracter. Din păcate însă, nu le-a mai ajuns. Au dat peste nişte adversari organizaţi şi solizi, mai ales sub aspect psihic, despre care nu degeaba se pretinde că mor, dar nu se predau.

În rest, presa din nordul Elveţiei, unde se vorbeşte nemţeşte, celelalte limbi oficiale din Ţara Cantoanelor fiind franceza, italiana şi romanda, salută izbînda Mannschaft-ului, numai că doar cu jumătate de gură. Probă un titlu din Neue Zurcher Zeitung de joi: „Vai, ce greu a fost!”. Mă rog, s-o vedem însă pe Germania în finală, ca să ne lămurim dacă rigoarea, principala sa armă, va fi suficientă şi la Viena. Practic, dacă ulciorul merge de mai multe ori la apă. Deşi, nu-i aşa?, fiecare meci e alt meci.